Nevralgii intercostale, respiratie greoaie si burta umflata
Acum 3 ani am fost diagnosticata cu nevralgii intercostale, dupa ce am urmat tratament nu am mai avut probleme, de cateva luni au aparut iar, ma deranjeaza foarte puternic dimineata, cu toate ca nu stau in curent si nu fac efort care sa-mi suprasolicite coloana. de 2 saptamani am probleme cu respiratie, simt ca nu pot sa-mi umplu plamanii suficient si chiar daca respir mai profund tot degeaba.Am mai avut astfel de probleme, dar am presupus ca este de la igrasie. Dupa ce am scapat de igrasie am scapat si de respiratia greoaie. acum nu mai avem igrasie si mediul in care traiesc este acelasi. De asemenea, de 2 luni am burta mai umflata, sunt obeza de gradul I, dar niciodata nu am avut burta atat de umflata si in ultimele luni greutatea mea a fost constanta, mentionez ca merg la sala de 5 ori pe saptamana si mananc destul de sanatos.As vrea sa merg la medic, dar nu stiu ce specialist m-ar putea ajuta sau ce analize ar trebui sa fac. Multumesc
3 comentarii
Buna ziua. Problema cu burta umflata ar putea fi de la obezitate abdominala (dar spuneti ca nu ati crescut in greutate), de la slabirea muschilor abdominali (depinde ce program de exercitii aveti), sau de la gaze mai multe in intestin (ati schimbat de curand alimentatia?). Daca problema este evidenta, faceti o ecografie abdominala. Respiratia mai dificila poate fi in legatura cu burta umflata (plamanii se umfla mai greu din cauza abdomenului) sau de la durerile intercostale, greu de spus de la distanta. Pentru plamani se pot face teste functionale respiratorii, la pneumologie, si se vede daca problema este de la plamani (ca un fel de inclinatie catre astm), sau de la muschii si nervii intercostali.
Numai bine!!
Numai bine!!
Buna ziua ! Si eu am aceeasi problema, greutate in restiratie, un nod in gat si am burta umflata ! Sunt plinuta, dar deodata burta mi s-a umflat si ma doare daca apas pe ea. Ma duc des cu "scaunu" la baie, cateodata simt nevoie dar nu fac nimic ! Ce ma sfatuitit? Multumesc mult !
Buna ziua. Pentru dvs. ar trebui un consult de gastroenterologie, si mai departe decid ei de ce examinari mai este nevoie (cel mai probabil, examen coproparazitologic, poate sigmoidoscopie). Seamana cu un sindrom de intestin iritabil (o problema usoara), dar oricum un consult ar trebui. Tot un consult de gastro si pentru d-na albertina23, daca simptomele abdominale nu cedeaza.
Multa sanatate!
Multa sanatate!
Alte subiecte care v-ar putea interesa:
- 1neevralgia intercostala
- 5dureri intercostale care se repeta de cateva zile
- 40batai accelerate ale inimii, lipsa aer
- 12rinoplastie - nu pot respira normal pe nas
- 2Respiratie ingreunata - cascat des
- 23nasul f.f.f. uscat, secretii clare dar care parca dor si usuca.
- 1Respiratie dificila
- 1Intrebare problema respiratorie
- 19Tulburari Anxietate
- 3Nevralgie intercostala sau altceva??
- 4Respirație greoaie
- 1Respiratie ingreunata, transpiratii dureri de umeri dar fara febra si fara tuse
- 2Dificultate in Respiratie
- 2Respiratie si inghitire dificila
- 0Probleme de respiratie si nevralgie intercostala
- 0Problema blocare respiratie 10-20 secunde
- 2Rog răspuns! Infectie pulmonara / dureri toracice in hipocondrul stg
- 1Bazin umflat...
- 1Raceala si probleme de respiratie
Mai multe informații despre: Nevralgia intercostala Respiratie dificila abdomenul umflat
Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm:
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și: