TAB 'Povestiri din starea de manie'

Buna ziua.
Sunt relativ nou pe acest forum si vreau sa dezvolt un subiect care nu a fost abordat pana acum, respectiv: Povestile traite de cei care au trecut prin stari de manie.

Eram in anul 2000, primul an de facultate, la a doua sesiune, cea din vara. Prima sesiune picasem 4 ex. din 6, iar la a doua tot la fel, desi invatasem aproape o saptamana zi si noapte. In afara sesiunii il ajutam pe tatal meu la un atelier de reparat masini. Acasa tatal meu ma mustra spunandu-mi 'Tu cum poti sa nu treci nici un examen, si sora ta are numai 10'. Acesta a fost picatura care a umplut paharul. Din momentul acela am clacat. Rotitele mele au inceput sa se invarta altfel. Seara simteam cum ma conectez cu universul, ca pot descifra toate tainele, ca pot comunica cu cei disparuti pe lumea cealalta. Am inceput sa vorbesc cu toti, nu mai simteam apa rece si nici pe cea calda, nu aveam nevoie de somn si nici de mancare. M-am crezut nemuritor si am vrut sa ma arunc de pe geam de la ultimele etaje ale unui un bloc turn. Ma simteam posedat de diavoli. Cand fixam portretele de pe bancnote parca se transformau in fete de demoni cu coarne, urechile ascutite si fata fioroasa.Pana la urma am ajuns la spitalul de psihiatrie din orasul meu. Am fost diagnosticat cu schizofrenie.
In tot acest episod de manie m-am simtit ratacit, si nu m-am linistit decat cand am dormit imbratisand Coranul. am avut un vis ciudat: Se facea ca eram intr-o prapastie fara sa ii vad fundul, peste tot era ceata si intuneric iar singurul meu punct de sprijin care ma impiedica sa cad in acel abis era cartea sfanta a musulmanilor. Cand m-am trezit imbratisam coranul care ma linistise si ma simteam oarecum calauzit.
Am urmat tratamentul care me transformase intr-o leguma. Am ajuns la un doctor din capitala, care usor usor mi-a scazut medicatia. In doi ani am oprit-o de tot.
Intre timp la facultate am inceput sa cumpar din examene, pentru ca profesorii de fapt asta cautau. Nu am mai pus atata la suflet.
Firea mea fiind timida, nu ma exteriorizam si orice nemultumire care o aveam o tineam in mine.
Intre timp am terminat facultatea si m-am casatorit. Sotia mea a nascut si o fetita.
De mult mergeam la slujba de vineri aproape saptamana de saptamana. Si aveam de gand sa fac rugaciunea obligatorie pentru musulmani, de 5 ori pe zi: O data dimineata de la rasaritul primelor raze si pana la rasritul soarelui, La pranz, La chindie, La apusul soarelui si dupa ce a apus soarele.
Cand fetita mea avea aproape un an, s-a imbolnavit si sotia mea s-a internat cu ea in spital. atunci am ajuns singur acasa si am inceput sa plang fiind ingrijorat de starea ei. M-am rugat la Allah si am spus ca din ziua aceea am sa ma apuc sa fac rugaciunea de dimineata si cea de noapte si sa nu mai pun alcool in gura.
Era in anul 2007 trecusera sapte ani de cand nu mai trecusem printr-un episod. Fetita mea de aproape doi ani se trezise noaptea pe la ora 1-2 si plangea. Noi eram intr-un hotel din Turcia. Am iesit cu ea in curtea hotelului sa o calmez. Am calmat-o si am plecat cu ea sa mananc la un local, urmand sa tin post in acea zi. Era prima zi din Ramazan, luna postului la musulmani. La noi postul se tine, de la rasaritul soarelui pana la apus, nu ai voie sa bei nimic, sa nu mananci nimic si sa nu itretii relatii sexuale pe timpul zilei, noaptea fiind ridicate toate restrictiile. Din cauza nesomnului si a postului m-a apucat din nou un usor episod maniacal. Am oprit postul care il tineam in concediu si am dormit in fiecare seara. Cand am ajuns acasa am inceput din nou sa tin post si s-a declansat din nou mania, cred ca din cauza lipei de mancare. Am inceput sa ii cer socoteli tatalui meu pentru lucruri intamplate in copilarie, pentru bataile pe care mi le dadea, pentru toate nedreptatile pe care mi le facuse, imi aminteam fiecare detaliu. Am luat pastile si am revenit la starea de normalitate.
Intre timp am mai avut destule episoade maniacale in care imi exprimam revolta si toate gandurile pe care aveam sa le spun parintilor mei, lucruri pe care in mod normal nu le aminteam. Era ca o refulare a mea, o dezinhibare, ca si cum eram beat dar nu bausem nimic.
Parerea mea este ca daca elimini toti factorii de stress din viata si esti echilibrat spiritual exista o mica probabilitate sa mai reapara boala, dar cu teoria stam bine, mai greu este cu practica.

Eddye, imi permiti cateva intrebari?

Ai iesit din mediul schizoid definitiv, partial sau deloc?

Psihiatrul care te-a trecut pe medicamente ti-a sugerat vreodata sa faci psihoterapie?

Ai avut curajul sa te dezlegi de toate interdictiile impuse in toata copilaria ta si sa-ti urmezi calea numai dupa sufletul si vointa ta?

