Colestiramina și colesevelamul cresc semnificativ eliminarea PFAS din organism

Un studiu clinic realizat în Ronneby, Suedia, și publicat în Environmental International (octombrie 2025) de Axel G. Andersson și colaboratorii săi, a evaluat efectele medicamentelor colestiramină, colesevelam și probenecid asupra eliminării substanțelor per- și polifluoroalchilice (PFAS) din organism. Cercetarea a fost efectuată în rândul persoanelor cu expunere ridicată la PFAS din apa potabilă contaminată și a investigat atât efectele pe termen scurt, cât și cele pe termen lung ale acestor intervenții farmacologice asupra concentrațiilor serice, urinare și fecale de PFAS.

Context

PFAS reprezintă o familie de compuși sintetici foarte stabili chimic, utilizați pe scară largă în industrie (teflon, spume ignifuge, ambalaje alimentare, textile impermeabile). Acești compuși, cum ar fi acidul perfluorohexansulfonic (PFHxS), acidul perfluorooctansulfonic (PFOS) și acidul perfluorooctanoic (PFOA), au timpuri de înjumătățire de mai mulți ani în organismul uman – de exemplu, între 5,3–7,3 ani pentru PFHxS și 3,4–4,8 ani pentru PFOS.
În localitatea Ronneby, contaminarea cronică a apei potabile cu PFAS a determinat niveluri serice mult peste mediana populației generale, crescând preocupările privind efectele asupra sănătății și transmiterea transplacentară și prin laptele matern.

În ultimii ani, s-a sugerat că sechestrantele de acizi biliari (precum colestiramina și colesevelamul) ar putea accelera eliminarea PFAS prin fecale, prin blocarea recirculării enterohepatice. De asemenea, probenecidul, un inhibitor al transportorilor anionici organici renali (OAT), a fost propus ca potențial agent de creștere a eliminării urinare a PFAS, însă fără dovezi clinice solide până acum.

Despre studiul actual

Designul studiului

Cercetarea a inclus 10 persoane din Ronneby, selectate dintre indivizii sănătoși cu expunere ridicată la PFAS. Studiul a fost conceput ca două studii încrucișate (cross-over):

• Intervenție pe termen scurt: fiecare participant a primit timp de o săptămână colestiramină (sechestrant de acizi biliari) și, separat, probenecid (inhibitor OAT).

  • Concentrațiile de PFAS au fost măsurate în urină și fecale înainte, în timpul și după fiecare tratament.

• Intervenție pe termen lung: participanții au urmat un tratament de 12 săptămâni cu colesevelam, comparativ cu o perioadă de control fără tratament.

Caracteristicile participanților

Nivelurile serice inițiale medii au fost:

• PFHxS: 50 ng/mL (interval 5,8–170)

• PFOS: 46 ng/mL (interval 9,2–130)

• PFOA: 2,2 ng/mL (interval 0,7–4,4)

Acești participanți prezentau valori de PFHxS și PFOS de peste zece ori mai mari decât media populației generale europene.

Rezultate

1. Efectele colestiraminei

Administrarea colestiraminei timp de o săptămână a determinat o creștere de 23,1 ori (IC95%: 13,6–39,2) a concentrațiilor fecale de PFOS, ajustate la valorile serice, comparativ cu perioada fără tratament.

• Creșterea eliminării a fost observată și pentru PFHxS, cu un efect similar (aprox. 19,8 ori mai mare).

• Rezultatele demonstrează o creștere masivă a excreției fecale, indicând o blocare eficientă a recirculării enterohepatice a PFAS.

2. Efectele probenecidului

Probenecidul, în schimb, nu a crescut eliminarea urinară a PFAS. Dimpotrivă, s-a observat o ușoară scădere a eliminării urinare, cu un raport al ratei de 0,79 (IC95%: 0,63–1,0) pentru PFOS și 0,88 pentru PFHxS.
Aceste rezultate confirmă observațiile anterioare conform cărora probenecidul ar putea inhiba secreția tubulară a PFAS, ducând la o ușoară retenție, nu la o eliminare accelerată.

3. Efectele colesevelamului

În studiul pe termen lung, tratamentul cu colesevelam (2,5 g/zi) timp de 12 săptămâni a determinat:

• Scăderea concentrațiilor serice de PFOS cu 38% (IC95%: −42, −34), comparativ cu doar 2% (IC95%: −8, 5) în perioada de control.

• Reduceri mai mici pentru PFHxS (−14%) și PFOA (−11%).

Rezultatele confirmă efectul semnificativ al sechestrantelor de acizi biliari în accelerarea eliminării PFAS la persoane cu expunere cronică ridicată.

Discuții

Rezultatele se aliniază cu cele raportate anterior în studiile din Danemarca (Møller et al., 2024) și Canada (Genuis et al., 2010–2013), consolidând ideea că intervențiile farmacologice cu sechestrante de acizi biliari pot reduce semnificativ încărcătura corporală de PFAS.

Diferențele între efectele colestiraminei și ale colesevelamului pot fi explicate prin:

• Dozajul mai redus și frecvența mai mică de administrare a colesevelamului (2 ori/zi față de 3 ori/zi pentru colestiramină).

• Afinitatea mai mare a colesevelamului pentru acizii biliari, care ar putea lăsa mai puține situsuri de legare disponibile pentru PFAS.

• Tolerabilitatea mai bună a colesevelamului, care a permis o aderență mai bună, dar la costul unei eficiențe ușor reduse.

De asemenea, autorii subliniază importanța evaluării beneficiilor clinice ale reducerii nivelurilor serice de PFAS. Deși reducerea concentrațiilor din sânge este evidentă, nu se cunoaște încă dacă riscul pentru sănătate este determinat de nivelurile curente, expunerea cumulativă sau atingerea unor praguri toxice.

Un aspect deosebit de important este posibilul beneficiu al acestor intervenții la femeile aflate înainte de sarcină, pentru a limita transferul transplacentar și prin laptele matern, reducând expunerea la PFAS a noilor generații.

Concluzii

• Sechestrantele de acizi biliari (colestiramina și colesevelamul) cresc semnificativ eliminarea PFAS, în special a PFOS și PFHxS.

• Probenecidul nu are efect favorabil, putând chiar reduce eliminarea urinară a PFAS.

• Intervențiile farmacologice cu sechestrante pot reprezenta o strategie promițătoare pentru reducerea încărcăturii corporale la indivizii puternic expuși, cum sunt cei din zone contaminate istoric.

Autorii recomandă realizarea unor studii mai ample, cu durate mai lungi și doze variate, pentru a determina:

• efectele diferențiate în funcție de tipul de PFAS,

• variabilitatea interindividuală a răspunsului,

• precum și impactul clinic al reducerii concentrațiilor serice asupra sănătății și transmiterii intergeneraționale.