Eliot Sorel: Sanatatea este o provocare mondiala

Data publicării: 06-10-2009

"Sanatatea este o provocare mondiala. "Toate sistemele de sanatate din lume nu sunt sustenabile financiar", a declarat in cadrul unei conferinte de presa, marti, reputatul prof. dr. Eliot Sorel, de la Universitatea din Washington, DC.
 In opinia sa, trebuie acordata o mai mare atentie medicinei preventive, pentru ca in toata lumea se pune accent pe spitalizare.
 Prof. dr. Eliot Sorel considera ca educatia pentru propria sanatate a oamenilor trebuie sa inceapa de la gradinita si in egala masura trebuie sa se faca o educatie si a profesorilor si chiar a medicilor.
 Reputat psihiatru, prof. dr. Sorel a spus ca din pacate psihiatria este aproape pe ultimul loc intr-o ierarhie a specialitatilor chiar pe plan international, iar pacientii sunt inca tratati discriminatoriu, atat de mass media, cat si de societate.
 Oaspetele american a mentionat ca in SUA afectiunea psihica cea mai frecventa este depresia a carei prevalenta este de 16%. El a adaugat ca aceasta afectiune va afecta omenirea in continuare, tendinta fiind ca pana in 2020 sa ocupe locul 1 sau 2 in clasamentul bolilor.
 "Trebuie schimbata mentalitatea despre bolile psihice.Depresia care este cea mai frecventa beneficiaza de tratamente eficace, cu rezultate foarte bune", a spus prof. dr. Eliot Sorel.
 Acesta a explicat ca psihiatria este un domeniu foarte interesant, dar in care nu au fost inregistrate progrese prea multe, insa, pe baza recentelor cercetari, domeniul se va transforma nu peste multa vreme.
 La aceste schimbari contribuie noile cercetari de laborator si genomul uman care vor permite o farmacoterapie personala.
 In ceea ce priveste invatamantul romanesc, prof. dr. Eliot Sorel a opinat ca pentru ca Universitatea "Carol Davila" sa ajunga in primele 500 de universitati este necesara colaborarea internationala, schimbul de experienta atat pentru studenti, cat si pentru profesori.
 "Romania a avut o traditie de excelenta in cercetare, care cu timpul s-a deteriorat, dar care a rezistat in izolare, iar acum trebuie reactivata", a opinat specialistul american.
 Prof. dr. Eliot Sorel este de origine romana, din Falticeni, si a declarat ca este foarte fericit sa vina in tara natala.
 "Sunt impresionat de anvergura democratiei intr-un moment politic dificil pe care sper sa-l traversati cu bine", a spus acesta.
Sursa: Agerpres, 06-10-2009, Vizualizari 315
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.