Epiziotomia
Autor: Pavel Cătălina
Epiziotomia este o intervenţie chirurgicală practicată în timpul unei naşteri, în anumite condiţii şi cu scopul de a evita complicaţii ce pun în pericol viaţa mamei şi a fătului. Procedura se realizează în timpul expulziei fătului, pe care îl ajută să treacă de orificiul vulvar şi presupune incizarea perineului (regiunea anatomică dintre organele genitale şi anus) prin două tehnici: mediană şi medio-laterală. Epiziotomia serveşte, în primul rând la preîntâmpinarea rupturilor severe – de gradul al patrulea, dar şi a eventualelor probleme de incontinenţă urinară cauzate de o naştere problematică. (1)
Medicii au constatat că, în general, femeile care practică, încă din timpul celor nouă luni de sarcină, exerciţii Kegel şi/sau sesiuni de masaj al perineului nasc mult mai uşor şi fără a fi necesară o epiziotomie. Nu este, însă, o regulă! Există cazuri când se impune efectuarea unei epiziotomii indiferent de flexibilitatea ţesuturilor din zona intimă, ca de exemplu atunci când fătul nu coboară din uter în poziţia corectă (prezentaţiile pelviană şi humerală). (2)
În orice caz, pentru a avea o naştere mai uşoară este bine ca mama să:
- adopte o alimentaţie sănătoasă (o piele îngrijită şi hrănită se întinde mai uşor);
- să-şi desfăşoare exerciţiile Kegel şi masajul perineal conform indicaţiilor medicului curant. De dorit este un masaj blând al zonei vaginale şi perineale, realizat din interior către exterior, dar şi către laterale simulând mişcările pe care bebeluşul le efectuează în timpul travaliului. (Notă: foloseşte lubrifianţi naturali şi stai într-o poziţie confortabilă în timp ce te masezi; în plus, fereşte-te să faci mişcări prea energice şi să plasezi o presiune prea mare pe uretră, fiindcă te poţi răni şi infecta); ai grijă ca mâinile şi unghiile să fie curăţate foarte bine înainte de efectuarea masajului, iar unghiile să fie tăiate şi bine pilite. Repetă zilnic masajul timp de zece minute. (4, 6)
- să evite: forţarea expulziei fătului şi poziţia culcat pe spate în momentele naşterii.
Comprese calde aplicate pe zonele intime în timpul travaliului scad, de asemenea, riscul producerii unei rupturi în această regiune anatomică. (3, 6)
Când este necesară epiziotomia?
Specialiştii în domeniu consideră epiziotomia o intervenţie chirurgicală salutară, însă există şi experţi care îi contestă utilitatea şi se feresc să apeleze la acest procedeu; dacă în anul 1979, două din trei naşteri vaginale se desfăşurau cu ajutorul unei epiziotomii, în 2004 la doar o naştere din cinci a fost considerată necesară această intervenţie chirurgicală. (5) Potrivit celor mai recente cercetări, o lăuză se reface mai greu după o epiziotomie decât după o ruptură naturală, trebuie să aştepte mai mult timp până când îşi poate relua viaţa sexuală şi este mai predispusă la infecţii, inflamaţii, contuzii, dureri profunde la nivelul perineului, hematoame. Mai mult, investigaţiile arată că femeile supuse unei epiziotomii pierd o cantitate mai mare de sânge în timpul travaliului şi sunt mult mai expuse la rupturi naturale severe – până la nivelul sfincterul anal – în timpul unei a doua naşteri (cercetătorii consideră că epiziotomia creşte riscul apariţiei incontinenţei fecale pe termen lung). (2, 3, 5, 6, 7)
În funcţie de organismul femeii, există riscul apariţiei şi altor complicaţii, de aceea, dacă eşti gravidă, este mai mult decât indicat să discuţi în profunzime despre acest subiect cu medicul tău. Înainte de naştere, medicul trebuie să îţi explice procedura, implicaţiile sale şi să răspundă la oricare dintre întrebările tale. Cel mai probabil va trebui să îţi dai acordul în scris pentru efectuarea acestei manevre chirurgicale – un prilej potrivit pentru a elimina orice neclarităţi ai avea cu privire la acest procedeu, dar şi cu privire la naştere, în ansamblul său. Este foarte important să îi menţionezi medicului dacă suferi de alergii la medicamente, latex, substanţe cu proprietăţi anestezice sau dezinfectante, ori la leucoplast. Anunţă-l dacă suferi de afecţiuni ce ar putea să îţi pună viaţa în pericol, cum ar fi probleme de coagulare a sângelui sau dacă urmezi medicaţii ce influenţează coagularea sângelui. (7)
Indiferent de poziţia gravidei cu privire la această intervenţie chirurgicală, epiziotomia este mai mult decât necesară în următoarele cazuri:
- când copilul se află într-o poziţie anormală sau când este necesar să se nască rapid pentru a nu dezvolta probleme de sănătate pe termen lung;
- dacă apare riscul unor rupturi severe (până în zona uretrei spre exemplu);
- în cazul în care capul copilului sau umerii săi au dimensiuni mari şi nu pot să treacă de orificiul vaginal;
- dacă apare necesitatea folosirii de instrumente medicale, precum forcepsul sau extractorul cu vacuum;
- când mama nu reuşeşte să îşi controleze eforturile de a împinge sau etapa de expulzie a fătului se prelungeşte peste măsură;
- când naşterea este iminentă, dar zonele intime nu s-au dilatat suficient (inclusiv în timpul unei naşteri premature); (3, 2, 6, 7, 8)
Menajează-te în convalescenţă!