Daca te-ai duce la tatal tau si i-ai spune ca vrei sa faceti amandoi psihoterapie, ar accepta? (iti raspund eu ca NU, pentru ca probabil el nici nu admite ca ar fi gresit vreodata fata de tine, iar raspunsul lui ar fi cam asa: 'am muncit pe branci pentru tine, sa ai tu', 'm-am sacrificat sa te tin la scoala', 'ti-am dat sa mananci', ' si altii isi mai bat copiii, asta a fost societatea, nu sunt eu de vina, oricum nu a murit nimeni din asta'...).

Te-ai gandit vreodata ca traumele din copilarie si adolescenta NU pot fi invinse si vindecate prin medicamente?
Te-a invatat cineva ca macar dupa ce te stabilizezi cu pastilele alea, sa cauti un psihoterapeut care sa-ti spuna CE TI S-A INTAMPLAT TIE CU ADEVARAT si felul in care ti-a fost strambat psihicul prin traume?

Furia si (eventual) ura pe care le simti constant impotriva tatalui tau sau a ambilor parinti, cum le rezolvi?

Cat am fost mic primeam bataie aproape zilnic, de aceea incerc pe cat pot sa ma aptin in a-I bate pe copiii mei. Mai mult le-am spus ca daca ma prind ca tip la ei ori ii injur sa imi ceara cate 5 lei.
Pe tatal meu l-am mustrat de cate ori am putut pentru faptul ca ma batea, mai ales in starile de manie.
Am facut si psihoterapie dar asta prima oara, in primul meu episod maniacal.
Acum nu am avut decat stari usoare de manie, si asta pentru ca muncesc alaturi de tatal meu.
Tot vreau sa ma despart de el, dar pana acum ori nu am avut bani, ori nu am avut curaj, dar cu ajutorul Lui Dumnezeu cred ca o sa plec in alta tara. Psihiatra mi-a spus ca plecand nu o sa rezolv problema, doar o sa fug de ea.
Deocamdata imi fac cele cinci rugaciuni pe zi si ma simt echilibrat spiritual.
Problema mea este ca, atunci cand am griji, in general lipsa de bani, ma mai apuca cate un episod de manie usoara, si atunci nu mai am nici o grija, ma simt fara grija zilei de maine desi in viata de zi cu zi problemele nu dispar.

Dupa parerea mea, a face psihoterapie in plina psihoza nu duce la nimic bun, ba s-ar putea sa agraveze lucrurile. Cum ar putea un pacient sa se linisteasca daca cineva vine si toarna gaz pe foc peste ceea ce simte? Bun, vine, ii arata cu degetul vinovatul, dar ce iese de-aici? O nebunie intreaga, poate chiar dorinta de despagubire prin pedepsirea celui care ii face rau! Numai dupa ce pacientul s-a calmat (stabilizat), se poate umbla la cauze / traume.

Daca vrei sa ai sanse sa te vindeci, parerea mea e urmatoarea:

- sa nu mai lucrezi niciodata cu tatal tau (lucrurile se vor agrava in timp, nici vorba sa se aseze spre bine)
- sa nu mai fii niciodata dependent material de el
- sa incepi o psihoterapie adevarata si sustinuta, cu ajutorul careia sa anulezi toate mecanismele distructive care au dus la imbolnavirea ta. Practic, tu trebuie sa o iei de la zero cu ajutorul specialistului, sa refaceti toate coordonatele pe care-si desfasoara viata un om normal, sa iti reeduci gandirea, comportamentul si sa primesti acceptul de a exista si a te bucura de viata, lucruri interzise prin comportamentul aberant al tatalui tau.
Tot psihoterapeutul iti va explica faptul ca nu trebuie sa-ti urasti parintele, ca tot ce ti-a facut el a fost intr-un mod inconstient, si el a preluat la randul lui un anumit comportament de la cei care l-au crescut si educat. Aici isi va spune cuvantul profesionalismul inalt al unui terapeut, sa iti arate cauzele bolii, sa-ti descifreze traumele si sa ti le anuleze, dar si sa te aduca la o stare de echilibru interior astfel incat sa NU-I URASTI pe cei care ti-au facut rau. Urandu-ti agresorul (tatal), ii vei da mereu putere asupra ta, chiar si din alta tara daca ai fi. Daca vei avea sansa unui astfel de specialist, ti se va limpezi mintea, vei intelege ce se petrece cu tine in momentele de ratacire si de ce se intampla asta, vei intelege mecanismele prin care ajungi la idei si comportamente aberante si mai ales vei fi invatat cum sa revii incet-incet la normal.

Psihiatra ti-a spus ca plecand nu o sa rezolvi problema, ci doar o sa fugi de ea. Partial corect, dar inducere in eroare prin omiterea unui lucru: ea nu te invata CUM SA SCAPI de problema, sa nu o mai iei cu tine oriunde te-ai afla!

Rezolvarea acestei situatii se face NUMAI SI NUMAI prin psihoterapie!

Pe de alta parte, chiar si terapiat fiind, daca vei continua sa traiesti in acelasi mediu cu tatal tau, el neschimbandu-se deloc (iar aici sansele tind spre zero sa se intample altfel), o vei lua de la capat. Pentru ca fiecare cuvant sau fapta care te-a schizofrenizat pe tine in timp, reactivat prin comportamentul tatalui tau, va constitui un nou declic care va reinvia mecanismele ce vor duce din nou la haos in psihic.
Trebuie sa faci tot posibilul sa devii independent material, sa ai o casa a ta in care sa fii numai cu sotia si copiii tai si sa nu mai existe nici un factor perturbator in viata ta.

