Casatorit, 2 copii. Sotia ma respinge.

Multumesc katy_p pentru comentariu. Este o incurajare pentru mine.

N-ai pentru ce sa imi multumesti, risk.
Trebuie doar rabdare cu sotia si in mod sigur ea iti va fi rasplatita.
Succes!

Esti un om slab man(risk) ! Te lipesti ca scotch-ul si unde trebe si unde nu trebe numai sa fii lipit !

Daca nu ai iubit in viata ta o femeie, de de inteles de ce il consideri slab pe risk.
Esti pe un teritoriu necunoscut tie, man!
Retrage-te zic.

O femeie nebuna vrei sa zici ! Pt asta exista tratamente ! Desi nu e mare diferenta intre una sanatoasa si una suferinda ! :)) Doar intensitatea si temele putin diferite in rest nu prea poti sa faci o distinctie clara !:)

Asta e parerea ta, inca o data zic.
Subiectiva.
Opinia unui barbat care nu suporta femeile.
Si chiar asa considerand ca ar avea ceva probleme, ar trebui sa o parareasca?! Sa fuga ca un las in loc sa-i fie alaturi si sa o ajute sa le depaseasca?
Steve, esti rautacios!

stevens, dupa cum ti-am zis, pot sa accept comentariile tale. Este bine sa fi barbat, sa nu fi nevoias, disperat, slab, cu implorari etc. Dar de ce nu poti fi barbat in fata situatiei, sa nu arati disperare ci gesturi. Sa fiu bun cu copii mei cu sotia, sa-i dau timp sa-si revina. Poate este intr-o depresie ca nici ea saraca nu stie ce "bai" are. Eu asa vad. Stiu ca nu este ea, nu este in pielea ei. Era o persoana docila, buna, vroia sa faca pe toata lumea bucuroasa, nu se gandea doar la ea. Iar acum ca a luat situatia aceasta turnura sa-i dau cu picioru? In primul rand nu pot eu renunta la ea si la copii asa... ca ea nu mai poate. Ii dau timp... nu stiu, cat pot de mult. Vad in jurul meu (cunostinte) care au divortat din mandrie, din faptul ca barbatul nu a putut accepta ca si femeia este egalul sau. Toate astea sunt amestecate la mine in cap si incerc tot timpul sa vad situatiile cu calm, chiar daca este greu. Tot ce pot face acum este sa demonstrez ca se poate baza pe mine, ca nu am renuntat usor. Din contra, am sa renunt foarte greu. Ea nu trebuie sa stie pana la ce nivel de dezamagire pot sa ajung eu. Adica cate accept. Poate nici eu nu stiu.
Evident am momente in care imi joaca feste mandria, nerabdarea, gandurile ca "ce-s eu sa accept asa ceva". DAR TOCMAI ASTA MA FACE SA NU FIU SLAB. Faptul ca pot judeca la rece, pot sa analizez la rece daca gandurile mele sunt tampite, egoiste, din mandrie.
Nu am sa sacrific niciodata FAMILIA din motive de mandrie sau egoism. Da, ca daca m-ar insela si mi-ar zice sau as afla, iti dai seama ca mandria mea este la pamant, dar in acelasi timp sunt convins ca regretele ei ar fi mult peste disperarea mea. Nu acuma, nu maine dar in timp sentimentul de vinovatie ca ai inselat este incredibil, cel putin pentru un om normal. O fi sotia in depresie, sau consideri tu femeile anormale, dar este om si merita timpul meu si sustinerea mea.
Multe ce zic aici parca mi le-as zice mie insumi, tocmai ca am nevoie sa ma desprind o data de resentimente si sa fac doar bine.

Astazi am sa ma duc acasa cu un buchet de flori. Iar la intrebarea total anti-sentiment al sotiei "cu ce ocazie", am sa-i raspund scurt... "Ma bucur ca vin acasa la voi.". Sa profite, sa ma vada ea ca un om slab, nu tu. Cand esti in criza de casnicie si faci tot ce poti o vreme indelungata, chiar daca survine ulterior despartirea pentru ca pur si simplu nu poate lasa dezamagirile ei deoparte, sunt convins ca ii mai BINE asa, decat sa se desparta stiind ca nu pierde nimic.

