Inflamația cronică - explicații

Inflamația cronică este o reacție inflamatorie de lungă durată, persistentă, veche, cu o evoluție îndelungată, de peste trei luni și care nu este ușor de înlăturat prin tratament specific.
Inflamația cronică poate rezulta în urma cronicizării unei inflamații acute (atunci când răspunsul inflamator generat de către organism nu poate îndepărta agentul nociv și nu poate reface integritatea țesuturilor alterate) sau poate evolua de la început ca o inflamație cronică (precum în anumite infecții parazitare, virale, anumite boli atoimune sau boli neoplazice). [1], [2]

Cauzele inflamației cronice

• Infecții persistente generate de unele microorganisme, precum Treponema pallidum, bacilul tuberculos, etc.
• Expunerea îndelungată față de agenți toxici endogeni sau exogeni (spre exemplu expunerea îndelungată la pulberi de siliciu determină apariția silicozei, expunerea îndelungată la pulberi de azbest duce la apariția azbestozei, componentele toxice aflate în componența lipidelor plasmatice, atașate pereților arteriali, determină apariția aterosclerozei, etc.).
• Dezvoltarea unor reacții imunologice împotriva propriilor structuri tisulare (înregistrate frecvent în cadrul anumitor afecțiuni autoimune, precum lupusul eritematos sistemic, artrita reumatoidă, etc.). [1], [3], [4], [5]

Mecanism fiziopatogenic

Inflamația cronică se datorează interacțiunii mai multor tipuri de celule inflamatorii, activate la nivelul organismului uman de către răspunsul inflamator, cu rol în neutralizarea agentului nociv pătruns în interiorul acestuia.
În contextul în care inflamația cronică se dezvoltă dintr-un proces inflamator acut, polimorfonuclearele (reprezentate de neutrofile, eozinofile, bazofile, limfocite, plasmocite, monocite, toate celule inflamatorii generate de către sistemul de apărare al organismului) continuă să migreze de la nivelul vaselor de sânge, alcătuid focare de supurație. În tot acest timp, celulele inflamatorii specifice procesului inflamator cronic (reprezentate de plasmocite și limfocite), se acumulează la nivelul focarului inflamator, favorizând transformarea acestuia într-un proces cronic.

Mecanismul patogenic al inflamației cronice:
În contextul inflamației acute, granulocitele (globule albe cu mai mulți nuclei, specifice inflamației acute) sunt activate pentru a fagocita și a digera agentul nociv pătruns în interiorul organismului. Atunci când încercarea repetată a granulocitelor de a distruge agentul nociv eșuează, sunt activate macrofagele de către stimulii chemotactici.
Acestea din urmă încearcă să distrugă agentul nociv fagocitat de către granulocite, stocându-l în citoplasma proprie; în acest mod este limitat procesul de inflamație acută.
Atunci când încercarea macrofagelor de distrugere a agentului nociv eșuează, se instalează procesul inflamator cronic. Macrofagele își pierd mobilitatea la nivelul țesuturilor, se acumulează în zona inflamatorie și suferă anumite modificări, fiind transformate în celule epitelioide (celule asemănătoare celor epiteliale, cu citoplasmă palidă, vacuolizată).
În acest mod, fără intervenția vreunei alte celule inflamatorii pentru limitarea inflamației, procesul inflamator cronic persistă timp îndelungat la nivelul zonei afectate. [1], [3], [4], [5]

Clasificarea inflamațiilor cronice

În funcție de agentul patogen incriminat și în funcție decaracterele morfologice, avem:

• Inflamații cronice nespecifice
• Inflamații cronice granulomatoase nespecifice (sau cu specificitate discutabilă), caracterizate prin apariția granulomului, un caracter morfopatologic specific inflamațiilor cronice, caracterizat prin aglomerarea unui număr mare de macrofage sub formă de mici noduli, în zona inflamatorie. În această categorie sunt cuprinse febra tifoidă, bruceloza, tifosul exantematic, tularemia, rabia, poliomielita, sarcoidoza, boala Crohn, bolile de colagen (precum lupusul eritematos sistemic, dermatomiozita).
• Inflamații granulomatoase specifice: inflamații cronice care prezintă caractere morfopatologice specifice, care fac posibilă identificarea cu ușurință a etiologiei lor, unele dintre ele permițând evidențierea microscopică a agentului patogen incriminat. În această categorie sunt incluse: tuberculoza, sifilisul, lepra actinomicoza, rinoscleromul, micozele (blastomicoza, candidomicoza, aspergiloza, histoplasmoza, sporotricoza, toxoplasmoza, leishmanioza, trichineloza, cisticercoza, echinococoza). [1], [2]

Manifestări clinice specifice inflamațiilor cronice

Orice inflamație este caracterizată din punct de vedere clinic prin cinci semne clinice sugestive, reprezentate de următoarele:

• Dolor (durere locală)
• Calor (căldură locală)
• Rubor (roșeață locală)
• Tumor (tumefierea zonei afectate)
• Functio laesa (pierderea funcționalității zonei afectate).

