alunita rupta
Bună seara, am şi eu o problemă şi o teamă totodată. Am o aluniță pe umăr, o am de când mă ştiu, ideea e că şi-a schimbat culoarea față de cum era când eram mai mică, atunci era maro închis iar acum s-a deschis la culoare. E culoarea pielii iar in jurul smocului de păr a ramas maro, are un smoc mic de fire de păr şi acel smoc s-a cam întărit. Pare mai degrabă o țepuşă înfiptă în aluniță. Am tot pus mâna pe ea şi în ultima vreme mă cam deranjează în timpul somnului când mă întorc, probabil o lovesc fără să vreau. Iar spaima mea este că s-a umflat, mă mănâncă şi dacă pun mâna pe ea mă cam doare, nu rău. Ce e de făcut? E urgent să o scot acuma? Sau mai pot sta 2 luni, în iulie am concediu şi plec la mare. Probabil că dacă o scot acuma nu am voie să mai plec sau să fac plajă. Aş putea să o scot în august? Sau e târziu? Vă rog să mă ajutați cu un răspuns sincer vă rog.
Buna Dola, cum ai procedat cu alunita? Am si eu una iritata si dureroasa si m-am programat pentru operatie.
Bună, am fost până la urmă la spital, mi le-a monitorizat-o cu o lupă mare şi mi-a spus că le pot scoate că nu sunt periculoase. Aveam două, una pe umăr şi alta mai jos pe spate. În aceeaşi zi mi le-a şi scos. A durat doar 10 minute amândouă. După două săptămâni am fost la scoaterea firelor. Asta a fost tot. Multă sănătate îți doresc.
Multumesc din suflet pentru raspuns, cred ca ai luat decizia corecta. Stii..si eu am renuntat la un concediu pentru ca sunt foarte ingrijorata cu alunita mea. Ma bucur ca esti bine, multa sanatate!
Peste 13000 de cabinete medicale își prezintă serviciile pe ROmedic.
Alte subiecte care v-ar putea interesa:
- 2alunita
- 3Alunite de cca.5-6 mm.
- 2Operatie de alunite - examen histopatologic
- 5negi si alunite pe git si decolteu
- 1alunita sparta in zona genitala.
- 3alunita moale
- 3alunite cu contur neregulat...vreun pericol?
- 1am multe alunite
- 1Alunita cancerigena?
- 17o alunita diagnosticata ca fiind melanom malign
- 3Cicatrizare operatie alunita
- 4Nevi Nevocelulari (alunitele)
- 1Alunita mare neregulata
- 1alunita traumatizata
- 1Tatuaj peste alunite
- 1Alunita suspecta ?
- 1Alunite
- 3Interpretare rezultat Histopatologic - alunita
- 2Papilom rupt
- 0Rog interpretare rezultat examen histopatologic excizie 2 alunite
Mai multe informații despre: Alunitele alunita rupta
Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm:
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și: