Colesteroloza veziculei biliare (vezicula fragă)

Colesteroloza veziculei biliare se caracterizează prin prezenţa la nivelul mucoasei veziculei biliare unor depuneri patologice de esteri de colesterol. Mucoasa este hiperemică şi prezintă numeroase granulaţii de culoare galbenă ce reprezintă acumulări de histiocite încărcate cu colesterol şi lipide la nivelul chorionului şi submucoasei.

Colesteroloza veziculei biliare (vezicula fragă) face parte din colecistopatiile cronice nelitiazice şi anume din colecistoze.
Colecistozele reprezintă un grup de afecţiuni ce prezintă din punct de vedere anatomopatologic diferite aspecte. Acestea pot fi la rândul lor împărţite în:

• colesteroloze;
• polipoze;
• diverticuloze intramurale.

Colesterolozele reprezintă încărcarea peretelui veziculei biliare cu colesterol. Există mai multe tipuri de colesteroloze:

• Colesteroloza difuză = vezicula fragă;
• Colesteroloze localizate = infundibulare;
• Polipul colesterolotic;
• Vezicula calcară.

Frecvenţa este foarte variată, mai frecventă la femei între 40-45 de ani.

Etiologie

Cauzele apariţiei colesterolozei veziculei biliare pot fi împărţite în cauze directe şi cauze indirecte.

Cauzele directe sunt reprezentate de:

• malformaţii congenitale;
• tulburări neuro-hormonale ce afectează motilitatea veziculei biliare, dar şi a arborelui biliar extrahepatic;
• refluxul pancreatic la nivelul căilor biliare ce poate determina apariţia stazei cu formare cristalelor de colesterol;
• modificări ale echilibrului dintre componentele ce intră în alcătuirea bilei.

Cauzele indirecte sunt reprezentate de patologii asociate ce pot influenţa apariţia patologiei:

• ulcerul gastric sau duodenal;
• gastrite cronice;
• salpingite;
• chisturi ovariene;
• hepatită cronică;
• apendicită cronică;
• refluxul gastro-esofagian.

Depunerea în exces a colesterolului la nivelul pereţilor veziculei biliare determină acumularea acestuia şi la niveulul laminei propria a mucoasei prin fagocitare de către macrofage.
Macrofagele ce au fagocitat colesterolul sunt poligonale, cu o citoplasmă spumoasă şi nucleu mic, hipercrom, rotund, cu localizare centrală şi poartă denumirea de celule xantice. Când se agregă, determină la nivelul mucoasei veziculei biliare apariţia de falduri mari ce îi conferă un aspect polipoid.

Colesteroloza veziculei biliare mai este denumită şi vezicula fragă deoarece pe fondul mucoasei roşii, congestionate, apar aceşti polipi de mici dimensiuni de culoare galbenă.
Colesteroloza veziculei biliare poate coexista cu colecistita sau cu litiaza veziculară.

Tablou clinic

Simptomatologiaeste de obicei necaracteristică, debutul fiind unul insidios, caracterizat prin o simplă jenă la nivelul hipocondrului drept, sau în cazurile severe o colică biliară.

Durerea localizată la nivelul hipocondrului drept sau uneori la nivelul epigastrului este sub forma unei jene ce poate fi uneori însoţită şi de migrenă, greţuri, meteorism abdominal, gust amar, constipaţie sau chiar sub aspectul unei colici biliare cu iradiere clasică a durerii în umărul drept şi în epigastru.

Uneori poate fi prezentă şi scăderea ponderală ce apare consecutiv evitării alimentării datorită simptomatologiei apărute ulterior: greaţă, colică, vărsătură.
Vărsăturile favorizează accentuarea scăderii ponderale.
Migrena este un simptom frecvent prezent la femei. De obicei însoţeşte durerea de la nivelul hipocondrului drept sau colica.
Uneori se poate instala şi icterul ce apare consecutiv apariţiei spasmului după colici.
Alternanţa dintre constipaţie şi diaree este frecvent întâlnită.
Fenomene precum iritabilitate, nervozitate, anxietatea pot fi întâlnite.

Există mai multe forme simptomatice şi anume: forma dureroasă, forma migrenoasă şi forma icterică.

Diagnostic

Diagnosticul se pune pe baza examenului obiectiv şi a explorărilor paraclinice.

La examenul obiectiv, cel mai frecvent, se poate evidenţia prezenţa semnului Murphy, durere la palaparea abdomenului inferior sau a epigastrului.
Uneori în formele mai severe poate fi pozitivă şi manevra Blumberg sau se poate percepe o uşoară împăstare la nivelul zonei colecisto-pancreatice.

Examenul general este necesar pentru a exclude o altă afecţiune digestivă precum apendicita cronică sau în cazul femeilor, o afecţiune genitală.

Paraclinic

Examenele de laborator realizate sunt cele de rutină precum:

• hemoleucograma ce poate evidenţia leucocitoză cu neutrofilie în cazul suprapunerii şi infecţiei;
• colesterolul care este de obicei crescut;
• trigliceridele ce sunt de obicei crescute;
• valori crescute ale bilirubinei şi amilazei serice.

Metode imagistice

Radiografia simplă pe gol poate evidenţia prezenţa unei vezicule calcice sau a unei litiaze radioopace, însă astăzi nu mai este utilizată în explorarea de rutină datorită accesului la metode mai puţin invazive, mai performante şi mai rapide precum echografia abdominală.

Tubajul duodenal nu mai este o explorare realizată în prezent.

Ecografia poate preciza dacă sunt sau nu prezenţi calculii, poate identifica eventualele anomalii morfologice ale mucoasei precum şi impregnarea de colesterol la acest nivel.

Diagnosticul pozitiv se pune dificil preoperator.
Pacientul clasic este o femeie de vâstă medie ce prezintă dureri epigastrice sau la nivelul hipocondrului drept ce se instalează de obicei consecutiv ingestiei de alimente. Durerea are o evoluţie îndelungată, calculii lipsesc.

Diagnosticul pozitiv va fi îndrumat prin intermediul:

• anamnezei ce ne relevă o suferinţă biliară cu evoluţie îndelungată;
• explorărilor paraclinice reprezentate de echografia abdominală, ERCP, CT.

Cel ce pune diagnosticul de certitudine este examenul histopatologic ce se realizează postoperator.

Diagnosticul diferenţial se face cu alte afecţiuni ce prezintă o simptomatologie asemănătoare precum:

• Colecistita cronică litiazică;
• Cancerul de cap de pancreas;
• Litiaza coledociană;
• Cancerul veziculei biliare;
• Duodenite;
• Ulcer gastric sau duodenal;
• Chistul hidatic hepatic;
• Pancreatite cronice;
• Litiază renală dreaptă;
• Apendicită cronică;
• Colită;
• Patologie asociată organelor genitale feminine precum salpingite, anexite.

Tratament

Tratamentul presupune realizarea într-o primă etapă a tratamentului medical, igieno-dietetic, simptomatic sau, în cazul eşuării acestuia, a tratamentului chirurgical.

Tratamentul igieno-dietetic presupune un regim alimentar din care să fie evitate grăsimile, sosurile, afumăturile, semipreparatele. Mesele vor fi în cantitate mică, în număr de 4-5.
Tratamentul simptomatic presupune ameliorarea durerii şi a colicilor. Pentru aceasta se vor administra analgetice şi antispastice.
De asemenea, se vor administra colecistokinetice după mesele principale.

Dacă nu apar îmbunătăţiri ale stării generale după 5-6 luni în urma unui tratament corect condus, se va indica intervenţia chirurgicală (colecistetomie).