Desenul și coloratul îmbunătățesc sănătatea mentală și starea de bine

©

Autor:

Desenul și coloratul îmbunătățesc sănătatea mentală și starea de bine
Un nou studiu sugerează că cei care colorează, desenează sau realizează ilustrații grafice tip doodle, chiar și în absența abilităților artistice, prezintă o stare superioară de bine și o mai bună sănătate mintală.

Cercetarea a fost realizată în cadrul College of Nursing and Health Professions de la Universitatea Drexel din Philadelphia, iar rezultatele cercetării publicate în The Arts in Psychotherapy.

La studiul curent au participat 26 adulți sănătoși cu vârste între 18 și 70 de ani, 8 dintre ei fiind artiști. Aceștia au fost solicitați să efectueze pe rând câte una din trei activități artistice diferite: colorat, ilustrații grafice tip doodle (ca cele din cărțile de colorat pentru adulți) sau desene libere – cel puțin 3 minute pentru fiecare activitate cu perioadă de repaus între ele.

Pe durata îndeplinirii task-urilor, participanților le-a fost monitorizată activitatea cerebrală cu ajutorul spectroscopiei funcționale în infraroșu, o tehnică imagistică ce măsoară fluxul sangvin la nivelul regiunilor cerebrale.

S-a observat că toate cele 3 activități au dus la creșterea fluxului sangvin la nivelul cortexului prefrontal cerebral, dar pe durata perioadelor de repaus a revenit la normal. Cortexul prefrontal joacă un rol în reglarea emoțională și este asociat cu motivarea și dorința de răsplată. O circulație ridicată la acest nivel pe durata activității indică faptul că aceasta induce sentimente de plăcere și răsplată. Realizarea de ilustrații grafice tip doodle a prezentat cele mai bune rezultate, superioare celor din cazul coloratului sau desenului liber.

Sunt necesare cercetări aprofundate în acest sens, dar rezultatele indică faptul că aceste activități artistice sunt un mod eficient de îmbunătățire a stării de bine, ajută la evocarea emoțiilor pozitive.

Sursa: Medical News Today

Data actualizare: 23-06-2017 | creare: 23-06-2017 | Vizite: 520
Bibliografie
How doodling can trigger feelings of pleasure, link: http://www.medicalnewstoday.com/articles/317929.php
©

Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!

Alte articole din aceeași secțiune:

Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm:
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.
  intră pe forum
 
 
 
Accept cookies Informare Cookies Site-ul ROmedic.ro foloseşte cookies pentru a îmbunătăţi experienţa navigării, a obține date privind traficul și performanța site-ului și a livra publicitate mai eficient.
Găsiți informații detaliate în Politica cookies și puteți gestiona consimțământul dvs din Setări cookies.