Stiluri de parenting și impactul lor asupra vieții copiilor

Canalul educațional Sprouts a lansat un scurt video despre principalele stiluri de parenting și consecințele acestora asupra dezvoltării copiilor. Prezentarea se bazează pe cercetările psihologului Diana Baumrind, completate ulterior de observații moderne asupra stilului de parenting „hiperimplicat”. O privire clară și echilibrată asupra modului în care diferitele atitudini parentale modelează emoțiile, autonomia și relațiile copiilor pe termen lung.

Stilurile de parenting – o privire generală

În teorie, există patru stiluri clasice de parenting: autoritar, permisiv, autoritativ și neglijent. Acestea se disting prin două dimensiuni esențiale:

• gradul de control și exigență impus copilului;

• nivelul de afecțiune și receptivitate al părinților.

Astfel, părinții pot varia de la foarte controlați și exigenți, la complet permisivi, și de la reci și indiferenți, la calzi și empatici.

Recent, a fost propus și un al cincilea stil, cel al părinților hiperimplicați, care, deși plini de dragoste, tind să preia complet controlul asupra vieții copilului.

Pentru a înțelege consecințele fiecărui stil, videoclipul ilustrează poveștile a patru copii — Sara, Peter, Arthur și Nora — fiecare crescând într-un mediu diferit.

Stilul autoritar

Sara crește într-o familie cu părinți autoritari. Aceștia o iubesc, dar cred că disciplina strictă și respectul față de reguli sunt cheia unei copilării „corecte”.

• Când plânge, i se spune să se oprească.

• Când răspunde, este trimisă la colț.

• Când uită de treburile casnice, i se interzice să se joace.

Sara învață că suprimarea emoțiilor și ascultarea necondiționată sunt modalitățile de a obține afecțiunea părinților și de a evita conflictul.

La maturitate, această educație o face obedientă și conformistă, dar și dezorientată emoțional: nu știe ce își dorește cu adevărat, pentru că întreaga ei viață a fost ghidată de dorința de a împlini așteptările altora.

Stilul permisiv

În contrast, Peter este crescut de părinți permisivi, care îl iubesc profund, dar cred că iubirea se exprimă prin lipsa restricțiilor. Ei îi oferă tot ce dorește și evită să spună „nu”.

• Dacă nu vrea să meargă pe jos, este purtat în brațe.

• Dacă vrea înghețată, o primește imediat.

• Dacă vrea să se joace toată noaptea, nimeni nu-l oprește.

Copilăria lui Peter este marcată de lipsa totală a limitelor. El nu învață să-și controleze emoțiile și nu dezvoltă reziliență în fața conflictelor sau a frustrărilor.

Ca adult, devine impulsiv, intolerant la eșec și lipsit de autocontrol. Faptul că a primit mereu tot ce a dorit îl face să aibă dificultăți în a respecta reguli și limite impuse de alții.

Stilul autoritativ

Arthur trăiește într-un mediu echilibrat. Părinții săi, de tip autoritativ, îl respectă, dar stabilesc reguli clare. Ei cred că libertatea copilului trebuie să existe, însă în limite sănătoase.

• Arthur se poate juca liber, dar trebuie să ajute la strânsul jucăriilor.

• Poate mânca înghețată, dar doar duminica.

• Poate folosi ecranele, dar maximum 30 de minute pe zi.

Când apar conflicte, părinții îl ascultă, îi explică motivele regulilor, însă nu cedează și nu folosesc recompense sau pedepse.

În acest context, Arthur învață că unele lucruri sunt dificile, dar cu sprijinul părinților poate să le depășească. Dezvoltă reziliență, încredere în sine și capacitatea de a-și exprima emoțiile într-un mod adecvat.

La școală, Arthur își exprimă opiniile cu încredere, iar la maturitate respectă regulile doar după ce le înțelege rațional. Acest tip de educație formează adulți autonomi, responsabili și echilibrați emoțional.

Stilul neglijent

Pentru Nora, copilăria este definită de absență. Părinții ei sunt neglijenți, rar prezenți și aparent neinteresați de viața fiicei lor.

Deși are libertate deplină și o imaginație bogată, Nora nu primește nici afecțiune, nici atenție, nici feedback. Această lipsă de validare o face să creadă că nimic din ce face nu contează.

Pe termen lung, absența contactului emoțional duce la lipsă de încredere în sine și în ceilalți, la atașament nesigur și la dificultăți în formarea relațiilor sănătoase.

Pentru a evita sentimentul de nevrednicie și lipsă de iubire, Nora învață să se deconecteze emoțional, adoptând o atitudine distantă și uneori apatică.

Stilul hiperimplicat

În ultimii ani, a fost recunoscut un al cincilea stil – parentingul hiperimplicat. Acești părinți sunt mereu prezenți în viața copilului, controlând și intervenind în fiecare aspect al existenței sale.

Sunt denumiți frecvent:

• părinți „plug de zăpadă”, pentru că înlătură orice obstacol din calea copilului;

• sau părinți „elicopter”, pentru că „planează” continuu în jurul său.

Deși intențiile lor sunt bune, acest tip de parenting îi răpește copilului șansa de a învăța din propriile greșeli.

Cercetările menționate în videoclip arată că acești copii:

• evită rezolvarea problemelor dificile;

• nu dezvoltă perseverență;

• pot manifesta tendințe de amânare și rezistență pasivă atunci când sunt confruntați cu sarcini solicitante.

Această atitudine îi poate face vulnerabili la stres și la provocările vieții adulte, în lipsa abilității de a gestiona singuri dificultățile.

Sfaturi pentru părinți

Conceptul de bază al celor patru stiluri de parenting îi aparține psihologului Diana Baumrind, care a introdus termenii în anii ’60. Ea a definit parentingul eficient ca un echilibru între „demandingness” (nivelul de exigență) și „responsiveness” (nivelul de receptivitate emoțională).

Cu alte cuvinte, un părinte bun trebuie să fie:

• ferm, dar empatic;

• structurat, dar flexibil;

• implicat, dar fără a controla excesiv.

Acest echilibru caracterizează cel mai sănătos stil – cel autoritativ –, asociat în numeroase cercetări cu copii mai fericiți, mai autonomi și mai bine adaptați social.

Videoclipul menționează și un sfat clasic al Mariei Montessori:

„Nu ajuta niciodată un copil într-o sarcină pe care simte că poate s-o ducă singur la bun sfârșit.”

Această idee susține dezvoltarea autonomiei și a încrederii în sine, permițând copilului să se confrunte cu provocările naturale ale procesului de creștere.

Astfel, combinația dintre principiile Baumrind și filosofia Montessori oferă o formulă practică pentru părinții moderni:

• să fie ghizi, nu controlori;

• să arate empatie, dar și consistență;

• să permită copilului să greșească, pentru a învăța din experiență.

Concluzie

Videoclipul Sprouts evidențiază faptul că stilurile de parenting modelează profund personalitatea, relațiile și echilibrul emoțional al copilului. Niciun stil nu este complet „bun” sau „rău”, dar echilibrul dintre limite și libertate, dintre iubire și autonomie, se dovedește cel mai benefic pentru dezvoltarea armonioasă a individului.

Fiecare exemplu – Sara, Peter, Arthur și Nora – ilustrează o extremă sau un dezechilibru, oferind o imagine clară asupra consecințelor unei educații prea rigide, prea permisive sau prea distante.