Fluctuațiile LDL-colesterolului au fost asociate cu reducerea funcțiilor cognitive
©
Autor: Mancaș Mălina

Colesterolul este esențial pentru funcționarea normală a organismului uman. Membranele celulare sunt formate din 30% colesterol, iar acesta joacă un rol vital în formarea și menținerea integrității și funcționalității membranelor. Colesterolul nu se dizolvă în sânge, fiind o lipoproteină transportată la zonele din organism unde este necesară. Sunt două tipuri de lipoproteine: lipoproteine cu densitate mică (LDL-colesterol) și lipoproteine cu densitate mare (HDL-colesterol).
LDL-colesterolul este considerat „rău” deoarece duce la depunerea plăcilor pe pereții arterelor, producând îngustarea lor și crescând astfel riscul de infarct și accident vascular cerebral. De cealaltă parte, HDL-colesterolul este considerat „bun” deoarece favorizează transportul LDL-colesterolului la ficat, unde acesta va fi metabolizat. Nivelul colesterolului unei persoane nu este un parametru static, putând varia în funcție de numeroși factori, cum ar fi stilul de viață, dieta, administrarea medicamentelor, vârsta sau prezența anumitor boli.
Cercetătorii din cadrul Centrul Medical Universitar Leiden (Danemarca) au realizat un studiu privind interacțiunea dintre nivelul LDL-colesterolului, fluctuațiile acestuia și performanțele cognitive.
La studiu au participat 4.428 subiecți cu vârste cuprinse între 70-82 ani, persoane incluse într-un program numit PROSPER (PROspective Study of Pravastatin in the Elderly at Risk), persoane cu risc ridicat de a dezvolta boli cardiovasculare sau care au fost deja diagnosticate cu astfel de boli.
După testarea valorilor colesterolului-LDL la intrarea în studiu, participanții au fost supuși unor teste ce implicau măsurarea atenției (persoana este rugată să citească un cuvând scris cu o culoare diferită față de cea pe care o reprezenta, de exemplu, cuvântul „roșu” era scris cu albastru). De asemenea, au fost supuși unor teste de vitează de procesare a informației și două teste de memorie verbală, măsurând răspunsul și întârzierea de răspuns după 20 minute.
La finalul testelor și după analiza rezultatelor s-a observat că participanții cu fluctuații ridicate ale colesterolului au avut nevoie de aproximativ 2,7 secunde în plus pentru a rezolva testele, comparativ cu persoanele cu fluctuații mai reduse.
Persoanele cu fluctuații ale LDL-colesterolului au prezentat și o circulație mai redusă la nivelul creierului și valori mai ridicare ale hiperintensității materiei albe, un marker al proceselor de îmbătrânire și al declinului cognitiv.
Astfel, nu este importantă doar valoarea LDL-colesterolului asupra sănătății creierului, ci și variațiile individuale ale acestuia.
Rezultatele cercetării au fost publicate în jurnalul Circulation.
Sursa: Medical News Today
Data actualizare: 08-12-2019 | creare: 19-07-2016 | Vizite: 3447
Bibliografie
Bad' cholesterol linked to poorer cognitive performancehttp://www.medicalnewstoday.com/articles/311726.php
©
Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!
Alte articole din aceeași secțiune:
- Noi tratamente non-invazive pentru pacienții care suferă de depresie rezistentă la tratament și demență
- Trametinib: potențială revelație pentru tratamentul bolii Alzheimer
- Mecanismele fricii generalizate induse de stresul acut, dezvăluite de cercetători
- Medicamentele pentru durere fără prescripție medicală pot scurta timpul de recuperare după o comoție cerebrală
Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm:
- Hipercolesterolemie familiala
- Hipercolesterolemia poligenica
- Colesteroloza veziculei biliare (vezicula fragă)
- Hipolipidemia (hipocolesterolemia)
- Despre colesterol, cu dragoste
- Colesterolul și bolile cardiovasculare
- Deprecierea cognitivă
- Regim hipercolesteromie si ateroscleroza
- Colesterolul
- Grăsimile dăunătoare sănătății
- Aportul zilnic maxim de grăsimi
- Ouăle cresc nivelul colesterolului din sânge?
- Oul crește riscul cardiovascular la pacienții cu diabet tip 2?
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.- Interpretare analize medicale
- Transpiratii excesive nocturne
- Se poate un diagnostic?
- Analize medicale ingrijoratoare?
- Colesterol... a luat cineva acest produs?
- Interpretare rezultate aantiHBc reactiv?
- Colesterol marit
- Interpretare analize.. colesterol
- Hdl 38, ldl 194