Cum să faci copilul să asculte fără să țipi: metoda celor 5 pași

Autor: Racheriu Dragoș, licențiat în medicină

Emma Hubbard este terapeut ocupațional pediatric cu peste 12 ani de experiență clinică și mamă a trei copii. Prin activitatea sa, a sprijinit mii de familii în procesul de creștere și educație a copiilor, îmbinând cunoștințele bazate pe dovezi științifice cu experiența practică din cabinet și din viața de zi cu zi. Pe canalul său de YouTube, Brightest Beginning, Emma oferă părinților informații despre dezvoltarea copilului, clarifică mituri frecvente din parenting și propune soluții aplicabile imediat pentru a face viața de familie mai armonioasă.

În cadrul interviului analizat, ea prezintă o metodă în cinci pași care îi ajută pe părinți să obțină cooperarea copiilor fără țipete, fără repetarea continuă a cererilor și fără lupte de putere. Metoda este simplă, dar în același timp susținută de cercetări și de observații clinice, iar scopul ei este de a transforma interacțiunile zilnice într-un proces pozitiv și eficient atât pentru copil, cât și pentru părinte.

Articol realizat după prezentarea video de aici:

https://www.youtube.com/watch?v=SQ-NN_1Jotw

Pasul 1: Catalizatorul conexiunii

Primul pas, denumit Connection Catalyst, pornește de la o observație esențială: copiii sunt adesea complet absorbiți de ceea ce fac. Când se joacă sau privesc desene animate, intră într-o stare de concentrare profundă, ca și cum ar purta căști care anulează zgomotul. În acest context, simplul apel verbal al părintelui nu este perceput.

Pentru a obține atenția copilului:

părintele trebuie să meargă până la el și să se aplece la nivelul ochilor;
este important ca adultul să nu domine prin postură, deoarece statul în picioare deasupra copilului poate activa reflexul de luptă, fugă sau îngheț;
contactul fizic blând – o mână pe umăr sau braț – îl ajută pe copil să „scoată căștile invizibile”;
momentul de contact vizual confirmă că atenția a fost câștigată, abia apoi putând fi oferită instrucțiunea.

Această etapă creează siguranță și disponibilitate pentru cooperare.

Pasul 2: Tabla mentală (Whiteboard Match)

Al doilea pas explică o greșeală frecventă a părinților: oferirea de instrucțiuni prea complexe. Deși pentru un adult fraza „Strânge jucăriile, pune-ți pantofii, ia-ți ghiozdanul și urcă-te în mașină” pare clară, pentru copil este ca o avalanșă de informații.

Terapeutul descrie memoria de lucru ca o tablă albă mentală pe care copiii reușesc să scrie doar câteva instrucțiuni în același timp. Capacitatea acestei „table” depinde de vârstă:

la 18 luni, copilul poate urma doar instrucțiuni de un singur pas („Ridică mingea”);
în jurul vârstei de 2 ani, reușește să execute două acțiuni legate („Ridică mingea și pune-o în coș”);
la 3 ani, poate integra două acțiuni independente („Dă-mi ursulețul și apoi ia mingea”);
în jurul vârstei de 5 ani, poate gestiona trei pași separați („Pune mingea în cutie, ia pantofii și urcă în mașină”).

Pe lângă adaptarea la stadiul de dezvoltare, instrucțiunile trebuie să fie clare și pozitive:

în loc de „Nu alerga!”, este mai eficient „Mergem încet în casă”;
în loc de „Nu te urca pe masă!”, se recomandă „Stai pe scaun”.

Astfel, copilul primește mesaje simple, specifice și ușor de pus în practică.

Pasul 3: Pauza răbdătoare

Un pas adesea ignorat de părinți este The Patient Pause. După ce copilul primește o instrucțiune, are nevoie de 7–10 secunde pentru a o procesa. În acest timp, creierul său trebuie să:

înțeleagă cuvintele rostite,
planifice modul de acțiune,
trimită comenzile către corp pentru a executa.

De aceea, părintele este încurajat să rămână lângă copil și să numere până la 10 înainte de a repeta instrucțiunea. Această pauză oferă spațiul necesar ca micuțul să treacă de la intenție la acțiune.

Pasul 4: Reflectorul specific

Dacă după pauză copilul îndeplinește cererea, este momentul pentru Specific Spotlight. Aprecierea generică („Bravo!”) este insuficientă. În schimb, lauda specifică îl ajută să înțeleagă exact ce a făcut bine și îl motivează să repete comportamentul.

Exemple de formulări eficiente:

„Îmi place cât de repede ți-ai pus pantofii”;
„Ai pus toate cuburile în cutie, foarte bine!”.

Această recunoaștere punctuală întărește cooperarea și transmite copilului că ascultarea aduce atenție pozitivă și încurajare.

Pasul 5: Mâna de ajutor

Uneori, copilul nu răspunde nici după pauza răbdătoare. În acest caz intervine Helping Hand. Scopul este de a-l ajuta să finalizeze acțiunea, nu de a repeta instrucțiunile la nesfârșit sau de a ridica tonul.

