Tulburare obsesiv-compulsiva - Partea IX-a

Buna seara,
Iar parca a fost ceva in aer...si eu m-am trezit foarte prost dispusa si indignata pe situatia asta a noastra...acum spre seara mi-e mai bine.
Auzisem eu intr-o emisiune la radio despre depresie ca trebuie s-o pacalim, sa ne facem creierul sa creada ca ne simtim bine ca sa secrete el ceva hormoni (sau, in fine, sa dicteze glandelor endocrine sa secrete) care chiar sa ne faca sa ne simtim mai bine. Incerc sa o aplic cand sunt mai trista si pare sa functioneze.
Cata draga, eu m-am hotarat ca in fiecare zi cand ma simt mai nasol sa imi rezerv cateva minute seara si sa ma felicit ca am reusit sa trec victorioasa si peste ziua respectiva. Asa trebuie sa faci si tu..eu chiar te felicit ca ai scos-o la capat pana la urma, ca nu e usor.
Numai bine, fetele!!

Buna dimineata si inca o data mii de multumiri pentru sustinerea de ieri. Aseara mi-a fost mult mai bine ca dimineata si, desi anxietatea a fost prezenta, macar nu am mai fost depresiva si zic multumesc lui Dumnezeu pentru asta.
Cred ca sunt si obosita pentru ca, dupa 3 saptamani in care ma trezeam cand ma trezeam acum suna ceasul iar la 5:15 si nu am decat 6, 7 ore de somn. Bune si alea dar poate sunt mai obosita, nu stiu.
De dimineata imi este cel mai greu sa ma mobilizez, cand creierul imi e inca semiadormit si nu reusesc sa ma adun prea bine.

Cris, ai foarte mare dreptate cu sugestia ta. Este chiar una pe care am primit-o de la terapeuta mea, seara sa ma gandesc la lucrurile pe care le-am realizat peste zi. Din mesajele mele catre ea zilele acestea, a concluzionat ca schema de inadaptare dominanta la mine este cea de esec (adica teama de esec pe toate planurile). M-a sfatuit sa continui sa imi fac temele de terapie, ideea nu este neaparat sa imi iasa exercitiile ( de exemplu: de respiratie, amanare, concentrare pe prezent etc), ideea este sa le fac. Pana cand ne vedem luni mi-a dat tema sa fac o lista cu lucrurile care ma multumesc, care imi fac placere si seara cand ma culc sa fac un bilant al lucrurilor bune de peste zi.

Buna tuturor.Nu am vrut sa mai scriu sa nu va stric dispozitia dar trebuie sa spun cuiva. NU MA SIMT BINE DELOC.nu mai stiu cum ma simt, , nu mai stiu ce e bine sa fac si ce nu, cred ca e o stare depresiva...nu stiu. de cand ma trezesc ma contrazic cu mine intruna.de exemplu: merg sa mananc? dar nu vreau sau oare vreau? sa merg la scoala sau nu? nu ma pot accepta asa.mie enorm de greu sa ma inteleg, , reusesc greu sa numi mai pun intrebari si sa ma disting putin.sunt suparata tare pe situata asta care ma afecteaza aproape toata ziua.oare cemi place sa fac? singurele momente bune sunt cele in care vb cu un psiholog sau seara cand mai stau cu prietenul atat dar ei nu pot fi mereu langa mine.imi vine sa plang si incerc din rasputeri sa ma abtin.daca ma intrebati motivul nu stiu sa vil zic.pur si simplu.ma ia o frica cand ma gandesc ca eram pe drumul cel bun. nu mai ametesc, nu mai sunt obosita ca inainte, e adevarat ca tot ma trezesc noaptea dar nu ma afecteaza nici unul din motive cum ma afecteaza faptul ca nu ma inteleg.nu stiu ce sa mai fac.Imi cer mii de scuze daca vam speriat dar stiu ca voi ma intelegeti si ca ma veti incuraja.numai bine va doresc tuturor si multa multa sanatate.

astept sami dati orice sfat.orice.

am uitat sa va zic ca am fost la medic si mia prescris in continuare vitamine pentru inca 3 luni.