Ce pierde acum? Um om care si-a neglijat familia din ignoranta si ca am muncit ca un "workaholic" de ala. Intelegi? Pierde un om incompatibil sexual cu ea, "pierde" in multe sensuri ceva ce nu-i place, dar un lucru am eu in cap. FAMILIA este pentru mine SFANTA. Copii, sentimentele lor... chiar si sentimentele sotiei. Nu s-ar fi ajuns aici daca receptionam si eu din timp semnalele. Am fost ignorant iar acum s-a varsat paharul. Ce sa fac? Sa ma prefac ca este doar vina ei?

katy_p a zis exact ce aveam nevoie. Momentan sotia mea este "bolnava" de dezamagire si cramponata in resentimente. Si daca o ia razna, se duce, ma inseala, faca ce o vrea, sa de-a cu mine de pamant, stiu ca m-a iubit. Daca vede ca tin la familie si ma comport cum pot mai bine, am sa o recastig. Simplu de zis, mai greu de facut.

Ma credeti ca si daca ma despart de ea, si daca am s-o urasc ca mi-a luat copii, viata, tot as renunta intr-o clipa la tot pentru ca sa-i fie ei bine si copiilor. Ce ma doare insa ar fi sa-i fie bine cu "altcineva". Iti dai seama situatie... Ii greu, unii mi-au zis ca nu am sa pot accepta, si probabil am sa fiu la limita facultatilor mintale dar nu am ce sa pierd daca sunt ferm in incercarea de a salva casnicia.

Scuzati eventualele greseli de exprimare sau ortografie (scriu repede de la servici)

stevens... o intrebare. Ai trait bucuria sa-ti auzi copilul zicand: "tati, TE IUBESC!"..?
Daca eu sunt la cutite cu mama lui acuma... sa renunt?

Sau seara la culcare, ei vor sa-i culc eu, sa-i invelesc, sa-i tin de mana pana adorm. Tu ai idee cam ce fel de scotch sunt? :)

Sunt mandru ca-s tata si tin cu dintii de familie. Ma intreba si sotia, mai in scarba asa... "Nu inteleg de ce ti-i de mine asa". Problema este ca nu s-a simtit apreciata si acum eu ce sa-i zic, ca "stai ca voi sunteti totul pentru mine". Is chestii psihice, de mandrie de "razvratire".

Ori le rezolva timpul, ori nu, eu am sa fac cum stiu eu mai bine ca nu-s invatat in psihologie, i-am si spus sotiei ca nu stiu cum sa vorbesc clar si pe inteles sa nu ajungem la cearta.

In fine, orice sfat de la cei care ma pot sustine... le multumesc anticipat.

Risk, lasa-l pe Steve, el este "impietrit" in ideile lui despre viata de familie.
N-o sa incerci sa il convingi de nimic, are cate un raspuns pentru orice intrebare, dar nu unul cu care sa fii de acord.
Uite, Rares care este psihoterapeut a fost pro ceea ce incerci tu sa faci.
Sotia ta cu siguranta are niste blocaje psihice, daca ai convinge-o sa mearga la psihoterapie, sau sa mergeti amandoi cu siguranta ca s-ar limpezi lucrurile.
Si sa mai stii ceva, depresia nu se vindeca niciodata de la sine.
Practic, asta trebuie tu sa faci ca sa iti salvezi familia, sa o convingi pe sotia ta sa mearga la un dr psihoterapeut.Solutia tuturor problemelor tale.

I-am sugerat aceasta idee. I-am spus, cand discutam mai calm si plangea, ca poate este in depresie si poate ar trebui sa faca un tratament. Iti dai seama ca nu suna bine, oricum i-as fi zis tot aiurea suna... "du-te ia medicamente sa-ti revii".

