Distrofia musculară Duchenne - Terapie combinată promițătoare pentru controlul inflamației musculare cronice

Un nou studiu condus de cercetători de la Hospital for Special Surgery (HSS) din Statele Unite, publicat în Proceedings of the National Academy of Sciences (PNAS) în 2025, aduce noi perspective asupra controlului inflamației cronice în distrofia musculară Duchenne. Studiul identifică mecanisme celulare noi care întrețin inflamația musculară cronică și sugerează că terapii deja existente ar putea fi utilizate în mod combinat pentru a îmbunătăți funcția musculară la pacienții cu această boală gravă.

Context

Distrofia musculară Duchenne (DMD) este o afecțiune genetică rară, dar severă, care afectează în special băieții (1 la 5.000 de nașteri masculine). Boala este cauzată de o mutație în gena dystrophin, responsabilă pentru producerea unei proteine esențiale în stabilizarea membranei celulelor musculare. Absența distrofinei determină distrugerea progresivă a fibrelor musculare, inflamație persistentă și fibroză (formare de țesut cicatricial), ceea ce duce la slăbiciune musculară severă, afectarea mușchilor respiratori și cardiaci și deces prematur. În prezent, nu există un tratament curativ.

Până acum, cercetările s-au concentrat pe terapii genetice și celulare, dar eficiența acestora este limitată de mediul inflamator și fibrotic din țesutul muscular bolnav. Controlul inflamației cronice reprezintă o țintă terapeutică esențială pentru îmbunătățirea răspunsului la terapiile inovatoare.

Despre studiul actual

Echipa de cercetare, condusă de Dr. Lan Zhou, neurolog-șef la HSS, s-a concentrat pe înțelegerea mecanismelor care întrețin inflamația musculară cronică, chiar și după inhibarea parțială a infiltrației de macrofage proinflamatorii. Studiul a fost realizat pe un model experimental al bolii, folosind tehnologii de vârf:

• Secvențiere ARN la nivel unicelular (single-cell RNA-seq)

• Urmărirea liniei celulare (lineage tracing)

Anterior, cercetătorii demonstraseră că blocarea temporară a recrutării monocitelor din sânge reduce acumularea de macrofage, scade formarea de fibroză și îmbunătățește funcția musculară. Totuși, acest efect era transitoriu, iar inflamația cronică persista.

În noul studiu, s-a demonstrat că progenitorii fibro/adipogenici (FAPs) – un tip de celule mezenchimale prezente în țesutul muscular – contribuie activ la menținerea inflamației cronice. FAPs secretă CSF-1 (colony-stimulating factor 1), o citokină care stimulează proliferarea macrofagelor rezidente în mușchi, chiar și în absența unui influx din circulație.

Această descoperire redefinește rolul FAPs: nu doar ca participanți la fibroză, ci ca promotori activi ai inflamației cronice în DMD.

Rezultate

Principalele constatări ale studiului includ:

• Blocarea infiltrației de macrofage din sânge este insuficientă pentru a preveni inflamația cronică și deteriorarea musculară.

• FAPs mențin inflamația cronică prin secreția de CSF-1, care determină expansiunea locală a macrofagelor rezidente.

• Proliferarea macrofagelor stimulată de FAPs contribuie la distrugerea continuă a țesutului muscular și la progresia bolii.

• Strategia terapeutică optimă trebuie să vizeze atât macrofagele, cât și FAPs, pentru a controla eficient inflamația cronică și a sprijini regenerarea musculară.

Implicații terapeutice

Echipa de la HSS propune o terapie combinată cu două medicamente deja aprobate pentru alte indicații:

• Un medicament antiinflamator care inhibă recrutarea monocitelor/macrofagelor din sânge.

• Un inhibitor al CSF-1, utilizat deja în tratamentul unor tumori articulare bogate în macrofage.

Această abordare combinată ar putea reduce atât infiltrația, cât și proliferarea locală a macrofagelor, modificând mediul tisular bolnav într-unul mai favorabil pentru terapii genetice și celulare.

Concluzii și direcții viitoare

„Pacienții cu distrofie musculară Duchenne vor necesita, cel mai probabil, combinații de tratamente – nu doar pentru a corecta defectele genetice, ci și pentru a îmbunătăți mediul tisular afectat”, a declarat Dr. Zhou.

În continuare, echipa va evalua siguranța și eficiența acestei terapii combinate în modele preclinice și, ulterior, în studii clinice. Strategia are potențialul de a deveni un complement important pentru terapiile genice, crescând rata de succes a integrării și funcționării celulelor sănătoase în mușchii bolnavi.