Eozinofile (EO) - valori normale, rol în organism, interpretare număr crescut sau scăzut

©

Autor:

Eozinofile (EO) - valori normale, rol în organism, interpretare număr crescut sau scăzut

Eozinofilele sunt leucocite granulocite derivate din aceleași celule progenitoare ca monocitele macrofage, neutrofilele și bazofilele. Ele sunt o componentă a sistemului imunitar înnăscut și au o varietate de funcții, inclusiv:

  • apărare împotriva infecțiilor parazitare;
  • apărare împotriva bacteriilor intracelulare;
  • modularea reacțiilor de hipersensibilitate imediată.


Eozinofilele sunt deosebit de importante în apărarea împotriva infecțiilor parazitare. Cu toate acestea, deși eozinofilia însoțește în mod obișnuit infecțiile helmintice și eozinofilele sunt toxice pentru helmintii in vitro, nu există dovezi directe că aceștia omoară paraziții in vivo.

Eozinofilele pot modula reacțiile de hipersensibilitate imediată prin degradarea sau inactivarea mediatorilor eliberați de mastocite, cum ar fi histamina, leucotrienele (care pot provoca vasoconstricție și bronhoconstricție), lizofosfolipide și heparină. (1, 4, 5)

Valori normale

Numărul normal de eozinofile este de 100-200/mm³, creșterea numărului peste 500/mm³ poartă numele de eozinofilie, iar scăderea sub 100/mm³ eozinopenie.

Rol în organism

Eozinofilele au fost considerate celule efectoare distructive în stadiul final care au un rol în infecții parazitare și reacții alergice prin eliberare de hidrolaze acide de tip lizozomal și histone. Cu toate acestea, eozinofilele sunt și leucocite multifuncționale implicate în imunitate inflamatorie și fiziologică. În condiții homeostatice, eozinofile sunt deosebit de abundente în lamina proprie din tractul gastro-intestinal, unde sunt implicate în diverse procese biologice din interiorul tractului gastrointestinal.

Eozinofilele au fost asociate în mod tradițional cu boli alergice și infecții cu paraziții. În prezent este recunoscut faptul că eozinofilele joacă mai multe roluri atât în ​​imunitatea înnăscută, cât și în cea adaptativă. Ca celule efectoare în imunitate înnăscută, eozinofilele exercită un rol pro-inflamator și distructiv în răspunsul imun asociat cu inflamația alergică sau infecția parazită. Eozinofilele pot fi, de asemenea, recrutate prin semnale de pericol eliberate de infecții patogene sau leziuni tisulare, inducând apărarea gazdelor împotriva infecțiilor parazitare, fungice, bacteriene sau virale sau promovând repararea și remodelarea țesuturilor. Eozinofilele servesc, de asemenea, ca celule neprofesionale care prezintă antigen, ca răspuns la provocarea alergenului sau la infecția cu helmint, și, între timp, sunt cunoscute că funcționează ca un coordonator versatil care reglează activ sau interacționează cu diverse celule imune, inclusiv limfocitele T și celulele dendritice. Au fost propuse mai multe roluri ale eozinofilelor implicate în imunitate, inclusiv în homeostazia imună, respingerea alogrefelor și imunitatea anti-tumorală. Interacțiunile eozinofile cu celulele structurale sunt, de asemenea, implicate în mecanismele în inflamația alergică și în gastrita Helicobacter pylori.

Eozinofilele sunt echipate cu proteine ​​granulare cationice, citokine, chemokine, factori de creștere, mediatori ai lipidelor (de exemplu, leucotrienele, prostaglandine) și alte molecule imunomodulatoare, incluzând metaloproteinazele matrice, care servesc ca bază fundamentală pentru funcțiile imunobiologice ale eozinofilelor. Majoritatea acestor substanțe sunt depozitate în principal în granule intracelulare sau vezicule ale eozinofilelor și pot fi secretate sau eliberate imediat ca răspuns la anumiți stimuli, provocând răspunsuri imune relevante. Eozinofilele exprimă o mare varietate de receptori de suprafață și de factori moleculari, care mediază semnale în diferite procese imunobiologice.