La terapie de cuplu momentan am zis ca nu mai pomenesc pentru ca refuza si apoi am citit ca daca mergi la terapie, trebuie ca amandoi sa doreasca sa se indrepte situatia. Altfel, pentru cel care NU vrea, este inca o confirmare ca nu se poate indrepta casnicia. Momentan sunt singur, ceea ce fac eu poate sa o ajute. De abia dupa ce o sa ajung, daca o sa ajung, sa vrea si ea binele, atunci putem merge la sedinte de terapie cuplu.

Ii este greu si eu, vad, dar nu ma lasa sa o ajut.

Dar cu parintii ei ai vorbit?
Vreo ruda apropiata care s-o convinga sa mearga la doctor? Macar ea pt inceput.

Daca este intr-o depresie atunci 'terapia psihologica' nu ajuta de nici un fel, mai ales ca majoritatea psihologilor deturneaza depresia in ceva psihologic, ceea ce este un malpraxis gravissim ! E un domeniu nereglementat bine de care se profita constient sau inconstient !
Cel mai bine este sa o convingi sa o evalueze un psihiatru intai si el o va trimite apoi si la psiholog cand si daca este cazul ! Insista pe ideea de EVALUARE, nu e cazul sa-i spui tu ca are nevoie de tratament, asta va decide medicul consultat ! Dar e bine sa vorbesti si tu inainte cu el 5 minute, cand faci programarea !
Parerea mea este ca e intr-o nevroza destul de adanca, iar frigiditatea e doar un simptom al depresiei ! Pana cand nu trateaza depresia veti fi mereu in oscilatie, dupa cum ii dicteaza dispozitia ei afectiva !

Risk am uitat sa=ti spun, sper ca floarea pe care i-o vei cumpara este la ghiveci si neaparat din familia cactusilor !:) Iar marimea tepilor sa fie proportionala cu ifosele pe care le resimti tu ! Daca te intreaba 'cu ce ocazie ? ' poti sa-i spui ca asa se comporta ea cu tine, poti s-o admiri dar nu si sa pui mana ! :)

D-na Cristina, va raman vesnic indatorat pt aceasta recomandare ! :)

Mr. Rares, putem spun ca Risk este rezistent, nu puternic ! Rezistenta pe care o are un covor de sters picioarele la intrarea in casa ! Deci cam de nedorit o asemenea rezistenta !

Nu este la ghiveci. Este un fir de floare din cele favorite ei, ca sa nu fie buchet (considerat mita). Gestul trebuie sa fie simbolic, sa nu de-a impresia ca o dai gata cu ditamai zecile de fire.
Apoi nu trebuie sa fie cactus, ca nu caut razbunare. Eu caut sa ii inlatur ei spinii de cactus :)
Intrebarea a fost exact ceea ce va ziceam: "cu ce ocazie?", dar raspunsul meu nu a fost cum am zis :) pentru ca au aparut copii si le-am dat si lor micile surprize la care se asteapta cand vine mama sau tata acasa. Nu-i rasfatam doar acum, ii rasfatam de cand sunt ei.

stevens, te duce mintea si poate esti si bine intentionat (cateodata, sau citind printre randuri), dar iti place sa dai impresia de "drac cu avatar de pasarica".

@katy_p - am avut cateva discutii cu mama ei, insa rezultatul este acelasi. De altfel ai ei nu prea au avut cuvant in fata ei. Adica ii iubeste dar ea este mai degraba sefa lor. Daca ar fi dupa mama ei, noi eram impacati demult. Adica, cel putin asta mi-a dat de inteles, acuma ca poate pe de alta parte umbla cu alte povesti, asta nu stiu. Cert este ca incerc sa nu-mi fac "aliati". Fiecare sa reactioneze cum vrea, eu nici nu prea mai discut cu familia problemele acestea.