Cand spui ca in starea de manie nu mai ai griji, de fapt tu te iluzionezi si te refugiezi intr-o lume unde nu te mai deranjeaza/ AGRESEAZA nimeni. Insa partea proasta e ca lumea aia nu exista decat in imaginatia ta, iar cand agresorul de langa tine (tatal tau) vine si-ti tranteste o noua interdictie/aluzie/rautate/ etc, te face sa revii in realitatea lui si te baga din nou in boala. Asta va face specialistul, va lucra cu tine sa te reeduce, sa-ti creeze coordonate corecte din toate punctele de vedere, astfel incat sa nu mai ai nevoie de lumea imaginara si sa ajungi sa traiesti normal.

Daca ii vei bate vreodata pe copiii tai sau vei aplica aceeasi atitudine pe care a avut-o tatal tau cu tine, sa stii ca sunt sanse mari sa devina bolnavi ca si tine. Nu te refula niciodata pe ei, vorbeste cu ei si intelege-I in universul lor, intelege-le capacitatile si asculta-le sufletul, nu li-l calca vreodata in picioare!

Tu ii reprosezi tatalui tau doar bataile, ca pe acelea le tii minte si acelea au fost la vedere, ca sa zic asa. Dar trauma ta contine agresiuni mult mai profunde si mai distructive la nivel de inconstient, iar pe acestea nu ti le spune nici un psihiatru ( e de inteles, doar trebuie sa-si vanda pastilele si sa te aiba pacient pana crapi), ci un PSIHOTERAPEUT!
Partea proasta e ca poti nimeri peste un neprofesionist sau unul slab pregatit si astfel sa-ti pierzi definitiv increderea tocmai in domeniul care te-ar putea salva, iar partea exceptionala este ca, daca ai sansa unuia extrem de bun, in timp sa ajungi sa-ti vindeci traumele si sa-ti revii.

Cand esti in perioada de manie, ce simti? Visezi vreodata sa omori pe cineva, astfel incat sa fii despagubit pentru toata suferinta ta psihica?

Cand esti in acea perioada, ai vrea sa ti se rezolve intr-un fel situatia sau pur si simplu te refugiezi in lumea ta sa pleci cat mai departe de realitate? Ti-ai dori in momentele acelea ca tatal tau, familia ta, sa te inteleaga? Cum ai vedea tu un ajutor viabil?
Le comunici vreodata asta? Daca da, fac ceva in directia asta sau iti arunca in fata doar reprosuri?

Cum iti explica un psihiatru mecanismul bolii tale?

A fost vreunul sincer pana acum sa-ti spuna ca aceste medicamente, luate pe termen lung, duc la transformarea personalitatii si la aparitia efectelor secundare?
A fost vreunul sincer pana acum sa-ti spuna ca nici un pacient cu asemenea boala nu s-a vindecat DOAR cu medicamente?


Eddye, in momentele tale normale, cum ai vrea sa fie viata ta?

Cand sunt in starea de manie nu am tendinta sa ma razbun pe nimeni in sensul fizic, ci doar verbal. In primul rand eu imi dau seama ca voi intra in manie in momentul cand am nevoie se mai putin somn. Poate ca si medicamentele imi induc starea de somnolenta.
Referitor la psihoterapia in timpul episodului de manie, mie mi-a priit. Eu ma credeam profet. Si psiholoaga mi-a spus ca ea ma crede, dar vrea sa ii demonstrez. Atunci eu am realizat ca nu ii pot demonstra.
In prima mea stare de manie m-am simtit precum calugarul Dan din 'Sarmanul Dionis'.
In ultimul meu episod de manie mai avansata, nu am mai vrut sa imi urmez medicatia si nici sa dorm, astfel nu am inchis ochii timp de 4 zile. Eu am vrut sa nu urmez medicatia in episod de manie sa vad daca imi pot reveni si fara pastile, der nu am fost lasat nici de sotie si nici de mama.
Alta data in episod maniacal am luat 4 depakine de 500 parca, zyprexa de 20 si diazepam injectabil si nu am adormit decat cand m-am calmat. In timp ce eram agitat de cei din jur nu ma lua somnul, era ca si cum sangele imi fierbea.
Am citit ca in SUA sunt niste clinici care vindeca bipolarii si schizoferenicii fara medicamente, doar prin psihoterapie, si in 20 de ani nu au avut cazuri de suicid sau raniri grave, ci doar careva raniri datorate unor spargeri de geamuri.
Cine vrea o carte scrisa in engleza despre experientele unui bipolar din Canada sa imi trimita mesaj pe privat.
Eu m-am regasit in unele pasaje din aceasta carte.

O experienta asemanatoare poti vedea aici:

http://www.youtube.com/watch?v=qnuJ_0nkyfI

Lasa titlul cartii afisat, nu cred ca este un incovenient in asta

http://www.bipolarorwakingup.com/
eu am platit sa o cumpar, dar vad ca acum e si gratis pe site, si vad ca acum a postat si multe filmulete pe youtube.

