Cum sa-l fac sa inteleaga ca provoaca momente penibile?

Buna seara! M-am gandit sa scriu aici in speranta ca poate primesc ceva sfaturi in legatura cu ceea ce am sa scriu.
Despre ce este vorba : il cunosc pe sotul meu din 2000, in 2002 ne-am casatorit, in 2003 a aparut pe lume baietelul nostru; toate bune si frumoase (inca), un singur lucru ma deranjeaza insa din ce in ce mai tare. De cele mai multe ori sotul meu vorbeste mai mult decat trebuie. Serios! Si din pacate se intampla chiar si atunci cand evenimentul "comentat" nu are legatura cu el sau cu noi, sa zicem.
La inceput toata chestia asta ma amuza, ii spuneam ca ar putea fi o soacra perfecta, cu timpul insa au inceput sa ma deranjeze aceste comentarii ale lui, i-am spus si lui, daca nu sa renunte, macar sa le rareasca. Vrei nu vrei el isi da cu parerea despre orice, si are si un mod de a face asta, care, daca nu-l cunosti, te deranjeaza de-a dreptu', devine cicalitor - pentru copilul nostru, de exemplu, caruia ii comenteaza fiecare miscare sau mai bine zis ii interzice sa faca orice miscare, de aici si mari scandaluri; devine ofensiv (verbal) - in general simti nevoia sa te aperi cand vorbesti cu el, devine foarte critic si neiertator atunci cand gresesti ceva si-ti aminteste ca ai gresit la nesfarsit. Eu obisnuiesc sa-i spun ca daca cineva ar fi pe marginea prapastiei gata sa cada, el, in loc sa-l traga inapoi, l-ar impinge. E destul de obositor traiul cu el, dar eu m-am cam obisnuit, mai ales ca, din fericire, cu mine nu are aceasta atitudine in intregime, cand suntem in public insa, am inceput sa ma tem, gandindu-ma la ce duda ar putea sa scoata pe gurita in orice moment.
Deci? Ce sa fac? Cum sa-l fac sa inteleaga ca provoaca momente penibile? Iar unii oameni chiar se supara (pe buna dreptate), desi, culmea, el e unul dintre cei mai inofensivi oameni cu putinta...doar ca are gura cam mare.

Daca dansul nu constientizeaza acest lucru, este o lupta cu morile de vant. In primul rand mi-ati amintit de reclama aia cu "Nu mai esti barbatul de care m-am indragostit", dar sincer cunosc si eu cazuri (2 mai aparte) cu soti de acest gen.
Trebuie in primul rand sa il faceti indirect, sa constientizeze el ca nu este bine ce zice, pe urma trebuie sa incercati impreuna sa il schimbati.
Este greu sau aproape imposibil.Eu de cand cunosc cazurile respective pot spune ca nu s-au schimbat deloc, chiar mai rau, s-au inrautatit.
BAFTA!

Mersi frumos! Viitorul se arata luminos...

Sincera sa fiu nu cred ca ar fi de acord cu o astfel de vizita pentru ca el nu considera asta o problema desi i-am atras atentia de muuulte ori si nu numai eu. chiar azi am fost intr-o vizita si bineinteles ca a fost un astfel de moment cand a comentat ceva legat de copilul nostru iar eu dupa ce a plecat copilul i-am luat apararea celui mic iar o prietena care nu ne mai vazuse de mult mi-a spus : Dar ce s-a intamplat cu voi Ca de obicei va sarutati nu va contraziceati M-am simtit foarte prost

Aseara, un nou episod neplacut in relatia cu sotul meu. Seara tarziu, pe la 21:30 am iesit sa facem mici cumparaturi dintr-un magazin apropiat de casa, in care mergem in fiecare zi de cel putin 2 ori. La un moment dat m-am oprit in fata unui raion, nu luam inca nimic, ma uitam doar, moment in care sotul meu a inceput sa strige la mine ca de ce nu mergem si stau degeaba in mijlocul magazinului; l-am rugat sa se potoleasca, se uita lumea la noi, ceea ce l-a infuriat si mai tare strigand ceva si adresa celor care se uitau. Am mai spus ca in acest magazin mergem foarte des si, cel putin oamenii care lucreaza acolo ne cunosc - mi-a fost foarte rusine. am intrat apoi intr-un fel de butic de unde am luat o punga cu fulgi de porumb, vanzatoarea de acolo dandu-mi ultima punga pe care o mai avea, care n-avea nicio problema, doar ca era ultima. Alt motiv pt sotul meu sa faca un nou scandal si acolo. am iesit si de data aceasta cu capul plecat, reusise in 5 minute sa ma faca sa ma simt atat de prost, incat imi venea sa intru in pamant de rusine. Pe drum i-am promis ca a fost ultima oara cand am facut cumparaturi impreuna, pentru ca nu mai pot suporta rusinea mea si a celorlalti pe care ii face sa se simta prost, fara sa aiba nicio vina. Acasa l-am intrebat daca se simte cu adevarat bine cand face remarcile astea rautacioase si cand atrage atentia (intr-un mod negativ) asupra lui, mi-a zis ca da. i-am replicat atunci ca asta inseamna ca are probleme, drept pentru care s-a suparat pe mine ca l-am facut nebun. Nebun nu e, asta mi-e clar, dar nu stiu totusi ce-i provoaca aceasta placere ciudata de a fi rautacios, tot timpul el este gata de atac. Iar eu nu mai pot! Nu mai pot sa fiu tot timpul "pe faza" in a ma apara pe mine, dar mai ales pe cei din jur, caci atacurile lui verbale se indreapta cel mai adesea asupra celorlalti, destul de rar asupra mea. Eu nu mai pot sa ma scuz fata de oameni, sa caut motive care sa "justifice comportamentul lui, in general sa fiu un fel de umbra a lui care dea explicatii celor care "nu inteleg".
Chiar nu stiu ce sa mai fac - il iubesc foarte mult, nici nu-mi imaginez viata fara el, si el ma iubeste la fel, avem o casa si un copil impreuna la care tine foarte mult, este un om extrem de serios in ceea ce priveste viata de familie, este un familist convins, din punctul asta de vedere nu-mi fac griji, munceste, aduce bani multi, vine acasa devreme, nu este afemeiat, nu bea, nu fumeaza, ai zice ca este barbatul perfect, dar toate aceste calitati ale lui se umbresc in momentul in care face acele remarci. Tot din cauza aceasta, in ultima vreme stau din ce in ce mai la distanta de el, imi reproseaza asta, dar credeti-ma ca mi-e foarte greu sa ma apropii de el in urma unui astfel de episod. Nici sa fim doar colegi de camera nu-mi convine, dar sunt "scene" peste care pur si simplu nu pot sa trec, nu pot sa uit, chiar daca iert si cu cat ma gandesc mai mult cu atat ma enervez mai tare si de aceea nu mai pot sa fiu la fel de afectuoasa cu el, cum eram inainte. E greu!

