mi-am dat seama ca am uitat sa iau pastila de miercuri si joi
Buna seara! sunt foarte speriata, iau pastile yasmin de aproximativ 7 luni, saptamana trecuta joi, am inceput o folie noua. astazi(vineri) mi-am dat seama ca am uitat sa iau pastila de miercuri si joi, + cea de astazi. Intrebare: ce fac? le iau acum toate 3 deodata?
Va multumesc anticipat
Va multumesc anticipat
9 comentarii
Nu, in niciun caz ! Regula "pilula uitată se ia când îţi aduci aminte" se referă la una bucată pilulă, nu la trei pilule. Asadar, luati o pilula, apoi, maine, reintrati in ritmul normal de administrare şi, timp de 7 zile, consideraţi că nu sunteţi protejată.
Tot ce se poate întâmpla este să vină sângerarea de privaţie, care e întrucâtva asemănătoare unei menstruaţii şi care apare de câte ori faceţi pauza de 7 zile. Dacă se întâmplă să vină, luaţi mai departe pilulele şi ţineţi-l la curent pe doctorul dv, care vă va da instrucţiuni mai departe, în funcţie de caracteristicile eventualei sângerări.
Tot ce se poate întâmpla este să vină sângerarea de privaţie, care e întrucâtva asemănătoare unei menstruaţii şi care apare de câte ori faceţi pauza de 7 zile. Dacă se întâmplă să vină, luaţi mai departe pilulele şi ţineţi-l la curent pe doctorul dv, care vă va da instrucţiuni mai departe, în funcţie de caracteristicile eventualei sângerări.
multumesc pt raspuns! deci sa inteleg ca cele 2 pastile uitate le arunc, sau iau 23 de zile?
Multumesc inca o data
Multumesc inca o data
Luaţi 21 de zile.
Păstraţi pilulele neluate, nu se ştie când veţi avea nevoie de ele. De exemplu, atunci când veţi dori să vă amânaţi sângerarea cu două zile.
Păstraţi pilulele neluate, nu se ştie când veţi avea nevoie de ele. De exemplu, atunci când veţi dori să vă amânaţi sângerarea cu două zile.
Buna ziua! Folosesc yasmine de 2 luni, am inceput al doilea blister acum doua zile, am omis sa iau a doua pastila din al doilea blister cu mai mult de doisprezece ore, preoblema este ca nu mai imi amintesc daca am avut sau nu contact sexual cu o saptamana inainte de a omite pilula. daca totusi am avut contact sexual, cum se poate opri o sarcina, pentru ca daca nu ma insel nu este indicat sa iau pilula de a doua zi cand folosesc anticonceptionale. Va multumesc.
Buna...Am si eu o intrebare..Am baut 3 luni diane 35 si am facut pauza 2 luni si acuma vreau a beau yasmin, dar cam mii ingrija ca sa nu am ceva schimbari, ca am citit multe contar si pro..Dati-mi un sfat ce sa fac???.Cind trebuie sa le incep a le bea????Astept urgent un rsp ca mai am citeva zile...
Buna ziua! Am si eu o intrebare si v-as fi foarte recunoscatoare daca mi-ati ajuta sa gasesc raspuns la ea : as dori ca in aceasta luna sa-mi intirzie ciclul cu vreo 8 zile (stiu ca pare absurd, dar e o chestie foarte importanta pentru mine). De obicei nu administrez contraceptive, dar ar fi ele o posibilitate sa-mi amin menstruatia? ( sunt constienta de faptul ca nu e bine si-mi asum riscurile dar e doar pentru aceasta luna, si chiar nu stiu ce sa fac) o sa ma ajute contraceptivele? Mai exista si alte metode? Va multumesc mult.
Buna seara!Am si eu o intrebare mi sa prescris o reteta cu contraceptive yasmin si nu am inteles cum se iau?Iau in prima zii a menstruatiei si continui pe toata perioada mensrtuatiei timp de 21 de zile..apoi pauza 7 zile, chear nu inteleg va rog ajutati-ma?Multumesc!
Buna.Luati drajeul in prima zi de menstruatie la o ora anumite, mai apoi continuati sa beti drajeurile in fiece zi la aceeasi ora, chiar daca aveti menstruatie.Urmati fiecare drajeu timp de 21 de zile, iar dupa ce o sa le terminati o sa va apara niste scurgeri.faceti pauza ceea de 7 zile mai apoi in a 8 zi incepeti un al bliester
Peste 13000 de cabinete medicale își prezintă serviciile pe ROmedic.
Alte subiecte care v-ar putea interesa:
- 4rebuia sa fac 7 zile pauza si apoi sa incep alta folie dar n-am mai luat
- 2am uitat sa iau o pilula Rigevidon
- 15marvelon 21
- 6Intrebare: cum e corect sa luam o pilula uitata?
- 3Uitat pastila
- 3pilula anticonceptionala uitata... pot fi insarcinata sau nu?
- 3anticonceptionale yasmin URGENT
- 3anticonceptionale yasmin
- 1am uitat sa iau Novynette
- 3O pastila yasmine din saptamana 3 uitata
- 42anticonceptionale yasmin cu pauza de 2 luni
- 4Pastila omisa in saptamana 3
- 3Nu stiu cum sa procedez... am abces dentar si iau anticontraceptive
- 6am luat doar 13 comprimate din blisterul de yasmin
- 0am uitat 2 pastile
- 3Am uitat o pilula
- 0Anticoncepționalele Yasmin - protejata dupa a 3-a pastila blister 2?
- 0Am uitat sa iau anticonceptionalele !
- 2Pastila uitata yasmin
- 0Doua Comprimate mercilon uitate
Mai multe informații despre: yasmine pilula contraceptiva uitata
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