Relatia mea cu copiii este foarte foarte buna in episoadele mele maniacale, chiar sotia mea daca vede ca ma inteleg prea bine cu copiii ma suspecteaza ca sunt vesel.
In cel de al doilea episod maniacal, cel care se intampla dupa 7 ani simteam cum comunic foarte bine cu fetita mea de numai 2 ani. Ma simteam de parca ma trezisem dintr-un somn adanc in care nici nu imi dadeam seama ce fetita minunata am. Petreceam foarte mult timp cu ea, ii faceam teatru de papusi. Chiar sotia mea ma banuieste ca sunt vesel daca ma inteleg foarte bine cu copiii si le acord pre mult timp si atentie fata de obicei.
Acel episod s-a declansat in timpul postului si am simtit ca si cum Allah mi-a aratat niste semne clare. In religia mea se spune ca necredinciosii au un val peste ochi si inimile impietrite, iar numai credinciosii cu lumina in suflet pot vedea anumite semne Divine.
Sa va povestesc si despre "semnele" care le-am vazut in acel episod.
Era prima zi de post si dupa cum am povestit mai devreme, ma trezisem cu noaptea in cap. Faceam rugaciunea de dimineata si noapte in fiecare zi de aproape un an. Am mancat pentru a tine post, dupa care la hotelul mi-am facut rugaciunea de dimineata. In ziua aceea am plecat toata gasca (mai multe masini) din Bodrum catre Fethiye, pe drum ne-am oprit in Marmaris pentru cateva ore. Aici am auzit chemarea la rugaciune si m-am dus si am facut-o cu ceilalti enoriasi din oras. Rugaciunea la noi se face daca vrei si poti in geamie alaturi de ceilalti credinciosi sau daca nu vrei sau nu ai posibilitatea poti sa o faci si singur oriunde te-ai afla. Am plecat si din Marmaris si pe drum fetita noastra a inceput sa planga asa de tare ca ne-am oprit chiar vizavi de o geamie. Intre timp am auzit chemarea la rugaciune si am traversat strada si mi-am facut rugaciunea tot cu enoriasii. Prin fereastra deschisa se auzea plansul fetei mele. I-am cumparat niste dulciuri, s-a calmat, si am plecat mai departe. Ceilalti din grup nu ne-au asteptat si luand-o inainte au fost prinsi de radar. Noi am mers mai incet. Intre timp a venit vremea ca eu sa-mi deschid postul. Am cautat o geamie si am asteptat chemarea la rugaciune pentru a-mi deschide postul. Bineinteles ca am facut si rugaciunea de seara cu restul lumii din acea geamie. Am mancat fiind invitati de imamul acelei geamii, care era foarte bucuros ca Domnul i-a trimis musafiri in prima zi de Ramazan. Am plecat mai departe ratacindu-ne in orasul Fethiye. Am ajuns in dreptul altei geamii si, trecuse putin de timpul in care se efectueaza rugaciunea de seara. Totusi am luat ablutiunea ca sa fac namaz(rugaciunea) in geamie chiar si singur. Cand sa intru inauntru, imi inchide imamul usa si ma invita politicos sa fac rugaciunea pe presul de la intrare. Atunci m-am simtit foarte prost, din cauza imamulu, i care plictisit de atatea rugaciuni vorbea cu alt om despre bani. Am inceput sa plang si mi-am facut namazul in curtea geamiei pe un prosop. Atunci m-am simtit minunat facandu-mi rugaciunea sub bolta instelata a cerului.
Asa mi-a aratat mie Allah ca e timpul sa incep sa fac cele cinci namazuri obligatorii!

Daca tu simti ca asta-i calea si asta te calmeaza, mergi pe acest drum ales.
Familia calda si relatia buna cu ei sunt alta ancora importanta de care ai parte.
Povestea cu tatal, daca nu-ti mai permiti terapie poate reusesti singur sa ajungi la sentimentul ca trebuie iertat, altfel vei purta cu tine o povara care mereu va aduce la suprafata stari, situatii rele ce-ti vor inrautati sanatatea.
Strainatatea poate fi o experienta in plus, dar poate fi una neplacuta, apare sentimentul de-singur printre straini-capacitatea fizica si psihica trebuie sa fie la cote inalte, au si ei probleme grele, mai gindeste-te.
Sunt destui cei care au plecat sanatosi tun si s-au intors bolnavi dupa un timp relativ scurt, nu zic ca e obligatoriu sa fie asa, dar in astfel de situatii chiar trebuie sa ai bafta, eu iti doresc sa ai din plin.

http://www.descopera.ro/dnews/10234268-un-studiu-amplu-confirma-creativitatea-este-asociata-cu-tulburarile-mintale

http://www.descopera.ro/dnews/10866931-un-eveniment-aparent-banal-din-timpul-sarcinii-il-poate-face-pe-bebelus-sa-sufere-de-tulburarea-bipolara

Unii bipolari privesc aceasta "boala" ca o binecuvantare

Nu stiu de ce, dar m-a impresionat fraza in care povesteai de tine si de fetita ta de 2 ani intr-unul din episoadele acelea, mi-am si imaginat cateva scene. Probabil ca inocenta si frumusetea ei de copil te-au facut sa te simti relaxat, linistit, poate ca atunci ai simtit ca exista cineva care te iubeste asa cum esti tu, nefortandu-te sa fii altcineva. Cred ca sufletul tau a rezonat cu puritatea copilului si asta te-a ajutat mult. Iar daca mai ai si un copil dragalas, vioi, scump, atunci e mana cereasca pentru ce ai tu! Ai grija de ea, de ambii copii, si nu-i transforma asa cum a facut-o tatal tau cu tine! Daca ii cresti bine si netraumatizati, ei sunt oaza ta de liniste si scaparea ta, echilibrul si linistea de care ai nevoie.

Spre deosebire de alti bolnavi care au intrat in cercul vicios din care cu greu mai au scapare (merg numai pe medicamente, au ramas izolati de societate, n-au reusit sa-si faca propria familie, sa munceasca, sa aiba o relatie, pentru ca n-au actionat din timp cu NIMIC, au mers doar pe mana psihiatriei), tu ai sansa sa scapi de tot ce e urat in psihicul tau, sa te redresezi si incetul cu incetul sa nu mai treci prin crize. Identifica ce iti face rau si actioneaza acum cat esti tanar, cat ai ajutor din partea sotiei si ai punctul asta de sprijin fantastic, copiii tai!