Felul în care se practică epiziotomia diferă de la o gravidă la alta, dar, în general, tehnica se desfăşoară după o structură clasică: femeia este aşezată pe patul special pentru naştere, i se administrează o anestezie locală în zona perineală în cazul în care nu i s-a efectuat deja o anestezie epidurală. În timp ce fătul îşi face loc prin orificiul vulvar, medicul efectuează incizia epiziotomică; după naşterea fătului şi eliminarea placentei, medicul analizează incizia – cu scopul de a identifica rupturi naturale nedorite – şi recurge apoi la coaserea inciziei, nu înainte de a mai administra un anestezic local, pentru a fi sigur că ţesutul este amorţit şi femeia nu simte nicio durere. Copcile sunt, de regulă, absorbite de către organism şi nu necesită eliminarea lor mecanică. (5, 7)
Există două tipuri de incizii: mediană şi medio-laterală; primul tip este şi cel mai des utilizat şi se desfăşoară în linie dreaptă. Cel de-al doilea tip presupune realizarea inciziei în unghi la 45 de grade. Epiziotomia medio-laterală previne rupturile nedorite, dar se vindecă mai greu decât incizia mediană; în schimb, e mult mai probabil ca incizia mediană să se continue cu o ruptură severă, până la rect.
După o astfel de intervenţie vei avea nevoie de timp mai îndelungat pentru a te reface. Zona poate durea chiar şi după o lună şi jumătate de la naştere, în funcţie de tipul inciziei, dacă a fost urmată sau nu de o ruptură naturală, dar şi în funcţie de organismul femeii. Durerea este mai intensă atunci când lăuza merge sau stă în şezut. Pentru a diminua disconfortul şi umflarea zonei incizate se recomandă aplicarea de comprese reci imediat după naştere şi în următoarele 12 ore, în mod intermitent. (2, 3, 5, 6, 7)
Iată ce poţi face în liniştea căminului tău pentru a grăbi vindecarea:
- continuă să aplici comprese cu apă rece în zona perineală ori de câte ori simţi nevoia;
- în timp ce urinezi, toarnă apă caldă pe organul genital; clăteşte-te bine după ce ai folosit toaleta, doar cu apă, fără săpun, folosind o sticlă cu irigator;
- protejează zona perineală cu un absorbant curat când te apleci pentru a folosi toaleta;
- clăteşte-te bine după fiecare folosire a toaletei şi nu freca energic zonele intime, ci tamponează-le uşor cu pansamente sterile, din faţă către spate; operaţia trebuie să fie în permanenţă uscată şi curată;
- când stai în şezut, aşază-te pe o pernă şi nu o pe o suprafaţă dură; de asemenea, când stai pe toaletă ai grijă să nu întinzi, în mod exagerat, zonele intime;
- respectă indicaţiile medicului şi tratamentul prescris de acesta; cere-i sfatul dacă doreşti să recurgi la remedii naturale (uleiul esenţial de lavandă este folosit pentru ameliorarea durerilor din zona intimă, dar şi a altor tipuri de dureri, cel mai adesea prin aplicarea directă pe zonele dureroase);
- schimbă-ţi cu regularitate pansamentele – la două sau la patru ore;
- consumă alimente bogate în fibre, dar şi lichide pentru a nu te constipa şi, deci, pentru a nu-ţi forţa zonele intime. În caz de constipaţie, laxativele prescrise de medic sunt o alegere bună; înştiinţează-ţi medicul dacă alăptezi, pentru că unele medicamente sunt interzise în timpul alăptării copilului. Niciodată nu lua alte medicamente decât cele prescrise de specialist.
