Tulburare obsesiv-compulsiva - Partea IX-a

Merci de sfaturi, Prozac. am sa iau aminte.

Buna,
Eu din nou asa si-asa si in asteptarea unor zile mai bune. Numai ca se apropie sesiunea cu stres si oboseala. Dar o s-o scot eu la capat!

Prozac, sunt pe val! Multumesc de mana, sa ne tinem de mana si sa facem surfing! Bune precizarile tale. Si eu am dat peste incompetenti. Asta e si motivul pentru care nu mi-a fost tratat toc-ul atatia ani. Chiar un tip scump si cu reputatia spunea ca in obsesiile religioase, nu are la ce sa ma expuna. Nu zau? Pai cicatelea sunt clasice.

Simoten, pai care dintre noi ai impresia ca e asa de cool incat tulburarea asata nu-i freaca linistea de zi cu zi? Dar, pe masura ce invatam ce este si cum ne putem reveni, se presupune ca trebuie sa ne invadeze cat mai putin.

Cris, baga tare la sesiune, ca tocurile nu servesc astfel de activitati si se lasa pagubas!

Cat celorlalti care vorbesc inca despre motivul disputei, multa bafta!

Ce bine ca e mai multa activitate pe-aici.
Am cautat 2 carti : cea a lui Penzel si cea cu autopsihanaliza...spre rusinea mea le-am cautat mai intai pe net, piratate. Asta pentru ca sunt sute de carti scrise pe tema asta, si nu stii pe care sa o alegi, pe care sa o cumperi...sunt carti mai bune si carti mai proaste. Nu le-am gasit, oricum. De pe Amazon, costa mult si dureaza cam 2 luni sa iti ajunga :( sa zic ca fac un sacrificiu sa cumpar cartea...apoi taxele de livrare ajung cat jumate de carte...voi aveti vreo sursa?

Mai Prozac se simte ca ai venit, simt cuvantul autoritatii. :))
Nu reusesc neam sa ma ridic peste val desi am toate instrumentele. Azi am fost la terapie si incercam sa mai deslusim din schemele de inadaptare care ma baga in rahat. A fost sesiunea prea mica (desi relatia mea cu terapeuta trece deja de una doctor pacient, am devenit cumva prietene, simt asta, vede in mine mai mult decat o simpla pacienta si mereu vorbim peste ora programata) ca sa pot pune la punct totul. Acum sunt acasa, si toate ar trebui sa fie ok dar eu sunt deprimata si anxioasa in acelasi timp. Cum mama ma'sii se poate asa ceva? Nu indraznesc sa spun ca am obosit. Nu am voie sa obosesc. De obicei seara eram asa de bine... Poate se apropie o anume perioada a lunii. Nu stiu ce sa zic.
Tre sa imi pun ordine in temele de la cbt ca am destule pana acum si nu reusesc sa o tin langa cu toate. de asemenea si in temele de la Seminarul ortodox pe care il urmez. Nu stiu, ordinea ma linisteste.
Hai ca aberez, ma iertati, maine sper sa fie o zi mai buna.

Mneata tuturor,
Sper ca sunteti bine, daca nu dati-mi voie sa va dau o mana ferma de ajutor asa virtual.
Cata, draga mea stiu ca poate zici ca-s experta in teorie, starile respective TREBUIE sa le acceptam. Accepta-le nu te mai obosi sa lupti cu ele, sa te intrebi de ce au venit ca tu esti bine samd. Au venit, ei si ce, cu siguranta vor trece.Poate suna bla, bla, dar incearca pur si simplu sa te obisnuiesti cu ele.
Am vazut in ultimul tau post o frza de genu "eu nu trebuie sa obosesc?!"
Pai cum draga mea sa nu trebuiasca sa obosesti? Da' ce esti bagata la 220?
Este NORMAL sa obosesti, cu serviciu, cu copil mic, cu casa luna, cu gatit, cu tampita asta de boala este perfect NORMAL sa obosesti, capisci?
Tendinta asta a noastra catre pefectiune si nemultumirea continua generata tot din acelasi motiv ne creeaza conflicte de care nu suntem constienti si care tind sa rabufneasca sub aceste stari.
Sa ne acceptam asa cum suntem, aici e cheia vindecarii noastre. Nu suntem si nu vom fi niciodata toti la fel, unul va fi probabil mai puternic decat celalalt sau mai destept sau mai sanatos sau mai, sau mai...
Deci, acceptarea e una din punctele cheie, asa zic cartile si deca ele zic si trateaza aceasta problema, eu zic ca o fi ceva adevar, pai nu?
Voi ce ziceti?
Hai, toata lumea la raport:))

ps: nu-mi merge messu...deocamdata

Iti multumesc din suflet Prozac. Sper ca au citit si fetele ce ai scris pentru ca este foarte foarte adevarat. Asa sa ne ajute Dumnezeu pe toti.