Nu merge numai pe o cale, abordeaza problema din cat mai multe directii si atunci cand vezi ca nu sunt rezultate, mergi mai departe cu altceva! Intotdeauna sa ai un plan de rezerva, sa nu ramai descoperit daca ceva nu merge si mai ales nu persista pe ceva ce nu-ti ofera rezultate!

Ca sa rezum, trebuie sa privesti viata lejer, sa o ai planificata si sa stii exact ce vrei de la ea, sa nu astepti sa treaca timpul si sa pierzi ani pretiosi.

Fara obiective, omul e mort! Traieste fizic, dar e ca o leguma. Dupa parerea mea, viata e un cumul de teluri si obiective mai mici sau mai mari. Cand termini unul, treci la altul! Munca e un factor extrem de important, te ajuta sa-ti tii creierul in functiune, iti da sentimentul de utilitate, iar roadele ei iti creeaza satisfactie!

Bolnavii, "ajutati" de pseudostiinta numita psihiatrie, sunt invatati sa-si hraneasca si sa-si multumeasca creierul numai cu stimulente chimice, or asta e un dezastru, o nenorocire!

Creierul are nevoie de satisfactii, multumire si fericire VENITE DIN LUCRURI PALPABILE, REALE, adica din munca, rezultate profesionale, relatii normale cu societatea, relatie de cuplu bazata pe iubire si armonie si multe altele. Luand stimulente chimice, nu faci decat sa-ti pacalesti viata, pentru ca in momentul in care le trece efectul, iti dai seama ca pastilele nu ti-au adus nici fericire, nici bani, nici iubire, nici respect, nimic! Nu mai vorbesc de terciul care se creeaza in creier dupa ani de zile in care practic te-ai drogat!

Toate aceste sentimente si senzatii de care are nevoie creierul se lucreaza cu truda multa SI PERMANENT, nu inghitind pastiluta, stand in pat si asteptand sa devii fericit si implinit!

Munca este izvorul satisfactiilor de ordin financiar, social, chiar si sentimental (poti sa-ti oferi tie, dar si celor iubiti, o viata frumoasa si multe bucurii), iar iubirea este implinirea sufletului, hrana lui si implicit si a psihicului! Cand sufletului ii e bine, e lasat sa simta cum vrea el si e hranit constant cu sentimente pozitive si cu tot ce-i trebuie lui, si psihicului ii e bine! Cum poate crede psihiatria ca poate trata sau vindeca un om neluandu-i in seama sufletul?? De-aia nici nu da rezultate, nu vindeca cu adevarat pe nimeni, ci doar ii tine intr-o amorteala pana cand nu-si mai fac efect tratamentele (ca mai apoi sa se declanseze din nou iadul psihic).

Munca, iubirea, obiective pana la moarte, intarirea psihicului prin autoeducare si informare, iesirea din mediul nociv si eliminarea oricarei agresiuni psihice sau emotionale, toate astea duc la o viata frumoasa si plina!

Daca nu stii sa-ti structurezi singur un plan de viata (desi un om inteligent poate!), daca ai framantari, intrebari fara raspuns, ezitari, nu primesti de la cei din jur ajutorul DE CARE AI TU NEVOIE, nu cel pe care il considera ei ca ar fi potrivit, atunci apeleaza la ajutor specializat, la un psiholog bun, la cineva competent care te poate limpezi in toate momentele tale de nesiguranta. In cazuri mai usoare sau unde exista ancore puternice (cum e cazul tau, ca ai familia si copiii) plus inteligenta, orice se poate rezolva prin autoeducare, autocontrol, informare si evolutie permanenta.

Permite-mi sa-ti dau un sfat (si nu are legatura cu religia ta, pentru ca eu gandesc la fel despre toate): nu te lasa prea mult contaminat de coran si religie pentru ca toate astea impun reguli, interdictii, nebuloase, frici (ca daca nu faci ceva, te duci in iad, AIUREA!), iti pun pecetea de la inceput cum ca ai fi pacatos (iarasi aiurea!), te fac sa te simti mic, fara drepturi multe, in schimb cu muuulte obligatii! Mai mult decat atat, tocmai conditionarea care razbate din orice religie intretine boala, pentru ca ea a fost unul dintre factorii nocivi care au dus si la dezastrul psihicului tau; toata copilaria ai fost constrans, obligat, fortat sa faci lucruri impotriva personalitatii tale, iar acum, la maturitate, iti atarni din nou de gat, SINGUR, ceea ce te-a transformat in rau in trecut.

Omul a fost lasat sa fie liber, iar legatura cu divinitatea sa fie directa, necostransa si NECONDITIONATA de alti oameni, scrieri, asa-zise texte sacre sau vorbele unor asa-zisi sfinti sau profeti (care sunt in toate religiile). Un om trebuie sa fie independent in gandire, vointa si simtire, iar daca are coordonatele pozitive pe care sa-si traiasca viata (sa nu fure, sa nu ucida, sa nu...etc), nu are nevoie de o sabie vesnic deasupra capului care sa-l faca sa simta ca viata nu ii apartine lui, si nici nu are nevoie de surogate care sa-i umple golurile din viata! Golurile se umplu cu lucruri palpabile, cu ce-am scris mai sus, nu cu matanii, moaste, lumanari, cruci peste cruci.

