Deficiența de zinc poate afecta în mod negativ fertilitatea
©
Autor: Airinei Camelia

Tot mai multe cercetări se axează pe disponibilitatea micronutrienților în mediul ovarian și influența acestora asupra dezvoltării, viabilității și calității oocitelor. Astfel, s-au acumulat dovezile care susțin importanța zincului în dezvoltarea oocitelor.
Ovarul este constituit din mii de foliculi cu care fiecare femeie se naște deja. Fiecare folicul constă într-un oocit înconjurat de straturi de celule de sprijin (somatice). După pubertate, oocitele se maturizează și sunt pregătite de maturizare, ovulație și fertilizare. În fiecare lună se maturizează mai multe oocite, însă doar unul are șansa să fie fertilizat. Maturizarea corectă poate fi influențată de multipli factori, iar prezența anumitor nutrienți într-un anumit nivel reprezintă unul dintre acești factori.
Autorii studiului de față au evaluat efectele zincului asupra dezvoltării ovulelor în primele etape, de folicul preantral. „Cercetările și tratamentele de fertilitate s-au axat în principal pe foliculii antrali, care deja sunt capabili să ovuleze ca răspuns la semnalul hormonal transmis de glanda pituitară. Noi însă, am examinat foliculii mai mici, preantrali, care încă sunt în creștere și nu răspund la semnalul hormonal. La oameni, foliculii preantrali trebuie să se dezvolte timp de 90 de zile până să fie pregătiți de ovulație. Studiile anterioare au stabilit că zincul este important în perioada antrală, dar nimeni nu a examinat efectul deficienței de zinc perioada preantrală”, a declarat James Hester, principalul autor al studiului.
Potrivit autorilor, deficiența de zinc preantral a avut următoarele efecte:
- a perturbat creșterea foliculilor în recipientele de cultură folosite la cercetări
- a dus la formarea unor celule mai mici la începutul dezvoltării
- a provocat probleme în dezvoltarea celulelor somatice
- a perturbat capacitatea de diviziune a celulelor - un pas necesar pentru o fertilizare eficientă; defectul a persistat și după introducerea zincului în mediu
Cercetătorii au concluzionat că zincul are un rol esențial în dezvoltarea ovulelor, chiar în etape mai timpurii decât s-a crezut anterior.
Sursa: News Medical
Data actualizare: 25-04-2018 | creare: 25-04-2018 | Vizite: 2342
Bibliografie
Preantral zinc deficiency may affect fertility months, link: https://www.news-medical.net/news/20180424/Preantral-zinc-deficiency-may-affect-fertility-months.aspx ©
Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!
Alte articole din aceeași secțiune:
- Medicamentele anticonvulsivante utilizate în timpul sarcinii cresc riscul nou-născutului de a dezvolta autism
- Reducerea depresiei prenatale crește șansele unei nașteri la termen
- O doză unică de azitromicină scădea riscul de sepsis și de deces în timpul nașterii
- Ce atitudine adoptă femeile însărcinate în fața diagnosticului de diabet gestațional
Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm:
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.- Infertilitate???
- Sora mea nu poate sa faca bebe! Ajutati-ma!
- Cat sa mai astept un bebe?
- Operata de chist ovarian, trompe infundate... infertilitate
- Ciclu regulat dar nu raman însărcinată
- Nu folosesc metode anticonceptionale. as vrea sa stiu de ce nu pot ramane insarcinata.
- Intrebare legata de infertilitate
- Probleme infertilitate lipsa ovulatie
- Infertilitate? incerc de 3 ani sa raman insarcinata
- Am ambele trompe impermeabile. dupa 2 tratamente Fiv pot ramane insarcinata pe cale naturala?