Aseara, cum iti spuneam si pe mess, m-am simtit ATAT DE SINGURA! Ma pusesem in pat dupa o zi destul de lunga cu toate cele si efectiv am simtit nevoia sa vb cu cineva si i-am zis sotului: "uneori sunt asa de indignata, de ce mi se intampla mie toate astea, atatea prietene ale mele au viata plina de alte lucruri, pb de zi cu zi, mai fac inca un copil, si eu ma confrunt cu ce ma confrunt, nu mi se pare corect si am obosit. Desigur ca nu m-am asteptat nici un moment ca sotul sa imi dea raspunsuri care nu exista DAR nici sa se intoarca pe o parte si sa doarma nu m-am asteptat. Cred ca putea sa zica "stiu draga mea, sunt langa tine, nu te pot ajuta dar macar atata" - cum sa stiu ca el asta a simtit si nu "offf, iar incepe asta" daca el nu a zis nimic. NIMIC!!! Slava Domnului ca a fost El cu mine si am adormit in cele din urma.
Iertati-ma va rog ca sunt asa jos si sper sa nu trag pe nimeni dupa mine, imi va trece asa cum mi-a mai trecut si alta data. Va multumesc pentru sustinere.

Terapeuta mi-a promis aseara ca imi va aduce o carte despre modul in care medicatia ma influenteaza. De indata ce incep sa o citesc gasiti rezumat, citate si impresii pe blog-ul meu, asa cum am facut si cu celelalte lecturi.

Va pup si o zi buna tuturor

Cata, nu te mai gandi ca esti singura. Nici acasa, nici aici pe forum. Eu (si nu numai) iti sunt aproape.
Cum sa fi singura cand ai un baietel minunat? gandeste-te la el atunci cand te simti singura si ai sa vezi ca iti va mai trece, eu de multe ori procedez asa.

Iti multumesc Roby. Constient stiu ca nu sunt singura si te rog sa ma crezi ca asta imi spun atunci cand in suflet simt acest sentiment nenorocit. In primul si in primul rand Dumnezeu este cu mine. Stiu asta si am vazut de multe ori, am doar momente de cadere. La El ma gandesc atunci cand nu mi-e bine si nu ma simt sigura pe mine.
La baietelul meu daca ma gandesc mai rau mi se face pentru ca atunci cand sunt deprimata simt ca nu ii pot oferi sprijinul de care are nevoie si atunci ma afund mai tare. Il iubesc mult, ca pe ochii din cap dar de multe ori am gandit ca nu sunt mama pe care o merita.

Esti o mama foarte buna. Stiu asta din ceea ce am citit despre tine.
Eu, de ex nu sunt asa de buna ca tine. De multe ori nu am timp sufiicient pt a ma ocupa de pui, cand am timp mai am de lucru prin casa sau sunt obosita si dorm, deci timpul pe care il aloc copilului este mic. Dar imi spun ca nu exista mama perfecta si apoi important este ca ii iubim mai mult decat oricine pe lumea asta si facem tot ce putem pentru ei. Si apoi nu este vina noastra ca mai si obosim si ne mai simtim si rau din cauza bolilor de care suferim. Vor veni si ele, zilele mai bune.