Inca ceva, parca am inteles ca stai langa mare. Inotul e extraordinar! Te elibereaza, te tine in forma, iti elimina toxinele fizice, dar si psihice, intr-un cuvant e nemaipomenit. Practica-l ori de cate ori ai ocazia!

Fii liber si traieste-ti viata asa cum simti tu, nu cum simt altii pentru tine!

@ Ciorapel

Nu cunosc persoana care sa ma judece (printre multi altii) in afara de tine.
De multe ori am impresia ca scrii pentru oameni cu retard mintal, nu cu o boala psihica care daca e tratata da omului posibilitatea sa fie in deplinatatea facultatilor mintale.
Pur si simplu nu faci corelatia dintre boala care se poate manifesta prin lipsa de energie (nu mai esti in stare sa te tii pe picioare sa iesi din casa macar, darmite sa mergi la serviciu) si organism. Pur si simplu nu accepti treaba asta si condamni.

Nu compara situatia barbatilor cu tulburare afectiva bipolara (sau alte boli psihice) care se casatoresc si au posibilitatea sa fie ingrijiti de sotii bune cu femeile cu aceleasi boli psihice. Sunt lucruri complet diferite.

Barbatii aceia risca sa aiba copii, cu toate ca si ei transmit genetic predispozitia catre boala. In contradictie cu femeile care ar trebui sa faca dezintoxicare 6 luni inainte de sarcina, 9 luni sa nu ia medicamente pe timpul sarcinii si inca x luni pe timpul alaptarii. Virarea in episod si spitalizarea fiind 100 % sigura pentru femei. Nu vorbim de aceleasi lucruri, draga mea. Faci rau prin afirmatiile tale.

Credinta e pentru mine lucrul care imi face cel mai bine bolii mele. Tu vii si imi scrii impotriva, cu toate ca nu ai petrecut o zi in locul meu, avand boala mea.

Gandeste-te de 7 ori inainte sa mai scrii anumite lucuri de acum incolo caci faci rau.

In manie m-am simtit ca si cum m-am trezit dintr-un somn adanc, dintr-o vraja, o hipnoza. Si luand medicamente ma simt iar intrat usor usor in aceea ceata care imi invaluie sufletul.
Cand sunt 'vesel' imi vin o sumedenie de solutii pentru probleme care par fara rezolvare. Incep sa imi fac ordine in ganduri, lucruri, vad lumea din alt unghi. Ma inteleg bine cu copiii, fac fotografii din unghiuri pe care altfel nu le observam, e ca si cum trec dintr-o dimensiune 2D in 3D. Este adevarat ca avand foarte multe idei, trec de la una la alta lasand-o pe cealalta in asteptare. Mai este si faptul ca nu mai ascult de nimeni decat cu insistente.
In Turcia spitalul de Psihiatrie se traduce ad literam 'Spital pentru Suflete'
Referitor la religie, eu cred din toata inima ca este un Indrumar pentru suflete si te ajuta sa ti directia buna, cum era busola pentru navigatori.
In prima mea iesire nu aveam credinta inradacinata in suflet, de aceea m-am simtit debusolat si am avut chiar si ganduri de suicid, chiar si o tentativa.
Urmatoarele mele iesiri au fost mult mai usor de suportat pentru mine, nu ma refer si la cei din jurul meu, dar nu am mai avut nici un gand de suicid. Oare e bine ca religia ne interzice sa ne luam zilele?
Culmea este ca ma simt incredibil de bine in starea de manie, incipienta. Idealul meu ar fi daca as putea intr-un fel sa ma stabilizez si sa raman in acea stare. Sa am energie multa, stare de bine, sa comunic cu restul lumii.
Din pacate cei ca mine in loc sa fie tratati, sunt obligati sa se drogheze. Ma simt ca si cum as fi violat, abuzat. Intotdeauna la insistentele sotiei si a mamei iau medicatia. Acum chiar sunt verificat zilnic. Acasa iau pastilele aratandu-i sotiei, iar la munca iau pastilele aratandu-i mamei (avand locul de munca in casa parintilor).
Toti tin la etichete:
- Ia pastilele sa nu te imbolnavesti!
- Ia pastilele sa nu te vada copiii nebun!
- Ia pastilele sa fi bine!
Asa m-am saturat de toate astea. Poate ca sunt altfel. Toata lumea trebuie sa fie la fel? Ce inseamna NEBUN=NE(nu este)+BUN. Si Eminescu a fost incomod pentru unii si a fost inchis la azil si 'tratat' cu mercur pana cand a murit pe picioare. De geaba il ridicam noi acum in slavi ca ar fi cel mai mare poet national, cand noi ca natiune l-am etichetat nebun si l-am omorat cu zile. Daca ve-ti citi opera sa ve-ti putea descifra cand era in manie si cand nu. Majoritatea marilor inventatori, artisti, muzicieni au facut capodoperele lor in perioada de manie. Chiar am vazut recent un documentar pe History in care spunea ca marii oameni de stiinta ca Tesla sau Einstein treceau la o stare de transa in care isi limpezeau gandurile si primeau o orientare pe care eu o cred Divina. Cititi poezia 'La Steaua' a lui Eminescu sa vedeti ca trateaza teoria relativitati si viteza luminii cu mult inainte sa se nasca Einstein.
Psihiatric se numeste Manie. In alta abordare se numeste Trezire Spirituala sau daca vreti Iesirea din Matrix.
Lumea de azi e materiala, dar toata lumea a uitat de sacru. Eu simt trecerea mea din normal in 'anormal' ca si cand as trece dintr-o lume materiala intr-una sacra.

