Detoxifierea ficatului - o abordare științifică

Ficatul este un organ cu multiple funcții în supraviețuire. Alimentele au un rol esențial și pot afecta în bine sau în rău ficatul sănătos sau bolnav.

Plantele sunt o parte esențială din dietă și multe componente au efect la nivel hepatic. Anumite produse derivate din plante pot aduce un plus nutrițional și medical în bolile hepatice. Prevenția pe bază de dietă sau tratamentul bolilor hepatice pe bază de suplimente naturiste sunt o parte reală, complementară în terapiile actuale.

Surse de antioxidanți sunt vitamina C, E și seleniul. Acidul ascorbic, beta-carotenul, coenzima Q10, curcuma, acidul lipoic și elagic, licopenul, N-acetil-cisteina, resveratrolul și quercetinul au, de asemenea, efect antioxidant. (2)

Nutrienții cu origine alimentară au fost investigați și analizați în ceea ce privește rolul lor în metabolismul implicat în procesele de detoxifiere. Unele alimente pot influenșa și accelera căile metabolice prin transformarea toxinelor și eliminarea acestora. Alimente precum legumele crucifere, fructele de pădure, soia, usturoiul și condimentele precum turmericul au un potențial rol benefic și sunt deseori parte din recomandările homeopaților.

Căile metabolice de detoxifiere:

La baza detoxifierii stau fazele I și II ale sistemului enzimatic. Faza I sau faza de „funcționalizare” sau adăugarea oxigenului pentru a forma un mediu reactiv la nivelul toxinei și faza II sau faza de „conjugare”, procesul de adiție a unei grupări solubile mediului reactiv.

Faza I

Faza I la baza cărea sta familia citocromului P450 este, de obicei, prima linie de apărare angajată în transformarea de către organism a xenobioticelor, a hormonilor steroizi și a medicamentelor. Acest complex de proteine, microsomal, membranar, localizat la nivel hepatic, dar și la nivelul enterocitului, a rinichilor, a plămânilor și a creierului, este responsabil de oxidare, peroxidare și reducerea unor compuși endogeni și exogeni. Funcția enzimelor citocromului P450 este de a adăuga o grupare reactivă precum hidroxil, carboxil sau amino în procesul de oxidare, reducere și cel de hidroliză. Aceste reacții pot crea niște leziuni oxidative la nivel celular în urma compușilor electrofili rezultați.

Este acceptat faptul că variabilitatea acestui complex enzimatic poate avea efect asupra răspunsului individual la efectele toxinelor. Aplicabilitatea clinică a enzimelor complexului P450 se adresează farmacologiei, cu rol în interacțiunile medicamentoase, reacții adverse și variabilitatea interindividuală a metabolismului farmacologic. Capacitatea de metabolizare a medicamentelor se bazează în proporție de 90% de expresia genetică a citocromului P450. Există studii care analizează variantele genetice ale citocromului P450 pentru a înțelee și aplica aceste informații în funcție de dieta individuală și aportul de mai multe produse farmaceutice, în ceea ce privește metabolizarea acestora și interacțiunile dintre ele.

Familia CYP1A este implicată în metabolismul procarcinogenelor, a hormonilor și medicamentelor. Este cunoscută pentru rolul în activarea carcinogenă a hidrocarburilor policiclice aromatice, a aminelor și amidelor heterociclice aromatice și a altor toxine ambientale. O activitate redusă a acestei enzime a fost asociată cu un risc crescut de cancer testicular. Activitatea excesivă poate avea efect distructiv asupra procarcinogenelor ambientale. Diverse alimente și nutrienți alterează activitatea CYP1. Legumele crucifere stimulează CYP1A1 și CYP1A2. Resveratrolul stimulează CYP1A1. Fructele de pădure și fenolii, acidul elagic pot reduce hiperactivitatea CYP1A1, iar legumele apiacee și quercetina atenuează activitatea intensă a CYP1A2. Chrysoeriol, prezent în ceaiul de tip rooibos și în țelină, acționează selectiv prin inhibarea CYP1B1 la pacienții cu hiperactivitatea acestei enzime.