Hmm, nu esti deloc singura, asta e clar si asta simt si eu de foarte multe ori, apoi pac imi dau la figurat una-cap si imi reviu instant:))
Ah, ca sunt singura in lupta cu suferinta MEA si ca atunci cand mi-e rau nimeni nu poa sa ma ajute, asta e foarte adevarat. Si atunci ce sa fac: lupt. Cum, pai imi zic, stai ca mi-a mai fpost rau si luna trecuta si ailalta si ailalta si..mi-a trecut. Or trece odat starile astea nenorocite.
Stii cum vad eu depresia, ca un val, asa gri, un gri urat de tot, care ma acopera si nenorocita (la depresie ma refer) imi fura bucuria de a trai, de a ma bucura.
Bey, am un zambet fals atunci cand is depresiva, un ranjet de fapt si fac neste sfortari extraordinare sa par ca-s bine. Aia mai apropiati ma cunosc si imi zic"hmm, nu prea ti-e bine!, pe ceilalti ii pacalesc, deci sunt o actrita fuarte buna;P
Acu referitor la al tau sotz, vezi tu mai Cata, ei reactioneaza diferit. Acu tu stii mai bine si poti realiza daca el e rece cu adevarat sau poate sufera si nu stie cum sa te ajute.
Al meu, reactioneaza altfel...nici nu va spui ca iar radeti. Ma vede ca mi-e rau si ia o moaca asa de om care a gasit un pui de pisoi flamnazit si plouat, ma si buseste rasu cateodata de cum arata:))
Si-mi zice, of mai pui iar ti-e rau? Da' ai luat ceva? (ca sa-mi dispara anxietatea sau nelinistea) apoi isi vede linistit d'ale lui...
Deci, acu la modu serios, poate se simte neajutorat si nu stie cum sa te ajute, nu stie cum sa reactioneze! Poate asta...
Sau poate nu, tu esti cea care stii mai bine
Io l-as baga la un test: mi-e rau sa zicem si ma bag in pat, il rog sa dea papa copilului sa faca una alta prin casa, lucruri pe care as fi trebuit sa le fac eu. Daca omu te ajuta, atunci e langa tine, daca nu...e mai nasol!
Acu, relatia ta cu copilu: pai de ce crezi ca nu esti o mama buna? Ce sa-i faci copilului?
Sunt convinsa ca in inima ta esti o leoaica care ar face orice sa-si apere puiu si asta numa din iubire, sunt convinsa de asta...restu sunt "condimente" lipsite de importanta. Te-am vazut atunci cand ti-e puiu bolnav cum reactionezi, atunci te mobilizezi cu toata forta ta si il ajuti. Asta conteaza cu adevarat., restul...face parte din categoria anxietatii si sunt lucruri foarte putin importante!
Vorbim...

Heii, gagicile mele, cum ne mai apuca pe noi gargaunul asa in dorul lelii! Aseara am fost la yoga si in timp ce faceam exercitiile ma gandeam, desigur, si la gargauni. Ca nu se putea, bre, sa fiu eu trei zile bine si sa vina si a patra la fel de bine? :-)
Da nu m-am lasat rapusa de gargaun, am papat carnati de la tata buni buni cu mustar, am facut burta mare si m-am culcat. Si i-am multumit lui Dumnezeu (si mie, ca invatam asta la Yoga, sa ne multumim si noua pentru ceea ce facem) ca m-am infuptat, ca m-am bucurat de carnatii lui tata care m-au facut sa plang cand i-a adus inainte de Craciun tocmai ca nu puteam sa ma bucur de ei. Suna cunoscut pe la careva aceste lucruri? Asta e oricum oftica mea cea mai mare: ca si pentru lucrurile mici trebuie sa lupt. Dar imi spun ca la un moment dat toate trairile astea vor insemna ceva bun pentru mine. Sa te bucuri de carnatii de la tata este pana la urma ceva minunat!
De dimineata m-am trezit cu durere de cap ca am lucrat aseara pe coloana, v-am zis ca nu stam nici intr-un picior nici in cap la yoga :-). Si abia am deschis ochii... ma cautau si gargaunii, la care m-am gandit nitel in masina si, ajunsa la birou, mi-am facut listuta cu treburi la care tre sa ma gandesc diseara. V-am zis ca fac exercitiul acesta cu amanatul rumegarii, fixez rumegarea la un moment al zilei si in rest imi fac treburile. Desigur, vin ganduri, dar le notez, nu le alung, dar nici nu le raspund (incerc ca nu fac compulsia) si vad ca pana acum m-a ajutat. La ora z nici numai am chef sa ma gandesc, dar o fac pentru ca asa e exercitiul. Sa de-a domnul sa ma ajute si sa o tin din bine in mai bine!