Strategia constă în:

simplificarea cererii („Pune-ți pantalonii scurți” în loc de „Îmbracă-te”);
sprijin fizic blând, prin ghidare pas cu pas (oferirea obiectului, indicarea scaunului, ajutor la îmbrăcat);
aprecierea fiecărei reușite parțiale, pentru consolidarea încrederii și a dorinței de cooperare.

În timp, copilul va învăța că cererile se îndeplinesc imediat și va avea nevoie de tot mai puțin ajutor.

Cum gestionezi situațiile dificile când copilul refuză să coopereze

Chiar și atunci când părinții aplică cei cinci pași ai metodei, există situații în care copilul pur și simplu nu este dispus să coopereze. Terapeutul subliniază că acest lucru este absolut normal: cei mici sunt ființe cu emoții, preferințe și stări variabile, la fel ca adulții. Există zile bune, dar și momente în care refuzul face parte din procesul lor de explorare și autonomie.

Important de reținut: lipsa de cooperare nu înseamnă eșec parental. Ea este o oportunitate de a folosi tehnici suplimentare care evită escaladarea conflictului și mențin relația pozitivă părinte–copil.

Patru tehnici simple pentru a depăși încăpățânarea copilului

Pentru acele momente tensionate, specialistul recomandă patru instrumente practice. Deși nu le detaliază pe larg în transcript, explică faptul că sunt extrem de eficiente și pot schimba radical dinamica.

Acestea se bazează pe câteva principii fundamentale:

redirecționarea atenției copilului către un comportament constructiv;
implicarea activă a părintelui în sarcina respectivă, pentru a evita sentimentul de luptă de putere;
oferirea de opțiuni clare și limitate, astfel încât copilul să simtă că are control, dar în același timp să respecte regula;
transformarea situației într-o colaborare sau joc, care reduce rezistența și aduce mai multă disponibilitate la acțiune.

De ce funcționează aceste metode în practică

Din perspectivă neuropsihologică, rezistența copilului este adesea rezultatul unei combinații între:

imaturitatea cortexului prefrontal (responsabil de planificare și autocontrol);
dorința de autonomie, foarte puternică în primii ani;
dificultatea de a-și regla emoțiile în situații de stres sau frustrare.

Prin aplicarea pașilor și a tehnicilor suplimentare, părintele reușește să creeze un mediu de siguranță și cooperare, unde copilul nu se simte forțat, ci ghidat. În locul escaladării și al țipetelor, relația devine mai calmă, mai clară și mai eficientă.

Mesajul final al specialistului

Terapeutul încheie subliniind că metoda celor cinci pași și tehnicile suplimentare nu sunt doar un set de reguli, ci o schimbare de perspectivă în relația cu copilul. Ele îi ajută pe părinți să își regăsească încrederea, să reducă frustrarea și să construiască o legătură bazată pe respect și cooperare.

Nu există perfecțiune în parenting – vor fi mereu zile în care lucrurile nu ies conform planului. Însă prin aplicarea acestor strategii, părinții au la dispoziție un set de instrumente care funcționează în viața reală și care aduc mai mult echilibru în familie.

Data actualizare: 23-09-2025 | creare: 23-09-2025 | Vizite: 203

Bibliografie

Sursă imagine: https://www.freepik.com/free-photo/mother-son-after-quarrel_1631014.htm

Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!

Alte articole din aceeași secțiune:

Ce să nu spui copilului mic și cum să formulezi mai bine

Vă prezentăm un interviu ce o are ca protagonistă pe fondatoarea platformei Brightest Beginning, o specialistă ...

Cum afectează jocurile video și ecranele creierul copilului

Între 9 și 13 ani, creierul trece prin una dintre cele mai intense perioade de reorganizare din viața umană....

Parenting: diferențele fundamentale dintre mame și tați

Dr. Jordan B. Peterson, psiholog clinic, profesor universitar și autor recunoscut la nivel internațional pentru a...

Recomandări practice pentru părinții copiilor preadolescenți pentru limitarea ecranelor
Stiluri de parenting și impactul lor asupra vieții copiilor
De ce primii 3 ani de viață modelează sănătatea mintală pe termen lung [interviu Erica Komisar]
Ce influențează cel mai mult dezvoltarea copilului

Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:

Cum îi spun copilului că este adoptat?

Adopția unui copil este un act de bunăvoință, dar și de curaj. Dincolo de a oferi mediul ideal dezvoltării no...

Tactici parentale care pot transforma copilul într-un adult materialist

Tehnicile parentale care se bazează pe recompensele materiale îi pot dezvolta copilului un interes exagerat în b...

Comunicarea părinte-copil importantă pentru dezvoltarea celui mic

De ce anume au nevoie bebelușii pentru a învăța și a crește armonios? Un aspect ar fi comunicarea cu p�...

Efectele distracției parentale digitale și non-digitale asupra interacțiunii și comunicării părinte-copil

Ce să nu spui copilului mic și cum să formulezi mai bine

Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:

Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.

Comunicarea cu copilul

intră pe forum