Aseara, un nou episod neplacut in relatia cu sotul meu. Seara tarziu, pe la 21:30 am iesit sa facem mici cumparaturi dintr-un magazin apropiat de casa, in care mergem in fiecare zi de cel putin 2 ori. La un moment dat m-am oprit in fata unui raion, nu luam inca nimic, ma uitam doar, moment in care sotul meu a inceput sa strige la mine ca de ce nu mergem si stau degeaba in mijlocul magazinului; l-am rugat sa se potoleasca, se uita lumea la noi, ceea ce l-a infuriat si mai tare strigand ceva si adresa celor care se uitau. Am mai spus ca in acest magazin mergem foarte des si, cel putin oamenii care lucreaza acolo ne cunosc - mi-a fost foarte rusine. am intrat apoi intr-un fel de butic de unde am luat o punga cu fulgi de porumb, vanzatoarea de acolo dandu-mi ultima punga pe care o mai avea, care n-avea nicio problema, doar ca era ultima. Alt motiv pt sotul meu sa faca un nou scandal si acolo. am iesit si de data aceasta cu capul plecat, reusise in 5 minute sa ma faca sa ma simt atat de prost, incat imi venea sa intru in pamant de rusine. Pe drum i-am promis ca a fost ultima oara cand am facut cumparaturi impreuna, pentru ca nu mai pot suporta rusinea mea si a celorlalti pe care ii face sa se simta prost, fara sa aiba nicio vina. Acasa l-am intrebat daca se simte cu adevarat bine cand face remarcile astea rautacioase si cand atrage atentia (intr-un mod negativ) asupra lui, mi-a zis ca da. i-am replicat atunci ca asta inseamna ca are probleme, drept pentru care s-a suparat pe mine ca l-am facut nebun. Nebun nu e, asta mi-e clar, dar nu stiu totusi ce-i provoaca aceasta placere ciudata de a fi rautacios, tot timpul el este gata de atac. Iar eu nu mai pot! Nu mai pot sa fiu tot timpul "pe faza" in a ma apara pe mine, dar mai ales pe cei din jur, caci atacurile lui verbale se indreapta cel mai adesea asupra celorlalti, destul de rar asupra mea. Eu nu mai pot sa ma scuz fata de oameni, sa caut motive care sa "justifice comportamentul lui, in general sa fiu un fel de umbra a lui care dea explicatii celor care "nu inteleg".
Chiar nu stiu ce sa mai fac - il iubesc foarte mult, nici nu-mi imaginez viata fara el, si el ma iubeste la fel, avem o casa si un copil impreuna la care tine foarte mult, este un om extrem de serios in ceea ce priveste viata de familie, este un familist convins, din punctul asta de vedere nu-mi fac griji, munceste, aduce bani multi, vine acasa devreme, nu este afemeiat, nu bea, nu fumeaza, ai zice ca este barbatul perfect, dar toate aceste calitati ale lui se umbresc in momentul in care face acele remarci. Tot din cauza aceasta, in ultima vreme stau din ce in ce mai la distanta de el, imi reproseaza asta, dar credeti-ma ca mi-e foarte greu sa ma apropii de el in urma unui astfel de episod. Nici sa fim doar colegi de camera nu-mi convine, dar sunt "scene" peste care pur si simplu nu pot sa trec, nu pot sa uit, chiar daca iert si cu cat ma gandesc mai mult cu atat ma enervez mai tare si de aceea nu mai pot sa fiu la fel de afectuoasa cu el, cum eram inainte. E greu!

cristina, personal consider ca din cauza ta vorbeste prea mult. uite tu preferi sa intrii pe forumuri sa-l critici sa sa cauti solutii, cand de fapt solutia e in mana ta. tu aici te descarci energetic si emotional cand probabil cu el trec ore sau zile si nu vorbesti nimic. e o greseala sa faci publica problema cand in primul rand trebuia sa comunici cu el ceea ce te deranjeaza. imediat dupa evenimentul "deranjant". poate ca si tu exacerbezi comentariile lui. poate ca si tu ai mai zice cate ceva despre o anumita persoana sau eveniment, insa nu ai curajul s-o faci. nu-o ok nici sa taci mereu dar nici sa vorbesti in exces. cel mai ok e sa-ti exprimi propria parere, spusa obiectiv, detasat, cu calm si fara jigniri. a fi critic fata de o problema nu inseamna a judeca. ia-l pe sotul tau intr-o plimbare in 2, DOAR in 2 si spune-i cinstit ceea ce te supara cel mai tare in relatia cu el, insa pastreaza-te calma, nu dezgropa amintiri, vorbeste-i frumos si cere-i si lui acelasi lucru. vei vedea ca e atat de simplu. Bafta!

