Boala sau totul psihic?

16-08-2019
Leah
Nu este medic/terapeut
Leah
Bună ziua! De câteva luni, am anumite seri în care nu pot dormi, am frisoane, simt ca respir greu, am greață, și simt bătăile inimii ca bat prea încet. Abia spre dimineață adorm deși sunt obosita. De un an de zile mă confrunt și cu extrasistole și palpitații și o amețeală. Vreau sa zic ca am consultat 3 cardiologi la privat, și un neurolog, și toate au ieșit bune. Am avut 2 holtere, unul acum 6 luni, și unul prin iulie, unde mi s au descoperit acele extrasistole, pe lângă am si Tahicardie, în repaus pulsul e 85-95 am avut momente când era peste 100 și o tensiune puțin oscilanta, în mod normal o am 11/6 dar când mi se face rău creste la 14/5 apoi scade brus la 10/8 cea mai mica a fost 8/6 și cea mai mare 14/8. Însă aceștia 3 cardiologi au zis ca nu e nimic ! Ca nu am absolut nimic. Am făcut și 3 eco, au ieșit bune, ekg efort și el bun. Iar pentru extrasistole, a zis ca nu poate sa îmi dea nici un tratament atâta timp cât nu am nimic. Ce o sa fac ? O sa trăiesc toată viața cu aceste extrasistole? Am încercat magnerot, omega 3, stres clin, calciu, etc și nu am scăpat de ele ! La neuro nu mi sa găsit nimic am făcut Rmn, și eeg, am stat în spital 3 zile, a apărut doar o mica modificare în eeg dar nimic de speriat. A zis ca trebuie repetat la juma de an. Deci nici de ce amețesc când merg nu mi sa zis ! Și nu cred ca ar fi pe baza de stres..Am încercat și pastile pe așa ceva și degeaba. Am ajuns sa nu mai ies din casa, nu mai fac de 2 luni nici o activitate, am ajuns sa fiu și anxioasa. Analizele de sânge, toate în valori normale. Atunci de la ce ?
- Când ies din casa, și merg pe strada pur și simplu amețesc, simt o stare de slăbiciune în tot corpul
- serile nu prea dorm din cauza a ceea ce am spus la început
- am dureri de spate ( asta fiind de ani buni, acum 2 ani la radio mi a ieșit puțin coloana stramba ) însă iradiază, adică am dureri în anumite zone " ba mă ia o durere în spate, ba în piept, ba în umăr, ba spre gat ori sub san stâng, și durează câteva secunde "
- Și tot așa de o luna, mă deranjează stomacul, nu e zi sa nu am o stare de greata ciudata.
Iar de 2 zile a început sa mă doară și brațul stâng..Nu mă doare tot, tot așa, ba mă doare încheietura ori bratul, ori simt furnicături în palma. Și cealaltă mana doare dar mai mult stânga :( și îmi fac griji. Va rog, care a mai trecut prin asta, și știe ce as putea face
27 comentarii
1
16-08-2019, ora 14:39
clara_p
Nu este medic/terapeut
clara_p
La un psihiatru ati fost?
0
16-08-2019, ora 15:26
Leah
Nu este medic/terapeut
Leah
Nu, nu am fost. Nu cred ca aceste stări pot fi pe stare pshica. Aseară nu am putut dormi deloc, ma durut mana stânga rău, aveam bătăi încete, și o oboseala ciudata :( am adormit spre dimineață câteva ore, acum mă simt la fel de ciudat :( nu știu ce sa fac.
1
16-08-2019, ora 17:15
Psiholog Niculina Ciuperca
Psihologie, București
Psiholog Niculina Ciuperca
Încercați să mergeți la un psiholog clinician cu experiență sau la psihiatru, că poate fi și o tulburare anxios-depresivă, iar simptomele pot fi de la somatizare.
1
16-08-2019, ora 17:19
Psiholog Pescaru Valentin
Psihologie, Bucuresti
Psiholog Pescaru Valentin
Buna ziua

Ma intreb, de ce vi se pare atat de grau de crezut ca poate fi o problema psihologica?
S-ar putea ca exact asta (negarea cauzei reale) sa va pastreze in aceeasi situatie, caci in loc sa cautati cauza reala cautati in alta parte.
0
16-08-2019, ora 17:26
Leah
Nu este medic/terapeut
Leah
Pentru ca nu știu, nu cred ca eu îmi induc aceste stări, încep sa fac atac de panica atunci când încep sa mă simt rău. Intradevar sunt stresata, pentru ca nu am găsit răspunsul la "de ce " de ce mă simt așa, de ce mă doare mana, de ce mi e greata, frig, de ce mă simt rău permanent. Adică o cauza ar trebui sa fie
Nu inteleg, de ce am aceste dureri dacă ar fi doar ceva psihic ?!! Și ce sunt acele somatizari?
0
16-08-2019, ora 18:32
clara_p
Nu este medic/terapeut
clara_p
De ce? Pentru ca ati facut anxietate. Mergeti la psihiatru si psiholog sa va tratati. Alte remedii nu exista.