Cata, cum spunea si Prozac, cu starile trebuie sa ne obisnuim. Si mie imi vine greata la ideea aceasta, dar si eu cred ca asta e cheia... sa nu ma mai supar atat de rau ca vine starea nasparlie. O sa treaca si o sa vina tot mai rar si, vorba ta, chiar si cele mai nasoale chestii se vor putea calca imediat pe cap! Sorry ca barbatul tau e lipsa. Nu prea stie sa gestioneze situatia, dar cred c-o sa invete. Ex-ul meu era foarte enervat cand ma apuca, imi spunea ca trebuie sa ma ajut singura si ca psihologii sunt o rasa inferioara. M-ar fi ajutat sa dea putina atentie la ce mi se intampla... whatever.

Cris, eu am comandat cartea lui Penzel si cum o primesc iti fac o copie.

O zi buna gagici!

Buna,
Eu sunt un picut mai bine, sper sa ies la suprafata curand.
Ms mult Sophie pt carte, inca nu stiu cum o sa facem sa platesc copia si cum o sa ajunga la mine, dar stabiliam asta cumva pe mail...oricum, ms mult de tot.
Anna, unde ai plecat? a ramas sa ne spui cum ai facut sa te obisnuiesti cu gandurile.

Cris, o sa o trag la xerox cand vine. Nu-ti fa griji, ti-o pun la posta, facem intr-un fel.

Tocmai am avut o sedinta de contabilitate. Naspa, criza asta ne tampeste pe toti. Va trebui sa ne mutam birourile intr-o locatie mai putin costisitoare. Am renuntat la salariile restante (sunt actionar in firma asta, dar daca nu sunt bani, actionarii sunt primii care nu-si iau salariul cel putin la noi), asa ca ma gandesc cu groaza ca nu mai ma duc sa-mi iau o buleandra la care m-am dandit in week-end. Uff, da Doamne, sa fie unica mea grija si sa ma streseze bulendrele si nu gargaunii! :-)

Buna dimineata doamnelor,
Sper ca sunteti bine astazi si va doresc o zi buna:))

De la inceput va rog sa ma iertati daca zilele mele proaste afecteaza pe cineva, daca e asa, va rog sa imi ziceti si tac. Nu am putere sa scriu prea mult asa ca dau paste la mesajul pe care i l-am trimis terapeutei in aceasta dimineata si sper sa primesc niste sugestii.

"Va scriu intr-o zi nu prea buna pentru a va cere cateva sfaturi, ce sa fac sa fac fata acestei situatii. Nu stiu cum sa numesc ce mi se intampla acum, o recadere sau o descurajare dar cert este ca nu ma simt bine deloc. Sunt deprimata destul de tare si faptul ca vad ca nu ma pot ridica ma arunca intr-o panica cumplita. Parca nu imi mai iese nici un exercitiu, aseara pentru prima oara de foarte mult timp am adormit plangand - inca zic Slava Domnului ca n-am pus mana din nou pe Xanax si ma voi abtine cat pot de mult, mai ales daca reusesc sa adorm si sa mananc si sa functionez la munca. La serviciu sunt cat de cat ok atata timp cat am ceva de facut dar acasa este cumplit. Cand ma uit la baiatul meu ma ia panica ca ma simte atat de deprimata si ca nu voi putea sa fiu mama care ii trebuie, cand ma uit la sot ma ia panica ca nu reusesc sa ma apropii de el deloc si ca nu sunt o sotie normala, nu imi mai vine sa fac treburile din casa pentru ca mi-e teama sa nu le transform intr-o fobie/compulsie sau mai stiu eu ce... Simt ca am intrat intr-un cerc vicios, inteleg la un nivel asa mai adanc ca ceva nu e in regula cu mine si ca nu toate aceste ganduri sunt reale sau o reflectare realista a ceea ce sunt si fac dar in acest moment ma coplesesc.Ma simt FOARTE OBOSITA, nu la modul fizic neaparat, ci psihic, numai cand ma gandesc ca trebuie sa iau lupta toata de la inceput simt ca ma prabusesc. Chiar nu stiu cum sa fac sa ies din acest cerc care ma trage in jos, nu inteleg ce se intampla cu mine, speram ca voi fi din ce in ce mai bine si mai puternica. Ma simt foarte descurajata.Orice sfat mi-ati putea da sunt sigura ca ma ajuta. Aseara sotul a incercat sa vorbeasca cu mine dar saracul nu stia ce sa imi zica, mi-a si marturisit asta, il inteleg, nici eu nu stiu ce sa imi spun d-apai el de unde sa stie. Am apreciat ca a stat si m-a mangaiat cand a vazut ca plang asa tare pana aproape am adormit - m-am mai linistit oricum.Stiu ca trebuie sa ma bazez doar pe mine in "reconstructia" mea si ca Dumnezeu nu ma lasa dar sunt intr-un moment in care aceste lucruri imi par doar slogane. Sincer."