@Dr. Rares - am incercat in mai multe discutii sa-i propun sa mergem la terapie. Nu mai vrea, nu vrea. Nedumerirea mea este ca ea sufera. Daca ar fi toate atitudinile astea de respingere insotite de o atitudine degajata, relaxata a ei, as zice ca intradevar este gata orice sansa. Dar fara sa o provoc, fara sa o ating la corzi prea tare o surprind ca ii dau lacrimile. Se pare ca in timp s-a tot consumat din motive mai mari sau mai mici, dar oricum EA le-a trait si nu incerc sa minimizez suferinta ei, iar acum varsa totul. Din experienta dvs. de psihologi exista aceasta perioada in care o persoana isi "varsa tot amarul" si ulterior revine la sentimente mai bune fara tratament? pur si simplu lasata in pace pana isi "revine"? Doar vedeti cat incerc sa fiu cat de bine pot cu ea, acasa si citeam undeva ca o femeie asa "epuizata" cauta motive in care sotul sa rabufneasca ca ea sa se simta mai bine ca vrea sa se desparta. Am impresia ca-i furioasa pe mine ca nu mai are ce-mi reprosa: sex nu, ma duc la lucru si acasa, fac mancare, ma ocup de copii, ce mai... nu vrea sa ma laud cu toate astea dar ma simt ca un "miel" sau pres, vorba lui stevens. Oricum stevens trebuie bagat in seama doar ca un "reminder" ca este bine sa ai si coloana vertebrala. Este bine sa ai demnitate si sa faci bine. Tare as vrea sa le combin. As vrea sa-i recastig respectul sotiei fara sa ma fac pres, dar sa nu o presez si sa-i arat ca se poate baza pe mine cand am dat de un asemenea obstacol.

Apropos stevens, cunosc 2 familii tinere, cu copii mici ca ai mei, ce s-au despartit recent. Ambele cazuri de divort sunt in mod clar ca urmare a mandriei exacerbate ale sotilor (probabil si a sotiilor), iar in momentul de fata nu le este bine deloc. Sotii is vai s'amar, sotiile plang si le plangi de mila cand le vezi, de copii nu mai zic, cum ii minte ca sunt plecati la servici. NIMIC bun in divort, mai ales cu copii.
Cred ca tu astea nu le intelegi, sau le-ai trait si esti pornit sa pui gaz pe foc si la altii.

Risk, trebuie sa gasesti o cale sa o convingi sa mearga la dr, tu stii mai bine ce puncte slabe are.
Spune-i ca vei fi acolo cu ea, nu va fi singura in fata "balaurului", te va avea alaturi.
Spune-i sa o faca de dragul copiilor pe care ii iubeste si care isi doresc si ei sa aiba o familie normala.
De dragul copiilor ar putea sa accepte (sper).

Steve, tu ai "darul" asta te a rasuci cutitul in rana. Omul sufera si tu i-l infigi si mai tare.
Da-mi voie sa te intreb, ai vreo satisfactie de pe urma acestor comentarii acide? Macar sa te alegi si tu cu ceva.
Daca raspunsul e afirmativ, mergi si tu la dr mai baiatule, ca nu-mi miroase a bine.

Nu e vorba de asa ceva Katy ! Am vrut doar sa-l fac constient de atitidinea lui nedemna pt orice om in fata unei femei atinse de depresie sau poate de o menopauza precoce, cine stie ! Iar asta ar fi cazul fericit, cea mai proasta varianta pt el ar fi ca nu l-a iubit niciodata, s-a maritat cu el din cine stie ce conjunctura de moment iar acum are o criza existentiala si de personalitate desi cred ca asta ar fi tot pe fondul uneia din primele doua variante !

Risk, nu sunt pt divort in general, in mod normal in cazuri de astea fac apel si la preot si nasii de cununie avand in vedere ca mariajul este si o uniune spirituala nu doar civila dar daca cei implicati nu sunt credinciosi cat de cat nu se poate apela si la acest tip de consiliere si ajutor !

