Expunerea la poluanți atmosferici și impactul asupra funcției imune la femeile însărcinate

Expunerea la poluanții atmosferici, precum particulele fine (PM2.5) și dioxidul de azot (NO₂), este un factor major de risc pentru sănătate, fiind responsabilă de milioane de decese premature la nivel global. Mecanismele implicate în efectele nocive includ stresul oxidativ și modularea sistemului imunitar. În timpul sarcinii, sistemul imunitar al femeilor suferă adaptări majore, ceea ce le face mai susceptibile la efectele acestor poluanți. Totodată, aceste expuneri pot avea efecte negative asupra dezvoltării imunologice a fătului.
În ciuda importanței acestui subiect, datele privind legătura dintre expunerea personală la poluare și funcția imună la femeile însărcinate sunt limitate. Studiul publicat în Scientific Reports analizează această relație într-o manieră complexă și detaliată, utilizând evaluări personalizate ale expunerii la NO₂, PM2.5 și potențialul oxidativ al particulelor, respectiv PO (potențial oxidativ), corelate cu răspunsurile imune măsurate la nivel bazal și după activarea ex vivo a celulelor T și a celulelor dendritice.

Studiile anterioare au evidențiat o asociere între poluanți atmosferici și creșterea nivelului de citokine proinflamatorii, în special interleukina 6 (IL-6) și factorul de necroză tumorală alfa (TNF-α). Cu toate acestea, cele mai multe dintre aceste cercetări s-au concentrat pe evaluări ambientale, nu personale, iar datele privind potențialul oxidativ al particulelor sunt rare.

Obiectivul studiului SEPAGES a fost să evalueze legătura dintre expunerea personală la poluanți atmosferici în timpul sarcinii (NO₂, PM2.5, PO) și funcția imună maternă, atât în repaus, cât și după activarea imunității.

Despre studiu

Cercetarea a inclus 270 de femei însărcinate din cohorta SEPAGES (Franța, zona Grenoble), recrutate între 2015–2017. Vârsta medie a fost 32,1 ani, iar majoritatea femeilor aveau un nivel educațional ridicat. Aproximativ 10% erau fumătoare, iar 16% aveau simptome de astm.

Femeile au purtat dispozitive de monitorizare personală a poluanților timp de 7–8 zile, în trimestrul II (81%) sau III (19%) de sarcină. S-au colectat probe de aer pentru determinarea:

•  NO₂ (prin spectrofotometrie),
•  PM2.5 (prin analiză gravimetrică),
•  PO (folosind teste biochimice bazate pe acid ascorbic și ditiotreitol).

Imunitatea maternă a fost evaluată prin:

•  Niveluri bazale ale citokinelor în plasmă,
•  Niveluri de citokine după activare ex vivo cu agenți specifici (PHA – pentru limfocite T și R848 – pentru celule dendritice).

Au fost analizate 29 de citokine, dintre care doar cele detectate în ≥70% dintre probe au fost incluse în analiză. Citokinele au fost standardizate și transformate logaritmic pentru analiză statistică.

Rezultate

Expunerea la poluanți

Concentrațiile medii au fost:

•  NO₂: 20,2 µg/m³
•  PM2.5: 13,8 µg/m³
•  PO (AA și DTT): valori variind între 0,11–1,65 nmol/min/µg sau m³

Expunerea a fost mai ridicată în sezonul rece, reflectând inversiuni termice și acumularea poluanților în zona montană.

Răspunsul imun

La nivel bazal, citokine precum IL-8 și RANTES au prezentat valori ridicate. După activare cu PHA sau R848, s-au observat variații în secreția citokinelor pro- și antiinflamatorii (de exemplu IL-2, TNF-α, IL-17A, IL-10).

Asocieri semnificative

În modelele ajustate:
NO₂ a fost asociat cu:

•    creșterea IL-10 (β = 0,18; p = 0,02) după activarea cu PHA
•    scăderea TNF-α (β = –0,18; p = 0,03) după PHA

Potențialul oxidativ al PM2.5 (în ambele teste, AA și DTT) a fost asociat cu:

•    scăderea IL-8 după activare cu R848 (β ≈ –0,17; p = 0,05)
•    creșterea IL-17A după activare cu PHA (β ≈ 0,11; p = 0,04)

PM2.5 masic nu a fost asociat semnificativ cu nicio citokină, ceea ce sugerează că potențialul oxidativ al particulelor este un indicator mai relevant pentru efectele imune.

Interpretare și comparație cu literatura

Acesta este primul studiu care explorează impactul combinat al expunerii personale la NO₂, PM2.5 și PO asupra funcției imune în sarcină, folosind activarea celulară ex vivo.

Principalele observații:

•  NO₂ are efecte imunosupresoare prin creșterea IL-10, citokină cu rol de reglare și toleranță imună.
•  PO al PM2.5 influențează negativ producția de IL-8 (implicată în chemotaxia neutrofilelor), dar stimulează IL-17A, implicată în inflamație cronică și boli autoimune.
•  Lipsa de asociere între PM2.5 și citokine ar putea fi explicată prin faptul că doar o parte a masei particulare este relevantă biologic – ceea ce PO poate capta mai bine.

Studiul sugerează că expunerea prenatală la poluanți poate avea efecte cumulative asupra răspunsului imun, afectând potențial sănătatea maternă și dezvoltarea fetală.

Puncte tari și limitări

Puncte tari:

•  Măsurători personalizate ale expunerii, mult mai precise decât estimările ambientale.
•  Evaluarea funcționalității reale a imunității prin activarea celulară ex vivo.
•  Utilizarea PO ca metrică inovatoare pentru stres oxidativ indus de particule.

Limitări:

•  Număr relativ mic de participanți (n=270), ceea ce limitează puterea statistică.
•  Lipsa diversității sociale – populația a fost educată și predominant nefumătoare.
•  Nu s-au testat interacțiuni între poluanți – fiecare a fost analizat separat.

Concluzie

Studiul oferă dovezi solide că expunerea personală la poluanți atmosferici, în special la compuși cu potențial oxidativ ridicat, poate modula funcția imună la femeile însărcinate. Aceste descoperiri susțin necesitatea de a reduce potențialul oxidativ al particulelor PM2.5 prin politici de mediu și tehnologii de filtrare, nu doar concentrația lor masică.

Mai mult, includerea biomarkerilor imunologici funcționali în evaluările de risc oferă un cadru mai precis pentru înțelegerea mecanismelor prin care poluarea atmosferică afectează sănătatea reproductivă și fetală. Aceste informații pot fundamenta strategii preventive adaptate femeilor gravide, o categorie deosebit de vulnerabilă la agresiunile mediului.