somatizá v.t. 1. a dezvolta simptome ale unor boli în absența unei cauze medicale 2. a converti o stare de dezechilibru mental într-o stare patologică. Din fr. somatiser
0
16-08-2019, ora 19:22
Leah
Nu este medic/terapeut
Leah
La mine sunt în fiecare zi :( nu e zi sa nu am dureri, palpitații etc. Întradevăr am făcut un test pe net și mi a ieșit o anxietate severa...O sa merg.
Cu durerile de spate și mana ce as putea face sa nu mă mai doară? M am dat cu creme de dureri și degeaba.
0
16-08-2019, ora 20:54
360
Nu este medic/terapeut
360
odata cu tulburarile psihice apar si durerile. nu zic ca e o regula, dar trebuie investigata problema de anxietate prima oara, iar apoi vazut daca dispar si restul durerilor
0
16-08-2019, ora 21:19
clara_p
Nu este medic/terapeut
clara_p
Daca nu dispar durerile dupa tratamentul pentru anxietate, mergeti la Reumatolog.
Atentie mare cu pozitia la calculator, tableta, mobil. Si de aici pot porni dureri.
0
16-08-2019, ora 21:46
Leah
Nu este medic/terapeut
Leah
La pc nu stau, intradevar stau mult pe telefon, stand pe fotoliu cocosata, și în pat am momente când stau pe o parte pe mana.
0
16-08-2019, ora 21:48
Leah
Nu este medic/terapeut
Leah
În prima faza m am speriat pentru ca durerea de mana știam ca poate fi ceva cu inima :) ma durut o noapte întreagă și cred ca de la sperietura m am simțit și rău. Azi s au mai ameliorat cât de cât de la crema. Pe mama o mai pun sa mă facă cu crema, și când apasă am dureri de îmi dau lacrimile
0
16-08-2019, ora 21:52
Leah
Nu este medic/terapeut
Leah
Amețeala destul de permanenta e de la acea somatizare? Pana ajung sa merg la doctor ce sa fac..sa pot dormi și eu noaptea? Deci când vine noaptea e un chin pentru mine..Cu bătăile alea încete și oboseala aia dar nu pot adormi :(
0
16-08-2019, ora 22:12
360
Nu este medic/terapeut
360
incearca ziua (preferabil dimineata) sa faci jogging sau bicicleta, pt ca ajuta la prevenirea anxietati, atacurilor de panica, plus ajuta somnul.

P.S vezi ca dupa ce ai scris un comentariu, daca mai tarziu iti vine ideea sa mai scrii ceva, poti modifica acel comentariu pentru a adauga continut
0
16-08-2019, ora 22:44
Leah
Nu este medic/terapeut
Leah
Problema e ca încerc sa fac sport dar obosesc repede :( nu am mai făcut mișcare de ceva timp..stau tot în casa :( și mna...Când încerc sa fac ceva mișcare amețesc și mă dau bătută
Pentru amețeală ce sa fac ? Eu nici nu prea mă hidratez, nu prea beau apa..Nici un litru nu știu dacă beau pe zi. Am încercat tot felul de vitamine Cum am zis și în primul text. Culmea ca am fost la mare de curând vreo 5 zile și m am simțit bine, parcă nu mai aveam nici o grija.
Mai aveam dureri dar nu le băgăm în seama
Și Cum am venit acasă, a doua seara, adică ieri seara mi sa făcut rău.
Deci pana la urma sa nu mă îngrijorez în privința dureri maini?
0
16-08-2019, ora 22:54
clara_p
Nu este medic/terapeut
clara_p
Ameteala e somatizare de anxietate. Medicul psihiatru va va da tratament si pentru anxietate si pentru insomnie.
0
16-08-2019, ora 23:05
Leah
Nu este medic/terapeut
Leah
Multumesc pentru sfaturi. Voi incerca și la un psihiatru sa vedem, poate trec stările.
1
16-08-2019, ora 23:19
360
Nu este medic/terapeut
360
e normal sa ametesti de la jogging. in momentul in care ameteala apare, trebuie sa te opresti.
ca sa poti alerga mai mult trebuie sa te antrenezi macar o data pe saptamana, cca 30 min. sau ai putea incerca sa alergi 15 min o data la 3 zile, in felul asta apare mai greu ameteala, pt ca nu te mai soliciti la fel de mult.