Draga Duby,
voi incepe in primul rand cu lucrurile bune pe care le spui, anume ca nu mai ametesti, ca esti mai bine pe partea asta, ca iti face bine sa vorbesti cu psihologul si ca ai un prieten (care te sustine sper, daca nu, da-i papucii imediat, nu e bun). Nu uita sa le cuantifici si pe acestea, nu doar pe cele nasoale.
Esti pe drumul cel bun, fara doar si poate dar, uita-te si la mine, caderile sunt dese. Stii bine ca nu inveti sa mergi pe bicicleta decat cazand de multe ori. DECI: sa ne uitam putin la problema zilei de azi "nu te intelegi". Mai draga mea, cati ani poti sa ai tu in clasa 12? 18 sau 19. Si nu te intelegi. Oooo, pai ce sa zicem noi mai mama, peste 30 de ani cu aceeasi pb. Eu cred ca toata viata este un drum pe care il facem pentru a ne descoperi si pentru a descoperi si ce este in jur. DA-TI TIMP! Nu te intelegi? Este absolut ok, nici nu trebuie. Esti la adolescenta, poate cea mai dezechilibranta perioada a vietii tale. Nu esti nici adult dar nu mai esti nici copil, acum este momentul cel mai sensibil al vietii noastre, e normal sa ai asa dileme (si sper din tot sufletul sa discuti cu psihologul si te-as incuraja sa ii vorbesti si despre raspunsurile noastre catre tine pentru ca sa ai o validare a unui terapeut la ce zicem noi, acest terapeut te cunoaste mai bine ca noi si poate sa te indrume catre ce ti se potriveste si ce nu, nu lua 100% de bun tot ce citesti pe net). Sa revenim.
Deci, eu una te felicit pentru intrebarile pe care ti le pui. Esti total normala. Stii ce mi se pare mie anormal, intrebari de genul "de unde sa imi iau tzoale de firma?" "cu cine mi-o mai trag?" (scuzati franceza) "unde gasesc urmatoarea doza?" "ce mai bem asta seara? prin ce club?" si altele in aceste arii, intrebari pe care le intalnim atat de des la adolescenti astazi.
Tu esti o persoana introspecta, care iti pui intrebari despre existenta ta, nu e nimic in neregula cu tine. Problema este ca aceste intrebari au ajuns sa te obsedeze si sa te deprime. Aici e buba. Eu cred, asa cum sustinem toate pe aici, de multe ori, ca exercitiul care ne-ar folosi cel mai mult ar fi acela de acceptare a noastra exact asa cum suntem. Intreaba psihologul ce poti face, cum poti incerca sa faci acest lucru - pe pielea mea am invatat ca nu exista decat exersare permanenta, nu se poate intr-o buna zi sa zici "gata, de acum ma accept". Daca a reusit cineva asa, toata stima si mandria.
Despre vitamine numa de bine, si eu trebuie sa le iau, ca am uitat luna asta. Mie doctora de familie mi-a zis ca sa le iau din septembrie pana in aprilie inclusiv - in toate lunile cu "r" sa tii minte mereu. Mi-a dat Calciu Nycomed (adica cu vitamina D pt fixare) - din care desi luasem 2 luni tot eram sub minim si Ginsavit. Pune mana si ia vitamine, baga mancare sanatoasa, sport cat poti, iesi afara la aer, pupa-te cu pretinul tau si CAPUL SUS!
Te tinem de mana draga mea!

cata77 iti multumesc enorm pentru sfaturi.am sa vb cu psihologul. esti o persoana deosebita. ma simt deja mai bine.stiu ca imi trebuie mult curaj si multa rabdare.aici cred ca gresesc eu: vreau asa deodata si stiu ca nu se poate.trebuie sa fiu mai rabdatoare si mult mai optimista.viata e frumosa si am tot timpul din lume sa ma inteleg.dc sa ma grabesc? :)
vom trece peste toate.ma bucur ca ne putem baza una pe cealalta.mi se pare important sa ai alaturi persoane care stiu unde "sa bata" atunci cand ai nevoie.
numai de bine puiutului tau si mult curaj.
mai rau de atat nu poate fi.deci concluzia e ca va fi mai bine ;)

crys? sophie? robymat? voi cum sunteti?