Steve, nu stiu ce ai vrut tu dar ai o metoda cumplita de a te exprima.
Poate nu-ti dai seama cat de mult pot rani cuvintele..

katy - in discutiile avute cu sotia am adus aminte, cat mai elegant si rational, despre mai multe aspecte ce se destrama o data cu familia noastra: evident copii sunt cea mai mare problema. Sentimentele si siguranta lor. Apoi eu nu pot accepta sa nu stau cu ei. Imi este dor de ei si in timpul zilei... Apoi financiar (avem si o firma impreuna), impartirea bunurilor, viitorul incert, greutatile ce urmeaza si... avem amandoi catre 40 de ani.
Nimic nu a facut-o sa zica "hai sa mergem la psiholog de cuplu".
Nu stiu cu ce as mai putea convinge. Am incercat in mai multe randuri. Fara succes.
Sa-i spui mamei ei sa-i zica sa accepte terapia ii... cu doua taisuri. Poate interpreta urat de tot.

De mine inca ii pasa, mai pe ascus, mai indirect. De iubit, probabil mai simte ea ceva dar este prea depresiva acuma sa conteze asta. Chiar daca simte ceva, neaga. Neaga si pentru ea, pentru ca nu mai vrea sa simta.

@stevens, care ar fi, dupa parerea ta, o atitudine demna in fata unei femei in depresie?
De iubit, m-a iubit, in felul ei, pentru ca revenind la problema sexuala, nu a avut nevoie niciodata de sex. La conjuncturi m-am gandit si eu, dar pentru bani nu m-a luat pentru ca eu nu aveam (pe atunci). Am iesit cu multe alte femei inainte de a fi cu sotia si pot sa zic ca detectez lejer materialismul. Alte conjuncturi nu stiu - poate doar ca ajunsese la varsta de maritis si si-ar fi zis ca sunt "suficient" de bun sa ma accepte ca si sot.

Sunt de acord cu tine, ca asta este si impresia mea ca a ajuns in CRIZA EXISTENTIALA, cand se uita inapoi si zice ca PUTEA avea altceva poate mai convenabil pentru ea iar problema principala este ca putea avea pe unu' care sa nu fie asa activ sexual.

Doamne, unde-s femeile alea care se plang ca nu le acorda atentie sotii lor? Pai eu am uitat cum ii sa te bagi in pat cu o femeie ce efectiv se excita ma oameni buni. Ma intelegeti? Am avut relatii in care nu eram considerat un pervers si in care femeile erau RECEPTIVE sexual.

Despre credinta... sotia este credincioasa, primul la cine a apelat a fost un preot. A vorbit cu el, am vorbit si eu cu el iar preotul a zis ca sunt de vina pentru ca din primul an de casnicie trebuia rezolvata problema sexuala cu ajutorul unui sexolog, mai ales prin prisma lipsei libidoului la ea. Acuma ea arunca frigiditatea pe seama mea, pentru ca eu sunt mai 'pervers' (decat ea, ATENTIE!) si lipsei de apreciere fata de ea. Ceea ce as vrea sa zic insa in favoarea mea, este ca in toti acesti ani a avut suficiente momente de liniste, apreciere si tot nu am avut momente bune. Practic, in toata casnicia asta eu nu am satisfacut-o nici macar o singura data. Degeaba incerc sa-i spun ca eu ma simt ca naiba ca barbat sa stiu ca nu ii provoc placere, ca ea o da pe partea sentimentala. Ok, sa nu ziceti ca-s eu problema la pat, am avut o serie de relatii inainte de ea si nu s-a pus problema "performantei" mele sexuale. Din contra, eram foarte increzator in mine si mi-am zis ca sotia are nevoie de cineva ca mine, mai sigur pe el in pat. Mare greseala... Asta zice si ea. Cum naiba ne-am adunat laolalta cand de la inceput am avut problema intimitatii. Si revenim din nou la iubire: ne-am casatorit pentru ca ne-am iubit. Poate suntem dusi cu capul amandoi dar nu ne-am despartit cand eram doar noi doi, certuri, incompatibilitate sexuala... o sa ne despartim acum dupa ce avem 2 copii? Ce prostie...