incearca si alimentatia sa fie preponderent bazata pe carbohidrati. asta te va ajuta si cu sportul si mental
0
17-08-2019, ora 00:09
Leah
Nu este medic/terapeut
Leah
Eu amețesc și dacă merg deci mna. Bine eu am probleme cu vederea și port lentile de 2 ani. Mă gândesc sa fie de acolo...Dar înainte nu aveam probleme. Poate e din cauza ca am devenit o persoana sedentara am și luat în greutate și aCum îmi e greu sa încep iar sa fac mișcare. Și am și astm de când sunt mica
Sincera sa fiiu nu mă mai recunosc, cum am ajuns și la ce persoana activa eram înainte :(
0
17-08-2019, ora 00:17
360
Nu este medic/terapeut
360
e interesant ca ametesti cand mergi. ai o greutate mare? ti se intampla asta in special vara ? (daca da, e din cauza caldurii si astmului)
0
17-08-2019, ora 01:07
Leah
Nu este medic/terapeut
Leah
Sunt puțin peste greutatea pe care ar trebui sa o am la inalțimea mea. Chestia cu amețeală o am de un an cred:)) dar vara e mai rau
0
17-08-2019, ora 02:40
360
Nu este medic/terapeut
360
daca zici ca vara e mai rau cu ametela, at sigur e de la astm. iei tratament pt astm, daca da, ce tratament ?
0
17-08-2019, ora 10:50
Leah
Nu este medic/terapeut
Leah
Foster 4 pufuri pe zi
0
18-08-2019, ora 10:58
Psiholog Niculina Ciuperca
Psihologie, București
Psiholog Niculina Ciuperca
Dacă respirația e defectuoasă pot fi probleme și cu oxigenarea creierului și de aici amețelile. Ți s-a întâmplat să ai amețeli când ești într-o zonă de munte sau într-un parc? Teama că se repetă starea duce la anxietate și ajungi într-un cerc vicios. Mergând la niște ședințe de psihoterapie ți-ai putea diminua această teamă și vei învăța să gestionezi altfel problemele încât să nu mai intri într-un cerc vicios.
0
18-08-2019, ora 11:39
Leah
Nu este medic/terapeut
Leah
De respirat, respir greu doar când intru în panica. Fosterul tine sub control astmul. În zona de munte mereu când m am dus, am avut stări naspa. În parc nu am probleme. Dar de 2 zile sunt mai amețită ca de obicei.
1
18-08-2019, ora 14:35
Psiholog Cristina-Mihaela Stoian
Psihologie, Bucuresti, sector 1
Psiholog Cristina-Mihaela Stoian
In primul rand, sesizez o gandire eronata: un om cu o tulburare psihica, nu isi induce vreo stare, asa cum ati mentionat mai sus. Nimeni nu isi face asa ceva cu buna stiinta, adica fiind constient. Nu asta inseamna bolile psihice. Si DA, asa cum vi s-a subliniat mai sus, in tulburarile anxioase (pt ca sunt mai multe boli psihice care au anxietatea pe fundal), apar si somatizari de tipul celor enumerate de dvs, sau altfel: dureri diverse, intepaturi, palpitatii, ameteli, etc. Recomand si eu, tratament psihiatric, in paralel cu psihoterapie. Neaparat impreuna, altfel, e ca si cum faci o treaba pe bucati si te astepti sa iasa ce vrei - si nu va iesi. Si te chinui inutil, incercand 7000 de explicatii posibile. Majoritatea persoanelor cu tulburari anxioase, trec prin toate specialitatile medicale, doar-doar o fi ceva medical. Nu e. Pana si astmul e o boala psihosomatica. Tratati-va eficient problemele, altfel ele isi schimba forma/simptomele, dar nu dispar ca prin farmec.
0
18-08-2019, ora 22:50
Leah
Nu este medic/terapeut
Leah
Mulțumesc! Mi am făcut programare și va urma sa merg! Sper sa îmi revin.
0
22-08-2019, ora 09:35
Psiholog Niculina Ciuperca
Psihologie, București
Psiholog Niculina Ciuperca
Contează foarte mult modul cum gândești. Ai încredere în tine că vei reuși, pentru că orice ar face psihologul dacă nu ai încredere că vei reuși și pornești din start cu o îndoială rezultatele vor întârzia să apară.
Faptul că ai depistat că e o problemă, e un lucru pozitiv, gândește-te că sunt destui care au probleme și nu le conștientizează. Dacă ai depistat-o, ai decis să iei măsuri, totul va fi bine.
Adaugă un comentariu / răspuns

Programari cabinete medicale, clinici Alege-ți medicul și fă o programare!
Peste 13000 de cabinete medicale își prezintă serviciile pe ROmedic.
15-04-2016, ora 10:25
Publicitate ROmedic
Administrator forum
Psihologi, psihiatri, psihoterapeuti
Recomandă un Psihoterapeut sau caută unul!
La-Psiholog.ro este un proiect ROmedic care vă prezintă peste 3900 de terapeuți din România. Avantajul acestui site este că pune mare preț pe recomandările pacienților. Găsiți prezentări detaliate ale serviciilor psihologice, citiți recomandări, vă puteți programa online. În plus, există o secțiune cu o mulțime de articole interesante și teste psihologice. Accesați site-ul