Diareea bebelușului

Diareea afectează frecvent grupa de vârstă cuprinsă între 6 luni și 5 ani, cu o predispoziție aparte pentru sexul masculin. Această patologie mai este cunoscută sub denumirea de Diaree cronică nespecifică a copilăriei. (3, 4)

Semne și simptome specifice

Manifestările caracteristice acestei afecțiuni sunt reprezentate de:

• frecvența scaunelor apoase sau de consistență moale (5-10 scaune/24 ore) ;
• durere abdominală difuză;
• febră sau stări de subfebrilitate;
• semne de deshidratare.

În rândul bebelușilor alimentați cu lapte matern și lapte formulă, diagnosticul acestei afecțiuni poate fi dificil de precizat. Astfel, este important de recunoscut și diferențiat aspectul normal al scaunelor de cel patologic.

• Bebelușii alimentați cu lapte matern prezintă scaune moi de culoare gălbuie sau uneori galben-verzui. Numărul de scaune eliminate într-o zi poate ajunge până la 6. În consecință, până la vârsta de 2 luni, bebelușii alăptați cu lapte matern pot elimina scaun după fiecare masă.

Diareea în cadrul acestei categorii de bebeluși este suspicionată în momentul în care scaunele devin mai moi decât în mod obișnuit, fiind însoțite de mucus sau secreții sanguinolente, iar eliminarea este mai mare de 3 scaune într-un interval de timp relativ scurt. În acest caz diareea poate avea asociate semne și simptome specifice, precum: inapetență (lipsa poftei de mâncare), febră, letargie.

• Bebelușii alimentați cu lapte formulă pot prezenta în prima săptămână de viață până la 8 scaune pe zi, care ulterior vor scădea ca frecvență (1-4 scaune/24 ore). Culoarea normală a scaunelor este gălbuie. Modificările de consistență, aspect sau miros pot ridica suspiciunea instalării sindromului diareic. După vârsta de 2 luni, în mod fiziologic, majoritatea copiilor prezintă 1-2 scaune/24 ore.

Frecvența scaunelor într-un interval de 24 ore este elementul cel mai fidel al suspiciunii sindromului diareic. Prin urmare, diareea poate fi evaluată din punct de vedere al severității, în funcție de scaunele eliminate:

• ușoară (2-5 scaune/24 ore);
• moderată (6-9 scaune/24 ore);
• severă (mai mult de 10 scaune/24 ore).

Un aspect important de reținut este faptul că scaunele moi și frecvente nu au drept consecință deshidratarea, însă scaunele apoase, în cantitate crescută, adesea pot complica afecțiunea de fond, cu apariția deshidratării.

Deshidratarea reprezintă cea mai importantă complicație a diareei. Tulburările hidroelectrolitice produse în urma acestui fenomen pot avea repercusiuni grave în rândul copiilor mici.

Tabloul clinic specific care conturează apariția deshidratării este reprezentat de următoarele:

• oligurie sau anurie (cantitate scăzută de urină într-un interval de 24 ore sau absența ei); acesta reprezintă un semn precoce al instalării stării de deshidratare;
• urină închisă la culoare;
• piele uscată;
• uscăciunea gurii și implicit a buzelor, cu apariția senzației de sete;
• absența lacrimilor în timpul plânsului;
• iritabilitate și fatigabilitate (oboseală);
• amețeală și pierderea capacității de concentrare. (1, 5, 6)

Cauze frecvente ale diareei

Cauzele acestui tip de afecțiune sunt variate și pot viza fie o infecție, caracterizată printr-o simptomatologie acută și temporară, fie pot prezenta un substrat cronic, în care este implicat un mecanism fiziopatologic funcțional (sindroame de malabsorbție).

Astfel, diareea de cauză infecțioasă poate fi de natură:

• virală (rotavirus, virusul Norwalk, citomegalovirus, virusul herpex simplex);
• bacteriană (Salmonella, Shigella, Campylobacter, Escherichia coli)
• parazitară (cel mai frecvent), agenții incriminați fiind Giardia lamblia, Entamoeba histolytica, Cryptosporidium parvum.

În anumite cazuri, diareea poate reprezenta simptomul unei patologii de fond, precum: boala celiacă (intoleranța la gluten, proteina din grâu, secară, orz), intoleranța la lactoză (afecțiune genetică, care debutează în mod tipic în jurul vâstei de 4-5 ani), sindroame de malabsorbție.

O altă cauză frecvent întâlnită în rândul bebelușilor este reprezentată de administrarea laptelui de vacă cu apariția simptomatologiei specifice, pe un fond alergic. În mod tipic, acest fenomen este decelat în jurul vârstei de două luni. (1, 3, 4, 6)

Îngrijirea copilului

Abordarea terapeutică, în cazul în care copilul prezintă simptomatologie minoră, vizează modificări ale dietei sau creșterea aportului lichidian, cu scopul prevenirii deshidratării. În acest context, de preferat sunt alimentele bogate în fibre, precum: pâine, paste făinoase, orez alb, cereale (orz, ovăz, fulgi de porumb). În plus, pot fi introduse treptat în dietă banane sau alte fructe proaspete și legume fierte, cu mențiunea faptului că trebuie evitate sucurile dulci de fructe, care pot agrava simptomatologia.

Sugarii alimentați natural sau cu lapte formulă necesită continuarea alimentării, și nu întreruperea ei, însă la intervale mai scurte de timp și în cantități moderate. În cazul bebelușilor cu vârsta mai mare de 6 luni este recomandată introducerea în alimentație a cerealelor, în plus față de dieta specifică vârstei.

În cadrul unui sindrom diareic asociat unei patologii de fond (parazitoze, boala celiacă, sindroame de malabsorbție) sau în cazul persistenței tabloului clinic caracteristic, este imperios necesar consultul medicului specialist și respectarea recomandărilor și conduitei terapeutice implementate de către acesta. (2, 3, 6)

Semne alarmante

Adresarea de urgență medicului pediatru este indicată în momentul în care sunt observate următoarele modificări ale stării generale a copilului dumneavoastră:

• instalarea semnelor de deshidratare;
• sânge eliminat la nivelul scaunului;
• dureri abdominale care persistă mai mult de 2 ore;
• vârsta mai mică de 12 săptămâni și prezintă asociat sindrom febril;
• febră mai mare de 40⁰C;
• diaree severă (mai mult de 10 scaune eliminate într-un interval de 24 ore);
• apariția vărsăturilor repetate;
• sistem imun compromis sau alte patologi asociate. (1)