Controlul deficitar al glicemiei în adolescență crește riscul de neuropatie dureroasă la persoanele cu diabet zaharat de tip 1

Un studiu publicat în Diabetes Research and Clinical Practice în octombrie 2025, condus în colaborare de cercetători de la University of Michigan, a arătat că adolescenții cu Diabet zaharat de tip 1 care au un control glicemic deficitar prezintă un risc semnificativ crescut de a dezvolta neuropatie diabetică la vârsta adultă. Studiul, desfășurat pe o perioadă de peste 30 de ani, subliniază importanța unei monitorizări stricte a glicemiei încă din copilărie, pentru a preveni complicațiile dureroase și invalidante din viața adultă.

Context

Diabetul zaharat de tip 1 este o boală autoimună caracterizată prin distrugerea celulelor beta pancreatice, care duce la deficit absolut de insulină și, implicit, la hiperglicemie cronică. De-a lungul timpului, controlul inadecvat al glicemiei determină complicații microvasculare, dintre care neuropatia diabetică este una dintre cele mai frecvente.

Se estimează că până la 50% dintre persoanele cu diabet pot dezvolta o formă de neuropatie de-a lungul vieții, manifestată prin durere, amorțeală și senzații de furnicături la nivelul membrelor.

Anterior, studiile au arătat că o expunere prelungită la hiperglicemie duce la leziuni neuronale prin mecanisme ce implică stresul oxidativ, inflamația cronică, disfuncția mitocondrială și afectarea fluxului sanguin nervos. Cu toate acestea, perioada critică în care aceste efecte devin ireversibile nu era clar definită. Noul studiu oferă dovezi solide că adolescența reprezintă o etapă biologic vulnerabilă în evoluția diabetului de tip 1.

Despre studiul actual

Cercetarea, coordonată de Dr. Eva Feldman – director al ALS Center of Excellence la University of Michigan Health – și publicată de echipa condusă de Moran C. et al., a urmărit copii diagnosticați cu diabet zaharat de tip 1 înainte de vârsta de 6 ani.

Studiul a inclus un follow-up de 30 de ani, timp în care cercetătorii au analizat aproximativ 2.000 de valori ale hemoglobinei glicozilate (HbA1c) pentru fiecare participant. Această analiză longitudinală a permis evaluarea detaliată a variațiilor glicemiei de la copilărie până la maturitate.

Principalele etape de analiză au fost:

• Copilărie (sub 12 ani)

• Adolescență (12–18 ani)

• Adulți tineri (peste 18 ani)

În perioada adolescenței, valorile medii ale HbA1c au fost de 8,9%, semnificativ mai mari decât în copilărie și la vârsta adultă.

Cercetătorii au constatat că participanții care au înregistrat cea mai mare creștere a valorilor HbA1c între copilărie și adolescență nu doar că au menținut ulterior un control glicemic deficitar la maturitate, dar au și prezentat o probabilitate mai mare de a dezvolta neuropatie diabetică.

Conform Dr. Feldman, „dificultățile de menținere a controlului glicemic în adolescență pot determina ulterior o capacitate redusă de reglare optimă a glicemiei la vârsta adultă”. Aceasta subliniază faptul că mecanismele implicate nu sunt complet elucidate, dar hiperglicemia cronică alterează metabolismul celular, semnalizarea insulinei și reglarea glucozei – toate contribuind la vulnerabilitatea pe termen lung a țesuturilor nervoase.

Rezultate

Rezultatele obținute în cadrul acestui studiu de cohortă pe termen lung sunt convingătoare:

• Adolescenții cu HbA1c mai mare de 8,5% au avut un risc semnificativ crescut de neuropatie la vârsta adultă, comparativ cu cei care au menținut valori apropiate de 7%.

• Participanții care au prezentat o creștere rapidă a valorilor HbA1c între copilărie și adolescență au continuat să aibă dificultăți de control glicemic și în deceniile următoare.

• Analiza pe termen lung a arătat o corelație directă între expunerea cumulativă la hiperglicemie în adolescență și severitatea neuropatiei la maturitate.

Deși mecanismele biologice exacte rămân de explorat, autorii sugerează că hiperglicemia adolescentină poate avea efecte de durată asupra plasticității neuronale, microcirculației periferice și metabolismului energetic neuronal.

Comentând rezultatele, Dr. Kara Mizokami-Stout, specialist în metabolism, endocrinologie și diabet la University of Michigan Medical School, care nu a fost implicată în studiu, a menționat că, pe lângă controlul glicemic, factorii vasculari pot contribui semnificativ la apariția neuropatiei. Totuși, ea a subliniat că „studiul evidențiază nevoia urgentă de a oferi sprijin intensificat adolescenților cu diabet pentru a facilita tranziția către îngrijirea de adult și prevenirea complicațiilor viitoare”.

Concluzii

Acest studiu de referință demonstrează că perioada adolescenței este o fereastră critică pentru prevenția complicațiilor diabetului zaharat de tip 1.

Menținerea unui control glicemic strict în această etapă nu este doar o măsură de protecție pe termen scurt, ci o investiție în sănătatea neurologică pe termen lung.

Autorii studiului concluzionează că strategii educaționale, monitorizare continuă a glicemiei, tehnologii moderne (precum senzorii CGM) și suport psihologic pentru adolescenții cu diabet pot reduce semnificativ riscul de neuropatie și alte complicații cronice la vârsta adultă.