Depresia clinică nu determină creșterea nivelului de inflamație la persoanele în vârstă

©

Autor:

Depresia clinică nu determină creșterea nivelului de inflamație la persoanele în vârstă
Un nou studiu, publicat în revista Nature Translational Psychiatry, sugerează că depresia apare independent de inflamație pentru mulți adulți în vârstă, nefiind determinată de aceasta. Studiul constată că inflamația, descoperită anterior la majoritatea persoanelor vârstnice cu depresie, este datorată incidenței crescute a afecțiunilor inflamatorii la bătrânețe.
Depresia, deși diagnosticată în majoritatea cazurilor la persoanele tinere, este raportată inclusiv în rândul persoanelor vârstnice, aproximativ 5% din persoanele trecute de 50 de ani raportând un episod depresiv în ultimul an. Oamenii de știință au emis ipoteza conform căreia multe dintre cazurile de depresie la vârste înaintate sunt cauzate de inflamație, studiile anterioare descoperind niveluri mai ridicate de proteine ​​imunitare inflamatorii în sângele persoanelor în vârstă cu depresie, comparativ cu persoanele de aceeași vârstă fără depresie.

Pentru studiul actual, cercetătorii au folosit datele obținute de la peste 60 de indivizi cu vârsta cuprinsă între 50 și 80 de ani cu depresie majoră, fără afecțiuni inflamatorii, recrutați dintr-o cohortă de peste 1.000 de persoane cu depresie. Cercetătorii au grupat în mod aleatoriu 60 dintre pacienții depresivi fără inflamație pentru a primi fie un medicament antidepresiv standard, fie un antidepresiv plus un medicament antiinflamator, fie un medicament placebo, timp de opt săptămâni.

Cercetătorii au descoperit că pacienții din primele două grupuri (tratați cu antidepresive sau cu antidepresive și antiinflamatoare) au arătat îmbunătățiri semnificative în evaluările depresiei, comparativ cu cei din al treilea grup (tratați cu placebo). În schimb, nu a existat nicio diferență semnificativă în privința rezultatului între grupul persoanele din primele două grupuri. Nivelurile sanguine ale markerilor inflamatori au fost scăzute înainte de tratament și nu au scăzut semnificativ ca urmare a tratamentului în toate cele trei grupuri. Studiul sugerează că depresia, apărută independent de inflamație la persoanele vârstnice, poate fi tratată cu ajutorul antiinflamatoarelor doar dacă inflamația este diagnosticată separat.

sursa: News Medical

Data actualizare: 30-03-2022 | creare: 30-03-2022 | Vizite: 348
Bibliografie
Depression occurs independently of inflammation for many older people, study suggests, link: https://www.news-medical.net/news/20220328/Depression-occurs-independently-of-inflammation-for-many-older-people-study-suggests.aspx
©

Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!

Alte articole din aceeași secțiune:

Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
  • Riscul cardiovascular ridicat a fost asociat cu simptome de depresie
  • Terapia cognitiv-comportamentală și alte intervenții de suport și consiliere ar putea fi eficiente în tratarea depresiei persoanelor cu demenţă
  • O posibilă legătură bidirecțională între boala inflamatorie intestinală și depresie
  • Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
    Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.
      intră pe forum