În contextul inflamației cronice, cele cinci semne clinice specifice inflamațiilor pot fi prezente, însă într-un mod mult mai discret față de cele prezente în cadrul inflamației acute.
De asemenea, alături de aceste cinci semne cardinale ale inflamației, mai pot apărea și alte manifestăi clinice, precum febră, frisoane, durere articulară și musculară, erupție cutanată, transpirații, cefalee, tuse, oboseală, inapetență, scădere ponderală etc.

Manifestările clinice specifice inflamațiilor cronice pot varia, în funcție de etiologie:

• Tuse inițial seacă, iar mai apoi productivă, însoțită de hemoptizie, dificultăți la respirație, durere toracică, transpirații intense, mai ale pe timpul nopții, febră, oboseală și scădere în greutate, în cazul tuberculozei.
• Erupție cutanată, febră, oboseală, cefalee, artralgii, căderea părului, scădere în greutate, pierderea vederii și a auzului, infecții cerebrale și cardiace etc. , în cazul sifilisului.
• Febră de peste 40°C, cefalee, stare generală alterată, mialgii, artralgii, diaree, inapetență, letargie, în contextul febrei tifoide.
• Apariția unui ulcer la nivelul pielii, în zona infecției, însoțit de febră, frisoane, adenopatie dureroasă, epuizare, cefalee, în cazul tularemiei. În acest context, mai pot apărea și alte manifestări clinice, în funcție de localizarea erupției infecțioase (ochi, orofaringe, plămân).
• Febră, frisoane, slăbiciune, oboseală, transpirații excesive, inapetență, cefalee, mialgii, artralgii, durere de spate, în cazul brucelozei.
• Tuse seacă, senzația de gât uscat, durere în gât, senzația de mâncărime sau de aursură a gâtului, dureri abdominale, febră, parestezii sau amorțeală resimțită la locul mușcăturii de animal, agitație, anxietate, spasme musculare, convulsii, modificări de comportament (apariția delirului și a halucinațiilor), insuficiență cardiacă și respiratorie, paralizie, în contextul rabiei.
• Tuse uscată și persistentă, durere în piept, dificultăți de respirație, erupție cutanată sub forma unor umflături roșii, sensibile la atingere, localizate la nivelul gâtului sau a gleznelor, fotosensibilitate, durere oculară, tulburări de vedere (vedere neclară), eritem ocular (înroșirea ochilor), în caz de apariție a sarcoidozei.
• Febră, cefalee, oboseală, dureri musculare și articulare, adenopatie, confuzie, convulsii, tulburări de coordonare, vedere neclară, încețoșată, tuse, durere toracică și dificultăți de respirație, în caz de apariție a toxoplasmozei.
• Febră, tuse, icter, hepatomegalie, splenomegalie, cașexie, adenopatie, durere în piept, stare generală alterată, etc., în cazul histoplasmozei. [1], [2], [3], [4], [5]

Diagnosticarea inflamației cronice

În contextul inflamației cronice, analizele de sânge și examenul histopatologic îndeplinesc un rol fundamental de diagnostic.

• Hemoleucograma poate evidenția creșterea numărului de limfocite, specifice inflamației cronice.
• Examenul biochimic al sângelui permite evidențierea creșterii valorilor proteinei C reactive și a vitezei de sedimenstare a hematiilor (VSH).
• Examenul histopatologic al țesuturilor prelevate de la locul inflamației permite evidențierea infiltratului inflamator constituit din limfocite, plasmocite și macrofage (celule inflamatorii specifice inflamației cronice), proliferarea țesutului de granulație (țesut conjunctiv de neoformație, alcătuit cu predominanță dn vase de neoformație, apărut în cadrul porcesului de reparare tisulară) și apariția necrozei.

Celelalte investigații paraclinice recomandate, precum hemocultura, determinările serologice și bacteriologice, determinări de anticorpi, ecografia abdominală, radiografia pulmonară, etc., sunt utile pentru identificarea agentului patogen care a dus la aapriția inflamației cronice. [1], [2]

Tratamentul inflamației cronice

Inflamația cronică nu se vindecă ușor. Tratamentul este pe perioadă îndelungată și variază în funcție de agentul patogen incriminat: antibiotice în cazul infecțiilor bacteriene, antivirale în cazul infecțiilor virale, antimicotice în cazul infecțiilor tuberculoase, antibiotice antituberculoase în cazul tuberculozei, imunosupresoare, antiinflamatoare nonsteroidiene, corticosteroizi și antimalarice în cazul afecțiunilor autoimune. [1], [2]