Durere de gât persistentă

30-07-2017
Iryna.
Nu este medic/terapeut
Iryna.
Bună seara,

Totul a început acum 2 săptămâni când am mâncat o înghețată prea rece și prea repede (zic eu) și care mi-a dat gâtul peste cap. Imediat după înghețată am simțit că mă apropii cu pași repezi de o frumoasă durere în gât... și chiar așa a fost. Timp de 3 zile am avut dureri îngrozitoare în partea stângă a gâtului, de nu puteam nici apă să înghit. Recunosc că n-am luat niciun tratament, decât niște pastiluțe homeopate. După 3 zile durerea m-a lăsat. O zi a fost totul ok, însă a 2-a zi când m-am trezit, durerea se mutase în partea dreaptă. Nu cu aceeași intensitate, dar tot era enervantă. Ei, și de-atunci mă ține numai în șah. Azi mă doare în stânga, mâine nu mai am nimic. Poimâine mă doare în dreapta, și tot așa. O zi mi-e bine, o zi mă doare. Menționez că durerile nu sunt intense, mai mult deranjante, nu sunt permanente, apar doar când înghit (nu mereu), iar atunci când mănânc se ameliorează. Oh, și dimineața mă trezesc cu gâtul foarte uscat.
De asemenea, în aceste 2 săptămâni am avut și o ușoară tuse dimineața + răgușeală (au dispărut între timp), iar amigdala stângă cred că ește puțin inflamată (la atingere simt ceva proeminent sub mandibulă). Am fost la medicul de familie, văzând că nu mai scap de senzațiile astea, însă acesta este în concediu, deci n-am rezolvat nimic.

Ceva recomandări? Nu de alta, dar sufăr puțin (mai mult) de ipohondrie și îmi trec tot felul de gânduri prin cap (nu chiar încurajatoare).
6 comentarii
0
30-07-2017, ora 21:35
Dr. Flueraru Valeriu
ORL - Otorinolaringologie, Pascani
Dr. Flueraru Valeriu
1 cand intri pe un forum... sa citesti ce sa mai scirs despre asta
2 sa stii ca medicii de familie au doar 3 luni de spicializare in bolile de gat
medicii ORL 6 ani..si e bine sa ajungi la un medic ORL..dar si la un medic Gastrologie
3 fiindca ce desriii ca si simptome sunt caracteristiece unui reflux gastro-esofagian
cand acidul agstrig..ajunge in gat noaptea..si durerea apare doar cand se greseste cu alimentatia la cina
0
30-07-2017, ora 22:00
Iryna.
Nu este medic/terapeut
Iryna.
Îmi cer scuze, o să citesc și restul subiectelor de genul acesta.
Sunt conștientă că medicul de familie nu are pregătirea necesară pentru problema mea, dar a fost metoda mai rapidă.
Ce îmi puteți recomanda în acest sens? O anumită alimentație? O anumită oră pentru cină?! Mă ajută vreun medicament anume? Vă mulțumesc!
0
08-08-2017, ora 20:15
Iryna.
Nu este medic/terapeut
Iryna.
Revin după un consult ORL, aș dori să știu dacă este plauzibil diagnosticul medicului.
În urma unei examinări și a unei endoscopii nazale, medicul ORL-ist a ajuns la concluzia că durerile de gât sunt cauzate de o rinită alergică. Mi s-a spus că gâtul într-adevăr, este și el puțin inflamat, însă nasul ar fi cauza tuturor problemelor.
Acum, altceva mă îngrijorează. Medicul m-a trimis să-mi fac o hemoleucogramă completă (iar eu pe lângă aceasta am făcut și VSH-ul), iar astăzi am primit rezultatele. Toate valorile mi-au ieșit în limite normale, cu excepția VSH-ului, care mi-a ieșt 28 mm/h. Știu că acesta este influențat de infecții/inflamații în organism, ar trebui să mă îngrijorez? Este o valoare mare?
0
09-08-2017, ora 14:32
Dr. Flueraru Valeriu
ORL - Otorinolaringologie, Pascani
Dr. Flueraru Valeriu
pe forum am mai scris.. Ca si Alergiiile se intalnsc doar la personele cu inflamatii gastro-intetinale.. când intestineul NU mia poate sa elimine toxinele si alergenii din organism
obligatoriu consult si investiagtii la gastrologie
regim alimentar foarte strict fara alimente Alergene..si alimente Acide
gasesti pe google
0
18-08-2017, ora 20:19
Vasi-lica
Nu este medic/terapeut
Vasi-lica
Domn doctor se poate reface colonul, eu am devenit alergica la lapte și ouă, nu prea beam sau mincam eu oua dar multe alimente le conțin, mai mult mincam brinza, deci îmi dau seama acum ce s'a intimplat ca ați spus ca numai pot fi eliminate toxinele gen mucusul de la lactate super pasteurizate și toate mincarurile și dulciurile ambalate și adaos de toate cele euri și conservanți, și că...colonul s'a stricat în timp de la hiperaciditate care bineînțeles pleacă tot spre colon dacă înțeleg bine, deci cu dietă și probiotice, se mai reface la loc ?Mulțumesc mult de tot
1
19-08-2017, ora 21:55
Dr. Flueraru Valeriu
ORL - Otorinolaringologie, Pascani
Dr. Flueraru Valeriu
da.. orice organ din corpul uman este compus din miii de celule care se regenereaza si se refac din nou cam in 3 saptamani
un regim alimentar corect ales si tratamente naturiste de detoxifiere duc la imbunatatire considerabila a starii de sanatate
unele alimente interzise o sa se poata conuma in cantitati mici, asa de pofta, dar niciodata ca alimente de baza
Adaugă un comentariu / răspuns

Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm:
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
  • Arsuri în gât - cauze, tratament și sfaturi utile
  •  
     
     
    Accept cookies Informare Cookies Site-ul ROmedic.ro foloseşte cookies pentru a îmbunătăţi experienţa navigării, a obține date privind traficul și performanța site-ului și a livra publicitate mai eficient.
    Găsiți informații detaliate în Politica cookies și puteți gestiona consimțământul dvs din Setări cookies.