Cum stiti, orice sfat e apreciat.

Of, ce rau imi pare ca nu te pot ajuta. Ma rog la Dumnezeu pentru tine.
Poate ca ai facut o depresie, din care care cu siguranta ca vei iesi.
Baiatul sunt sigura ca simte ca il iubesti si ca esti o mama buna, iar sotul va intelege ca esti intr-o situatie mai delicata si ca vei iesi din ea.

Cata, sa ne luam de mana si sa bocim? Ti-am mai zis eu asta :-) Ca parca mi-ai copia gandurile, draga fata... Si eu sunt obosita de aceasta lupta continua, nedreapta din punctul meu de vedere. E insuportabil! De dimineata abia m-am dat jos din pat, am tremurat, m-am imbracat cu greu si am venit la birou. Ma simt frustrata... Un milion de de ce-uri in capul meu pe care sper sa le las pe diseara...
Un sfat, Cata, in afara sa astepti sa treaca pasa nasparlie? Nu stiu. Ti-am spus, eu am mai trecut printr-o perioada naspa, prin doua de altfel, care au durat mult si care au trecut de la sine. Teoria mea este ca de fiecare data m-am scos singura cum am putut, am fost tratata de incompetenti si n-am avut practic la indemana mecanismele pe care mi le ofera acum cbt-ul. Stiu ca mi-e greu, ca am momente de disperare ca acesta sau mai rau, dar ca am si zile minunate. Iesirea din tulburarea aceasta are coborasuri, mi-a facut chiar un desen terapeuta, asa e la toata lumea.
Si mie imi vine sa urlu ca nu mai am chef de sex, ca nu mai am orgasm... dar o sa treaca si asta.
Fata draga, ma bucur mult ca te-a mangaiat barbatul... ai sa vezi ca o sa fie bine. Sunt sigura ca a inteles ca suferi mult si nu stii intotdeauna ce sa faci sa te scoti. Hai ca te sun un pic, pupici!

Cata, fi tare, cu siguranta o sa treci si peste asta! Nici nu stii cat de mult ma afecteaza ca nu pot sa te ajut, of Doamne de as avea o putere.
Dar suntem aici, langa tine si te sustinem cat putem!
E doar o faza, sper din inimna care va trece.
Fi tare te rog mult!!!

Cata, am incercat sa te sun... sper din tot sufletul sa fii mai bine.

Fetele, daca gasiti piatra filozofala va rog s-o fotografiati si s-o postati aici :-)

Cata, am incercat sa te sun... sper din tot sufletul sa fii mai bine.

Fetele, daca gasiti piatra filozofala va rog s-o fotografiati si s-o postati aici :-)

Va multumesc mult de tot fetelor pentru sustinere. Va multumesc. Sper sa ies ca simt ca sunt nitel cam la capatul puterilor - aceasta cadere a venit asa brusc si cu o asa intensitate ca nu stiu ce sa mai cred. Chiar nu imi vine sa cred, chiar sa ma lase Dumnezeu pe mine sa cad asa. Adica stiu ca nu sunt cea mai cea crestina din lume si gresesc mult ca tot omul dar... chiar asa?

Sophie, iarta-ma ca ti-am inchis, eram intr-o discutie. De asemenea ti-am zis nu prea pot vb la munca, mai ales acum ca daca incep sa vb ma ia plansul asa ca incerc cat pot sa ranjesc si sa ma prefac ca totul este ok. Probabil ca si de asta izbucnesc acasa.

Cata, fata scumpa, hai sa iesim la lumina putintel!
Mai intai da la spate ideea ca te-a lasat Dumnezeu sa cazi ca nu stiu ce... e idee TOC, stupida, absurda, venita din cugetarile noastre alandala. Nu o comentez ca e pur si simplu idee TOC.

Te-ai saturat ca si mine, ca si Prozac, ca toata lumea care are TOC. Nu am solutie nici la asta... Nici eu nu stiu ce sa fac ca sa nu mai vina gargaunul, nu stiu, dar sigur o sa invat sa ma descurc mai bine. O sa inveti si tu, o sa invatam cu toatele!