Poate o dam pe partea dependentei emotionale, ca si cum eu as fi dependent de sentimentele ei fata de mine. Posibil si asta sa fie, dupa atatia ani in care am avut toata atentia ei, ma trezesc acuma ca ii retrasa de mine cu totul. Este greu.

Cred ca v-am zapacit cu totul, dar poate o sa mai aduc in discutie una alta, mai PUNCTUAL, nu asa hazardat.

Risk, am inteles ca nu a fost mereu depresiva.
De cand a inceput sa fie? Iti aduci aminte momentul? Si ce crezi ca ar fi putut-o aduce in starea in care este acum?

Ea a zis sa traim in aceeasi casa pentru copii. A zis ca nu mai poate sa fie cu mine. A zis multe... si greu de digerat, dar dupa cum ati zis, m-am inarmat cu rabdare, am ascultat si pot sa zic ca unele cuvinte le zice si aiurea. Eu chiar cred ca este asa depresiva ca nu mai gandeste lucid. Nu este nebuna dar clar ii depresiva.
"As vrea sa mor" este evident ceva mai grava ca ma gandesc sa nu faca vre-o prostie. Pe de alta parte daca o intreb daca ii place situatia actuala ea zice ca se considera o fraiera ca a trait cu mine.
Vrea sa fie libera pentru ca se considera ca am tinut-o prea inchisa. Vrea libertate financiara pentru ca am fost prea atent la cheltuieli, vrea sa fie cu oameni ca ea (fara nevoi sexuale).
Totul este impotriva mea. Daca va mai scriu multe o sa ziceti ca nu am sanse.

katy, dupa ce a inceput tot razboiul asta pot sa fac anumite legaturi... as putea zice ca undeva anul trecut s-a petrecut o schimbare. Am simtit ceva la inceput dar evident am ignorat. Sa zicem ca cineva i-ar fi facut anumite afirmatii fara tenta de a face avansuri dar care au zgandarit-o la orgoliu. Din cateva complimente si atentie mai deosebita, chiar si inocente au declansat un adevarat domino.


O observatie as avea... Daca o las in pace cateva zile (o saptamana sa zicem) si am mers la o petrecere unde statea singura si am chemat-o la o discutie in separeu, aproape fara sa vorbim a inceput sa planga. Are un munte de tensiune in ea. Nu stiu daca asa se comporta o femeie care sa zicem s-a indragostit de altcineva. Se simte captiva pentru ca o parte ar vrea sa se duca, pe de alta parte, rationamentele de care ziceam o tin inca in aceeasi casa cu mine.

Incet incet, ajungem la miezul problemei.
De fapt aici trebuie lucrat.
Cineva, a facut-o sa se simta mai bine ca tine, a valorificat-o mai mult, ea implicit a inceput sa faca comparatie intre tine si acea persoana.
Posibil ca balanta sa fi inclinat spre celalalt si atunci ea s-a simtit captiva in casnicie. Dintr-o data, tu nu mai contai, erai doar paznicul inchisorii ei, dar in acelasi timp si tatal copiilor.
Oare ce sa faca, ce sa faca? Nu stie, nu poate sa decida, ar ramane dar ar si pleca.
Este BLOCATA in aceasta indecizie a ei.
Plange pentru ca se simte vinovata dar in acelasi timp ar vrea sa isi ia zborul.
Eu cred ca asta este ceea ce se intampla acolo cu voi.

In momentul de fata nimic nu este in favoarea noastra. Nimic. Doar rabdarea mea (si cred ca si al ei). Si Dumnezeu. Ma rog sa avem rabdare si capacitatea de a trece peste acest hop. Aceste topic nu se v-a incheia cu un divort.

Ar mai fi ceva.
O intrebare oarecum indiscreta: tu ai fost primul barbat din viata ei?
Conteaza mult ce vei raspunde.

Mda, katy, s-a declansat un domino. Dincolo de ce vede rau la mine, am o serie de calitati ce nu le poate ignora.

Da, am fost primul.