- continuă să faci exerciţii Kegel pentru a-ţi întări muşchii din zonele intime şi a evita să dezvolţi incontinenţă urinară sau fecală pe termen lung;
- alege să faci băi calde, scurte, dar nu în primele 24 de ore de la naştere;
- în primele săptămâni de după naştere, evită activităţile domestice prea solicitante, dar şi alte acţiuni ce pot dăuna zonei operate cum ar fi: utilizarea de tampoane interne sau activitatea sexuală. (3, 7, 9, 10, 11)
Nu în ultimul rând, contactează-ţi de urgenţă medicul dacă:
- simţi durere puternică în abdomen sau în zona perineală,
- ai febră mai mare de 38 de grade Celsius sau frisoane,
- operaţia supurează,
- ai scurgeri vaginale urât mirositoare sau dacă din vagin se scurg cheaguri de sânge de dimensiunea unei monede,
- operaţia sângerează,
- prezinţi semnele unei infecţii urinare sau dacă nu poţi urina,
- nu ai defecat de la naşterea copilului. (6, 7, 10)
În mod normal, perineul se reface complet după şase săptămâni de la efectuarea unei epiziotomii; după această perioadă, viaţa sexuală poate fi reîncepută fără probleme. În cazurile în care femeia a suferit rupturi severe în timpul travaliului, aceasta trebuie să fie examinată regulat de către medic şi să aştepte refacerea completă a zonei perineale înainte de a-şi reîncepe viaţa sexuală.
Chiar şi dacă te-ai vindecat complet, e posibil să simţi un disconfort în zona perineală în timpul actului sexual. Te vei simţi mai pregătită pentru relaţiile intime dacă faci o baie caldă înainte şi dacă tu şi soţul tău vă dedaţi unui preludiu lung. Poziţiile sexuale confortabile – pe o parte – sunt cele mai indicate în această perioadă, la fel şi lubrifianţii pe bază de apă. (5)
2. Episiotomy – Medline Plus, link: http://www.nlm.nih.gov/medlineplus/ency/patientinstructions/000482.htm
3. Episiotomy – American Pregnancy Association, link: http://americanpregnancy.org/labornbirth/episiotomy.html
4. Excerpt from The Birth Book By William and Martha Sears – Childbirth.org, link: http://www.childbirth.org/articles/massage.html
5. Episiotomy – Baby Center, link: http://www.babycenter.com/0_episiotomy_165.bc
6. Episiotomy: When it's needed, when it's not – Mayo Clinic, link: http://www.mayoclinic.org/healthy-living/labor-and-delivery/in-depth/episiotomy/art-20047282?pg=1
7. Episiotomy – Johns Hopkins Medicine, link: http://www.hopkinsmedicine.org/healthlibrary/test_procedures/gynecology/episiotomy_92,P07775
8. Episiotomy – New Health Guide, link: http://www.newhealthguide.org/Episiotomy.html
9. Episiotomy – University of Maryland Medical Center, link: http://umm.edu/health/medical/pregnancy/labor-and-delivery/episiotomy
10. Incision Care After an Episiotomy – Fairview, link: http://www.fairview.org/healthlibrary/Article/82258
11. Post Episiotomy: What You Need to Know About the Aftermath of the Kindest Cut – Daily Strength, link: http://www.dailystrength.org/health_blogs/lee/article/post-episiotomy-what-you-need-to-know-about-the-aftermath-of-the-kindest-cut
Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!
- Miopie si nasterea normala
- As vrea sa imi raspundeti, va rog foarte mult
- Cum stiu ca a venit momentul sa nasc?
- Nastere naturala
- Dupa nastere... simt la intrarea in vagin in partea de jos o umflatura
- Buna fetelor stiti cumva ce remedii naturale ajuta la o nastere rapida
- Nastere naturala sau cezariana
- Durere spate, sold, picioare, dupa Sarcina
- Trei săptămâni de la naștere