Draga Duby, te rog sa te gandesti ca, prin simplul fapt ca esti de parere ca te-au ajutat cuvintele mele, m-ai ajutat si pe mine. Ma face sa ma simt tare bine sa stiu ca am reusit sa te ajut cu un cuvant. NU, nu sunt o persoana deosebita, sunt pur si simplu o persoana care a trecut prin niste experiente asa cum vei trece si tu. La randul tau, cand te vei simti pregatita, vei putea impartasi din experienta ta altora si poate ii vei ajuta. Esti foarte tanara, e normal sa fi nerabdatoare, uite cum suntem noi si avem aproape inca o data varsta ta. Nu vreau sa ma dau desteapta, vreau doar sa iti spun ca nu exista retete.
Asa cum spui si tu, asta vara cand m-a lovit fericirea asta si eu vroiam la fel, SA SE TERMINE ACUM. Pilula care sa inceteze tot, asa cum zicea Sophie. Dar, guess what, nu exista! Si stii de ce nu exista? Pentru ca de fapt ceea ce ni se intampla noua acum este o oportunitate: oportunitatea de a ne descoperi, a ne intelege, a ne accepta cum suntem si a ne educa rabdarea. Vom iesi din aceasta batalie cu toate mult mai puternice si mai intelepte doar ca finalul nu se stie unde este, este in alta parte pentru fiecare dintre noi. Ideea este sa tii privirea pe ce ai de facut azi, sa nu anticipezi mereu finalul.
Nu trebuie sa te grabesti, nici nu vei putea face nimic grabindu-te, ai sa vezi, trebuie sa te iei asa cum esti, sa incerci sa fi nitel mai constienta de actiunile tale, de ce iti face rau sau bine, de realismul gandurilor tale, de momentele in care ramai agatata de trecut sau anticipezi prea mult viitorul cand de fapt viata ta se petrece NUMAI IN PREZENT.
Cu siguranta vom trece peste toate si asa cum spui tu ne trebuie mult curaj pentru ca iti trebuie curaj sa iti privesti in fata temerile si sa le accepti existenta. In mod miraculos, atunci cand o vei face, ele se vor atenua nu vor deveni mai mari. Pentru ca dusmanul cel mai mare este acela caruia ii permiti sau il impingi chiar tu sa se ascunda dupa usa. Ia uita-te fix in ochii lui si spune-i "stiu ca esti acolo, hai, pofteste, sa vedem de ce esti in stare." sa vezi cum se face mic si te lasa pana la urma ca vede ca l-ai prins.
Nu stiu cat de rau sau bine poate fi, asta tine tot de anticipare. Important este CUM ESTE.
Te mai astept la discutii si sa ne zici cum merge cu psihologul si poate ne mai zici si altele despre tine decat situatiile de criza. :) De cand esti cu prietenul tau? Va intelegeti ok? Vrei sa mergi la facultate? Unde?

Cu aceasta ocazie va invit la raportul de dimineata pe toate. Hai!

Buna dimineata la toata lumea.
Eu sunt foarte obosita si indispusa. Nu m-am odihnit deloc bine asta noapte.
Baietelul meu a vomitat aseara si mi-am facut o mie de griji si probleme. Imi trecea prin cap ca poate are ceva graf, poate ca are cancer, m-am ridicat si din pat sa vad daca mai respira. Imi si imaginam cum imi va fi daca moare... Doamne fereste!!!!!!!!!!!!
De aseara am inceput sa mai iau in plus pe lana Zyprexa si un Depakine si sper ca voi fi mai bine.

Salutare fetelor,
Cata ma bucur ca te simti mai bine, se vede din ton:))
Nici eu nu m-am odihnit mai deloc azi-noapte, m-am trezit de multe ori cam zapauca de cap. O fi de la vreme, nu stiu. Dupa cum vedeti...dam vina pe orice, caci uneori starile de rau vin dintr-o data, intr-un mod inexplicabil.In fine, vor trece trebuie sa speram ca vom fi mai bine!

Draga Roby,
e normal sa fi obosita si indispusa. Numai cine nu are copii nu realizeaza ce consum psihic este sa iti vezi copilul bolnav. Sa ne luam de mana, pana deunazi si eu tot asa gandeam si ma temeam. Si mai veneau si "dashteptii" pamantului care imi ziceau "aoleu, vezi ca daca te gandesti la rau se intampla". Pana mi-a dat Dumnezeu dragutul ideea "de ce, daca asa repede influentam noi cu gandul tot, nu se gandesc parintii la copiii aia bolnavi rau la bine si acestia sa se faca bine, daca asta tot e asa usor de facut" Asa ca draga mea, esti o mama normala. Sa ma ierti, am uitat cat are baietelul tau, parca 8, 9 ani? Acuma, lasand la o parte gandurile prapastioase, ai fost la medic cu el? Vezi ca viroza care umbla asa se manifesta. Si al meu a vomat. Mergi la medic, poate are rosu in gat sau poate a mancat vreo prostie. Nu vine el canceru asa una doua. Stai cuminte.
Vezi cu medicatia aia, ia numa cum iti zice doctorul.