Coralor, iti multumesc mult pentru tot ce mi-ai scris! Vreau totusi sa-ti spun ca, de obicei, nu intru pe forumuri ca sa-mi critic sotul, asa cum mi-ai spus - ba chiar asta e singurul in care am scris despre el; imi iubesc foarte mult sotul si, crede-ma ca tot ce-am scris aici, i-am spus si lui, exact asa cum ai zis si tu, intr-o plimbare (mai multe chiar) in doi, calm si cu cuvinte frumoase. Faptul ca am scris aici, a fost pentru ca mai vroiam si ceva pareri de afara despre cum sa abordez problema. El stie ca ma deranjeaza acele comentarii pe care le face, uneori chiar se straduieste sa le reduca macar si, de aceea, absolut de fiecare data cand avem ocazia vorbim...despre noi, repet, cu calm, frumos si mai ales, fara jigniri, nu ne-am jignit niciodata. De altfel, daca ai citit cu atentie, ai observat ca eu nu ma plang decat de aceasta ofensiva verbala a lui. Iti multumesc inca o data.

bun. e ok atunci daca ai reusit sa te mentii echilibrata si linistita in fata tuturor atacurilor sale verbale la adresa altora. dar te intreb? te deranjeaza inca ceva la el? e referitor la agasarile verbale sau mai e si altceva in afara de asta? sau asta e principala problema importanta? daca e doar asta, schimba-ti atitudinea fata de el, doar in acele momente in care te deranjeaza "perlutele" lui. adica sa-l faci sa observe ca pe tine te raneste realmente purtaea sa. adica tratament cu indiferenta, ( tacere, raspunsuri eliptice(scurte si la obiect: ex da. nu. nu stiu acum) sau eviti sa intrii in comentariile critice la adresa altor persoane. schimbi subiectul, etc. dar trebuie sa tii cont ca noi, ca romani, nu mai stim sa avem rabdare, nu o avem educata. trebuie sa fii constanta in atitudine, in ceea ce-i ceri si mai ales sa faci si tu ceea ce-i ceri lui si sa ai f.f.f.multa rabdare. cu rabdarea trecem marea. si stii cum se spune in batrani, nu? timpul e cel mai bun medicament pt ranile sufletului. te-am pupat si ai grija de voi. pa!

cristina, mai e ceva. poate asa te ajut. imi dau seama cat de mult te inchizi in tine si suferi din cauza agresivitatii lui verbale. spune-i lui simplu astfel: "ma recesc si ma indepartez de tine din cauza ca ma sperii cand esti furios in public, iar asta ma determina sa-mi inchid sentimentele in mine. lucrul acesta ma inhiba. fa ceva te rog ca sa ne fie iar bine. pt ca nu vreau sa ajungem la distanta intre noi din cauze minore ce pot fi reparate din fasa". atat simplu. sunt convinsa ca e inteligent si va pricepe si va face ceva in acest sens, sa nu te piarda, nici pe tine, nici pe copil. mai ales ca pt copil va fi model. copilul va lua comportamentul tatalui de bun-augur. il va imita. spune-i si asta. pusi

Nu, nu ma mai deranjeaza nimic altceva, chiar am scris mai sus, ca in afara de aceste episoade ar putea fi usor sotul perfect. Vineri, i-am propus, pentru prima oara, o vizita la un consilier, nici n-a vrut sa auda. Bineinteles ca propunerea mea a venit tot in urma unui episod nervos (de-al lui); era atat de prins in a-si exprima vehement parerea incat, nici macar nu si-a dat seama ca ce-i spuneam eu era in totalul lui avantaj, doar ca nu pe moment, ci putin mai tarziu. N-a avut rabdare sa asculte pana la capat ca sa vada avantajele, atunci am venit eu cu propunerea, pe care a refuzat-o din start. Bineinteles!
Cat despre copil, din pacate, deja ai mare dreptate.