Hai ca trece, te-ai agitat saptamana trecuta cu boala baietelului, n-ai dormit bine si te-a incoltit putin. Maine o sa-mi spui ca ai iesit din butoi si o sa ma tragi si pe mine de manuta. Lasa ca trece ea rapid si furtuna asta... Cum imi spuneai chiar tu, a trecut si altadata. Va trece si acum. Pup

Sophie, MULTUMESC! Sa dea Domnul sa fie asa. Fac eforturi sa folosesc strategiile invatate.

Mi-a dat tema prietena Prozac sa caut in posturile mele trecute ca cica si la ciclul trecut eram asa si ea se jura ca de la asta este. Ca pe o experimentata care este o ascult si ma pun pe cautat.

Fetelor, ce mi-as dori ca doar la ciclu sa ma apuce! Si la mine se apropie perioada X, dar cum eu sunt angoasata mereu, nu o pot lega de asta. Oricum, cred ca Prozac are dreptate... daca te-a simtit ea ca si data trecuta ai fost deprimata, stie ce stie...

La mine sunt sigura e e situatia cu exul la serviciu, actualul acasa. De exemplu, nu ma pot lauda cu un cadou primit de la iubitul meu ca ma gandesc ca-l deranjeaza pe celalalt. Vine cineva si intreaba al cui e catelul, ma doare sufletul ca spun al meu si-l vad pe celalalt ca se uita amarat. E o situatie dificila pentru amandoi, dar la mine, daca imi bagi un ac in fund, chiar nu intra :-) Vreau asa ies din asta si nu stiu cum... inca nu stiu, o veni ea si ziua aceea.
Ma gandesc cu groaza daca plec, sa nu-mi fie mai rau... sa nu ma invinovatesc ca n-am putut face fata situatiei, ca n-am firma mea, ca n-o sa ma angajeze nimeni cu TOC, etc. Are cineva un sfat pentru asta?

Fetele, vad nitel luminita de la capatul tunelului. Slava Domnului! Parca m-am mai linistit nitel si parca valul gri s-a mai ridicat. Multumiri din tot sufletul pentru sustinere. Dumnezeu nu ne uita faptele bune, nu uitati asta.
Va iubesc!

Bravo fata! Si eu la fel! Am luat jumate de rivotril, da nu stiu neaparat daca de la asta m-am mai relaxat... ca simteam ca-mi pocnesc toate alea. Intre timp, am recitit un articol referitor la medicatie al lui Penzel si cred ca asta m-a linistit... In sfarsit, nici nu mai conteaza, avand in vedere ca am facut progrese la somn fara pastile.
Sunt ingrozita ca iau prozac de 3 luni si schimbarile sunt insesizabile. Cel mai bine m-am simtit in vacanta, departe de birou si de griji. Asa ca o sa discut cu teraputa mea sa vedem daca inlocuim Prozac cu altceva sau daca il scoatem pur si simplu. Uf, ce mi-ar placea sa fie o "pilula vindeca toate tocurile si pentru totdeauna"! :-)
Am citit, de asemenea, ca trebuie sa fii puternic ca sa recunosti ca ai o problema si ai nevoie de medicatie. In sfarsit, il ador pe mister Penzel. Abia astept sa-mi vina cartea dumnealui. Sper sa zica ceva si de frecusul in gol pe care-l practic zi de zi, senzatia asta oribila de incordare si analiza permanenta. Hai pupici!

Este bine ca va simtiti bine.
Eu sunt tot fara stare, la serviciu mai fac cate ceva, va mai citesc pe voi, mai vorbesc cu colegii, cu clientii, insa acasa cand am liniste sunt ingrozita sa raman numai cu gandurile mele. Chiar daca nu am TOC, tot am ganduri triste si ma obesedeaza ideea ca voi ramane fara serviciu si nu voi putea sa-mi cresc copilul.
Astazi am fost la control si din nou mi-a prescsris un medicament (Depakine) pe care mi-l scosese luna trecuta. Depakine asta este un stabilizator de dispozitie si nu permite trecerea in depresie sau manie. Ma gandesc ca poate din cauza ca nu l-am mai luat o luna nu m-am simtit prea bine. Cam asa presupune si doctorita mea.
Eu asteptam sa termin cu medicamentele, insa se pare ca mai am de asteptat pana atunci. Of, ce ciuda imi este ca nu cred ca voi putea renunta prea curand (poate niciodata) la medicamente.