O dietă bazată pe 0,1% turmeric are efect stimulant asupra CYP1A1, iar una bazată de 1% turmeric are efect inhibitor. Ceaiul negru la 54 ml/d stimulează atât CYP1A1, cât și CYP1A2, dar 20 mg/kg de theaflavine din ceaiul negru au efect inhibitor. Boabele de soia ka 100 mg/kg stimulează CYP1A1, dar la o concentrație de 1g/kg de soia neagră efectul va fi unul de inhibiție.

Familia CYP2 este implicată în metabolismul medicamentelor, a xenobioticelor, a hormonilor și a altor compuți endogeni precum cetonele, glicerolul și acizii grași. Polimorfisme demne de menționat apar la nivelul CYP2C ȘI CYP2D, ducând la clasificarea de metabolizanți slabi a unor subtanțe precum warfarina și CYP2C9, antiaritmice, metoprolul, propafenona și CYP2D6, fenitoina, ciclobarbital, omeprazol și CYP2C19. Polimorfismul CYP2D poate fi asociat cu boala Parkinson și cancerul pulmonar. Quercetinul și broccoli stimulează CYP2A6. Rozmarinul și usturoiul par să supraregleze activitatea CYP2B. Ceaiul verde și negru și legumele crucifere par să inhibe enzimele complexului CYP2.

Izoformele complexului CYP3A sunt țesut-specifice. Ceaiul rooibos, usturoiul și uleiul de pește par să inducă activitatea CYP3A, 3A1, 3A1. Inhibitori posibili alimentari sunt ceaiul verde, ceaiul negru și quercetin. Cea mai relevantă enzimă din punct de vedere clinic este CYP3A4, exprimată cu precădere la nivel hepatic și renal. Cafeina, testosteronul, progesteronul și androstenedionele sunt substrat pentru sistemului enzimativ CYP3A4, precum și procarcinogenele PAH și aflatoxina B1. Rolul principal al CYP3A4 în ceea ce privește interesul clinic se bazează pe importanța în metabolismul a peste 50% din medicamente.

Enzimele CYP4 au un rol mai mic în metabolismul medicamentelor. Este o familie de citocromi extrahepatică, indusă de fibrați, AINS, prostaglandine și esterii ftalați. Izoforma CYP4B1 este implicată în metabolismul trigliceridelor cu lanț mediu și în activarea compuților pneumotoxici și carcinogenetici. Polimorfismul și supraexpresia a acestui subgrup poate fi asociată cu cancerul vezicii urinare și colita.

Faza II

Enzimele fazei a II-a de conjugare:
Reacția de conjugare a locului reactiv după ce a devenit hidrofil sub influența CYP450, cu o substanță endogenă hidrofilică poartă numele de fază a II-a a detoxifierii. Conjugarea implică compuși hidrofili precum:

• UDP-glucuronozil-transferaza
• Sulfo-transfezaza
• Glutation-S-transferaza
• Aminoacid-transferaza
• N-acetil-transferaza
• Metil-transferaza

Activitatea acestor enzime este de a crește hidrofilicitatea metabolitului, pentru a crește excreția la nivel biliar și renal. Polimorfisme genetice pot influența funcția acestor enzime de conjugare, cu o posibilă dezvoltare a anumitor tipuri de cancer. (1)

Statusul redox (reducere-oxidare) activează sistemul imun înnăscut și crește eliberarea de citokine proinflamatorii și a altor mediatori implicați în boala hepatică hepatică și a ficatului gras non-alcoolic. Stresul oxidativ contribuie la progresia de la steatoză la steatohepatită. Statusul redox are impact asupra funcțiilor cerebrale în encefalopatia hepatică prin supraproducția de oxigen reactiv și a speciilor de oxid-nitrogen. Bolile fibroproliferative pot rezulta din dezechilibrul homeostaziei proceselor redox prin activarea miofibroblastelor, a celulelor hepatice stelate și a altor celule profibrogenice. Atât în hepatita virală B cât și C este stimulat stresul oxidativ din celula hepatică cu alterarea ADN-ului, ducând la instabilitatea genomului și la apariția cancerului.