' Golurile se umplu cu lucruri palpabile, cu ce-am scris mai sus, nu cu matanii, moaste, lumanari, cruci peste cruci.'

Ai dreptate Ciorapel insa nu inteleg ce ai cu propria ta religie ! Tie chiar nu-ti e rusine sa spui lucrurile astea ?! Probabil ca este doar necunoastere si atunci n-ai nici o vina ! Deci sa-ti explic ca sa stii pe viitor :

- metaniile sunt o forma de inchinare, smerenie si chiar de disciplinare fizica pt calugari care fac minim o suta /zi ; mataniile sunt acele bratari sau coliere cu noduri pe care calugarii le folosesc ca sa-si faca rugaciunea inimii de un anumit numar de ori ;

- lumanarile sunt simboluri ale Luminii Necreate - 'Cel ce Te imbraci cu lumina ca si cu o haina ' se spune in slujba ;

-semnul crucii este o aducere aminte a Patimilor si Rastignirii dar si o forma de protectie fata de duhurile necurate pt ortodocsi :

- MOASTELE sunt ramasite trupesti ale martirilor si sfintilor puternic induhovniciti ; multe din ele sunt incarcate de har, nu toate si atunci vorbim doar de relicve sfinte; in jurul moastelor sfinte se intampla minuni si vindecari pentru ca in ele mai persista harul Duhului Sfant si de aceea oamenii se inchina in fata lor si nu de prosti sau de convenienta cum cred toti retarzii care-si dau cu parerea pe la tv ; FOARTE IMPORTANT - aceste moaste sunt sfintite de insisi sfintii sau martirii de la care provin si care prin acestea ne dau semn vizibil ca nu sunt morti ci au inviat asa cum a inviat si Mantuitorul de Pasti ; multi sfinti cu trupul intreg cand sunt descoperiti si invesmantati in straie noi si-au ridicat capul pt a li se pune valul si perna sub cap, asta s-a intmplat cu Cuvioasa Parascheva de la Iasi si Sfantul Nectarie de la Eghina ; deci sfintii sunt prezenti in mod tainic langa trupurile lor si Ei savarsesc vindecarile sau binecuvantarile !

Ai inteles Ciorapel ? De acum sper sa nu mai vorbesti aiurea pe subiectul asta !

@ eddye

Mania sau nu inseamna numai mai multa energie si conexiuni rapide ale mintii pe care in mod normal nu le facem, ci si lucruri nebunesti pe care le fac pacientii, pentru care sunt internati.
Nimanui nu-i convine sa-si interneze fiul/sotul la Spital si nimeni nu o face gratuit. Intreab-o pe sotia ta ce ai facut in episoade ca de multe ori nu iti aduci aminte sau tinzi sa minimizezi lucrurile pentru care ti s-a administrat tratament.

Asta este si ideea. Parerea mea este: Daca cineva este vesel ar trebui izolat de parinti, sot (sotie), prieteni pana isi revine la normal. Cu medicamente revine mai repede, dar e ca si cum stingi flacara si lasi jarul sa mocneasca. In fiecare zi cu pastilele potrivite jarul este potolit. Nu e mai bine sa lasi focul sa arda pana se stinge singur. Din moment ce arde fara sa il stingi, topeste si toate traumele care l-au facut sa se aprinda.

Clara parerea mea este ca vezi numai partea goala a paharului. Sfatul meu este sa fi mai optimista. Nimic nu este lasat la voia intamplarii pe lumea asta!

Nu intru in dispute reliogioase, respect credintele fiecaruia, cu conditia sa nu duca la fanatism, care stim ca duce la pierderi de vieti. Nu e cazul aici.

eddy, asa cum a subliniat Clara, poate nu ati facut numai lucruri bune in starea de manie, chiar daca dvs va simteati bine. Faceti o corelatie cu drogurile (reale), fac pe cel ce le ia sa se simta bine, dar efectele sunt catastrofale.

Si eu iau pastile, nu de placere sa ne intelegem, ci pentru ca fara ele as deveni 99% nefunctionala si nu-mi doresc lucrul asta. Nu pentru mine, ci pentru familia si copilul meu!
Are nevoie de o mama, care sa-l ingrijeasca, sa-l duca la scoala, sa faca bani pentru scoala si educatia lui, de nu le-as lua, as intra cel mai probabil in incapacitate de functionare.

Credeti ca nu mi-as dori sa nu mai iau pastile? Ha si inca cum! Dar nu-mi pot permite luxul asta. Nu acum,
Poate e din cauza dependentei de ele, poate e din cauza medicilor care m-au tinut 3 ani pe tratamente gresite, habar n-am?!
Un lucru stiu sigur, ca nu mai vreau sa ma intorc la incapacitate toatala de munca si sa stau intr-un colt de pat, plangandu-mi de mila si fiindu-mi frica de umbra-mi proprie.

De s-ar gasi maine un substitut va dau cuvantul meu ca le-as lasa. Sunt constienta ca au produs si rau, pe langa binele pe care il elogiez, dar momentan nu am solutie de rezerva.

Mai cred ca familia, si sotia si parintii dvs, nu insista degeaba, poate nu ati fost tocmai ok in starile de manie.Ganditi-va in primul rand la copii, chiar daca va purtati ok cu ei. Veselia dvs dusa la extrem, nu cred ca e placuta la vedere prin ochii unui copil

Clara, pe care o salut, este constienta de boala ei. A renuntat la medicatie, a facut acest experiment si din pacate in cateva zile a virat in manie, probabil cu spitalizari care nu sunt deloc placute, mai ales in Romania.
De-asta va tot spune, nu va suparati pe ea...