Eozinofilul exprimă o mare varietate de receptori de suprafață și de factori moleculari, fiecare având roluri specifice.

Conform diferitelor lor funcții imunobiologice, întâlnim:

  • Receptorii de recunoaștere a modelului (PRR): PRR-urile sunt molecule de suprafață care ajută eozinofilele la sondarea agenților patogeni și/sau a semnalelor de deteriorare derivate de gazdă.
  • Receptori citokinici, receptori chemokinici, molecule de adeziune și receptori pentru imunoglobuline, complemente, proteaze și mediatori ai lipidelor: aceștia sunt implicați în dezvoltarea eozinofilelor, adeziunea și transmigrarea în țesuturi, chimiotaxia, activarea și răspunsurile inflamatorii.
  • Receptori implicați în imunitatea Th2.


Totodată, eozinofilul este considerat un microfag, cu putere redusă de fagocitoză, selectivă pentru factorii bacterieni solubili. Are rol antihistaminic, acumulându-se în țesuturile sau zonele cu histamină în concentrație ce depășește normalul, intervenind astfel în bolile parazitare și alergice care sunt însoțite de eozinofilie. Intervine în tumori, în special în boala Hodgkin, prezintă reacții de tip imun. Eozinofilele, conțin, de asemenea, profibrinolizină prin care intervin în procesele de coagulare sangvină. (2, 3, 5)

Număr crescut de eozinofile - eozinofilie

Eozinofilia apare atunci când măduva osoasă produce prea mulți eozinofile. Acest lucru poate fi cauzat de o varietate de factori, inclusiv:

  • boli parazitare și fungice;
  • reacții alergice;
  • tulburări autoimune;
  • tulburări endocrine;
  • tumori.


Boli specifice și afecțiuni care pot duce la eozinofilie în sânge sau în țesuturi includ: leucemie mielogenă acută, alergii, astm, dermatita atopică (eczema), cancer, boala Crohn, alergie la medicamente, boala Hodkin, imunodeficiență primară, colită ulcerativă.

Bolile parazitare și reacțiile alergice la medicamente sunt printre cauzele mai frecvente ale eozinofiliei. Hipereozinofila care provoacă leziuni ale organului se numește sindrom hipereosinofil. Acest sindrom tinde să aibă o cauză necunoscută sau rezultă din anumite tipuri de cancer, cum ar fi cancerul de măduvă sau ganglionar. (2, 3, 6)

Număr scăzut de eozinofile - eozinopenie

Eozinopenia este definită ca o reducere a eozinofilelor circulante. Eozinopenia idiopatică este un eveniment sau sindrom foarte rar. Eozinopenia în stresul acut este mediată de glucocorticosteroizi suprarenali și epinefrină, în timp ce în stările inflamatorii acute nu depinde de mecanismele endocrine. Eozinopenia a fost, de asemenea, raportată în sindromul Cushing, acromegalie, lupus eritematos sistemic.

Eozinopenie indusă de medicamente

Eosinopenia se dezvoltă imediat după administrarea de corticotropină, corticosteroizi, epinefrină sau histamină, dar dispare în câteva ore, cu excepția cazului în care se administrează doze repetate. La pacienții tratati cu corticosteroizi, eozinopenia pare să rezulte atât dintr-o afectare a eliberării eozinofilelor cât și din sechestrarea eozinofilelor din sânge. Blocatorii β inhibă eozinopenia indusă de adrenalină și favorizează o creștere a numărului de eozinofile circulante.

Eozinopenie de infecție acută sau inflamație

Răspunsul la inflamația acută implică o scădere rapidă și persistentă a numărului de eozinofile circulante, ca urmare a eliberării în circulație a unor cantități mici de factori chimiotactici. (1, 2, 3, 4)


Data actualizare: 27-11-2019 | creare: 27-11-2019 | Vizite: 200
©

Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!

Alte articole din aceeași secțiune:

 
 
 
Accept cookies Informare Cookies Site-ul ROmedic.ro foloseşte cookies pentru a îmbunătăţi experienţa navigării, a obține date privind traficul și performanța site-ului și a livra publicitate mai eficient.
Găsiți informații detaliate în Politica cookies și puteți gestiona consimțământul dvs din Setări cookies.