Fitoestrogenii, estrogeni de origine vegetală, au rol dovedit în inhibarea replicării ARN-ului viral din virusul hepatiei C. Alimente bogate în fitoestrogeni sunt nucile și semințele uleioase. Fenelul, ginsengul, ginkgo, menta, trifoiul roșu și alte plante sunt bogate în fitoestrogeni. Este necesară dovedirea în schemele terapeutice a acestor componente.

Alte plante cu rol hepatoprotector sunt asparagusul, țelina, nucile, limba diavolului, măslinele, papaya, kiwi, ceapa, mango precum și alte plante exotice.

Printre plantele cu efect dăunător asupra ficatului se numără: cimicifuga racemosa (black cohosh), folosită în simptomele postmenopauzale, bogată în gitoestrogeni, dar cu toxicitate hepatică. Reziduurile pesticide din plantele sălbatice au efect înalt hepatotoxic și duc la modificări metabolice și oxidative. Carnea afumată și prăjită pe grătar are efect potențial dăunător.

Plante și alimente cu rol benefic în sănătatea ficatului:

• Polifenolii din mere
• Frunzele verzi datorită conținutului de flavone numite saponarine.
• Extract din ceaiul verde chinezesc cu rol antitumoral (dovedit pe animale)
• Legumele crucifere, citricele au rol chemopreventiv în neoplazii

Pacienții au boli hepatice trebuie să evite plantele de culoare închisă din familia Solanaceae precum vinetele, cireșele, ardeii, cartofii, tutunul, rosiile. La animale, consumul din categoria acestor plante a demonstrat amiloidoză și necroză hepatică. (2)

Dieta pe bază de fibre poate afecta microbiomul intestinal, cu alterarea fiziologiei și biochimiei organismului, prin afectare hepatică și renală. Fibrele pot afecta în mod pozitiv flora, cu efect asupra unor boli precum diabetul zaharat, bolile cardiovasculare, ficatul non-alcoolic gras, boala renală cronică.

Microbiota intestinală este „flexibilă”, fiind influențată de dieta pe bază de fibre, de stres, boli, factori de mediu și exercițiile fizice. Fibrele oferă o varietate de carbohidrați cu o varietate în compoziția chimică. Această variabilitate însoțită de metodele de preparare a fibrelor și diferențele la nivel individual în microbiotă contribuie la anvergura răspunsului observant la diferitele tipuri de fibre consumate.

Ficatul primește sânge de la nivelul intestinului prin vena portă. Este o țintă a factorilor derivați de la nivelul microbiotei, influențată de dietă și schimburile la acest nivel. Este posibil un efect la nivel hepatic a dietei pe bază de fibre în urma alterării ecologiei microbiomului și creșterea permeabilității microbiotei, inflamație sistemică, hormone derivați de la nivelul microbiomului, circulanți. (3)

Concluzii:

Expunerea ficatului la diverși factori precum medicamentele, alimentele, factorii de mediu și factorii etiologici în diverse patologii îl supune la un stres cu impact la nivel celular. Atenția sporită alimentației și a stilului de viață atrage o funcție cât mai apropiată de normal. Combinarea diverselor medicamente duce la o activitate metabolică individualizată, în funcție de polimorfismele genice hepatice, obținând reacții diferite în cadrul unor situații identice.

Plantele fac parte din dieta zilnică, cu rol bine cunoscut în medicină încă din Antichitate. Folosirea lor în cadrul unor patologii hepatice preexistente poate transforma un nutrient în general cu activitate protectoare, într-unul cu rol dăunător. Este recomandată folosirea lor în scop terapeutic sub îndrumarea unui medic.