O seara buna va doresc!

Multumesc, @prozac !

Sunt lucida, @ eddye, nu sunt pesimista.
M-am lasat de nenumarate ori de pastile din varii motive.
Nu numai ca nu imi reveneam de la sine, ci simptomele se agravau, ajungand sa imi apara in creier un haos (1.000 de ganduri pe minut).
Nu vad in care parte a comentariului, ti s-a parut ca sunt pesimista.

Si hai sa facem o diferenta. Una sunt drogurile pe care le iei fara sa ai nevoie si iti dau dependenta. Ai simptome foarte grave daca nu le iei si ti-e rau de nu mai poti. Si alta e sa iti tratezi boala cu niste pastile facute special pentru ea.
Bineinteles ca poti sa stai oricand fara pastile si sa le intrerupi. Dar iti reapar simptomele bolii. Asta nu inseamna dependenta.

Putem sa zicem despre insulina ca da dependenta ?
Hai sa fim seriosi si sa nu mai exageram.
Daca am avea alte optiuni mai blande cu siguranta ca le-am alege pe acelea.

Fratilor si surorilor, dar va obliga cineva sa nu va luati pastilutele?!???

Eu i-am raspuns lui Eddye, nu voua, parerea voastra o stiu, e peste tot!

Retoric doar:

Daca v-ar fura cineva traistutele cu medicamente si ar fugi cu ele la spinare, oare ce s-ar intampla cu voi?...

Eddye, din toata povestea eu inteleg ca situatia ta nu e atat de grava ca a altora. Pe scurt, ca sa nu ma mai intind cat o zi de post, raman la ideea ca in momentul in care nu vei mai lucra cu tatal tau si vei fi stapan pe banii tai, fara sa mai dai socoteala cuiva, problema ta va disparea aproape in totalitate. Aproape ca bag mana in foc ca exista situatii intre voi doi care intretin boala, chiar si o mica aluzie sau rautate a lui (de care el nu isi da seama!) la adresa ta iti reactiveaza ceva in psihic.
Ar mai fi o solutie, sa faci un tip de psihoterapie care sa-ti permita sa tii piept oricarui fel de agresiune (verbala, nonverbala, emotionala) si sa-ti gestionezi sentimentele si trairile in asa fel incat sa nu te mai afecteze nimic rau.

Strange-ti bani si, ce faci acum cu tatal tau, poti la fel de bine sa faci tu cu un angajat! Vei avea nu numai independenta materiala, dar si liniste, tihna, putere de decizie, ceea ce ar insemna libertatea sufletului si a mintii! O sa vezi tu ca incetul cu incetul o sa scapi de toata nebuloasa si durerea din psihic, trebuie sa-ti faci un plan.

Dar mai presus de orice, nu uita, traieste dupa cum iti dicteaza SUFLETUL TAU!

Imaginea mea de avatar reprezinta boala noastra privita din exterior. Acum sunt hipomaniac si ma simt extraordinar de bine. Imi urmez medicatia, fac poze cu un aparat foto cu film, merg mult cu bicicleta, dar sunt in limitele normalului.

ce inseamna hipomaniac?

@ prozac

Hipomania este urmata de starea de manie in tab. Ai mai multa energie, esti mai vesel, debordezi de vitalitate.

@ eddye

Dupa cate imi aduc eu aminte dozele tale erau mai mici decat normal. Starea de hipomanie nu este o stare normala, organismul ajunge la epuizare chiar daca pacientul nu simte. Virajul poate avea loc brusc, la ore sau la zile fata de debutul starii de hipomanie.
In momentul aparitiei ideea este sa fii sub observatia medicala si sa iti fie crescuta doza.
Tu singur ar fi trebuit sa fi invatat sa jonglezi cu medicatia in astfel de stari pentru a preveni aparitia episodului maniacal.

Sfatul meu este sa mai iei inca o pastila la pranz de litiu si sa eviti virajul si o eventuala spitalizare. Cu cat ai mai multe episoade maniacale, cu atat starea creierului se deterioreaza. Acest lucru este ireversibil.

Stiu ca acum te simti in al 9-lea cer si ca ai putere sa faci tot ce vrei, dar esti in pericol f f mare.

Creste doza de litiu si revino pe linia de echilibru.

Acum iau 3 pastile de 300 dim, pranz, seara si olanzapina de 15 in fiecare seara.

As fi vrut sa isi impartaseasca si altcineva experientele alaturi de mine!
De exemplu eu cand sunt vesel consum multa apa. Intru in vorba cu persoane pe care le vad prima oara. Mi se pare uneori ca aud mesaje subliminale.
Astept si comenturile dumneavoastra.

@eddye

Poza din avatar este viziunea pe care o aveti voi despre situatia pe care o traiti, nicidecum cum o vedem noi.
In perioada asta de hipomanie si mai ales in cea de manie incearca sa-ti notezi absolut tot despre starile tale:

-in ce situatie au inceput si chiar in ce data?, ceva anume le-a declansat sau motivul este aparent nesemnificativ
-ce idei persista in tine?aducerea in prezent a amintirilor urite legate de cei care te-au suparat?sau iti este draga toata lumea?...etc fa un jurnal consistent

Profita de energia pe care o simti si fa lucruri noi, consum-o in mod favorabil tie.