Prozaca pupici infiniti.

Sophie!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

Cata, hello, ce atitudine frumoasa! Iete ca trecu si valu asta, manca-l-ar mama pe el de val. Pai asa e femeie, ne temem sa nu cumva sa dam kiks pe toate planurile. Si eu cam la fel. Aseara m-am certat din nou cu barbatul... eram cam anxioasa, el era la o intalnire tarzie, m-a sunat sa-mi spuna ca ajunge in 20 de minute, trecuse o ora si el tot nu venise. Era 12 noaptea. Ma ingrijorai, daca pati ceva ca era cam baut la volan si gheata pe drum. Il sun de vreo doua ori, nici un raspuns. Imi da prin cap sa ma uit pe geam si-l vad ca vorbea la telefon. I se mai intampla sa ajunga acasa si sa vorbeasca la telefon in fata blocului. Ti-am mai spus care e treaba cu telefoanele si cu ascultarea (paranoia nu e a mea, ci a lui, dar e posibil sa aiba dreptate :-)). Si ma gasira toate alea, cand a urcat l-am luat in ghiare, a recunoscut ca e cretin ca face chestii d-astea, dar ca e incorigibil si ma iubeste. Asa ma enerveaza cel mai tare, sa rada si sa spuna ca ma iubeste, dar ca asta este el si sa mai faca glume proaste si afirmatii stupide cand vede ca sunt super enervata! De dimineata tot el mi-a reprosat mie ca fac crize si ca daca mai fac, poate nu mai vine acasa. Imi vine sa ma urc pe pereti. Cum sa reactionezi la chestii dintr-astea? De ce nu pot pur si simplu sa ma culc si sa-l las in pace. O veni cand o veni? Nu, eu ma enervez adesea si-mi spun ca-l doare in dos ca eu il astept. Deci si eu ma gandesc ca poate dau gres pe toate planurile! M-a apucat treaba asta dupa esecurile anterioare si nu stiu cum palaria mea sa scap de ea.

Duby, hai ca esti pe drumul cel bun, chiar daca mai treci prin stari dintr-astea. Treci prin cea mai interesanta perioada a vietii, aceea in care te transformi din copil in adult, si trecerea e adesea cu stari de neintelegere. Cred ca ai nitica anxietate. E bine ca vezi un psiholog, te ajuta sa-ti mai canalizezi putin energia :-). Ia vitamine si ai sa vezi ca in putin timp o sa ne scrii si o sa ne spui ca esti ok!
A, si un sfat de la un personaj ca mine care s-a temut mereu sa creasca: e foarte misto sa fii adult, chiar daca nu e mereu simplu! Hai ca te pupam si-ti dorim soare la orizont si vant in pupa!

Prozac, asa e draga mea, starile vin inexplicabil si cu cat incerc sa mi le explic pe dansele cand vine ele, incerc sa nu-mi mai explic fix pe moment ca ma incurc si mai tare.

Roby, suntem curajoase sa luam medicamente sa ne fie bine. Daca ar trebui sa iei insulina pe o perioada mai lunga, ti-ai face atatea griji? Cine sunt cei care stigmatiteaza medicamentele care ne ajuta pe noi fara sa stie nici macar o secunda a vietii lor cum e sa treci prin acest calvar? Sunt oameni care nu stiu despre ce e vorba, iar mie gura lumii nu mi-a tinut niciodata de foame. Hai, bafta ca trece el si valul tau!

Cata, baietelul meu are 8 ani jumate, in iunie implineste 9 ani.
Medicatia luata de mine a fost stabilita de comun acord cu medicul. Schema respectiva de tratament: Zyprexa si Depakine o iau de 1 an de zile, dupa alte combinatii nereusite recomandate de alti medici. De cate ori am incercat sa renunt la Depakine nu m-am simtit prea bine si de fiecare data ajungeam din nou la el. La recomandarea medicului, bineinteles.

Duby, eu ti-as sugera sa vezi si un medic de specialitate. Sa nu te sperii, nu pentru ca ai avea ceva, e doar o depresie dar fara un ajutor sustinut (subliniez) sustinut e posibil ca boala sa te doboare. N-o lua de buna, tot ce spun eu aici sunt numa supozitii. D'asta m-am si temut sati dau acest sfat pentru a nu interpreta ca ma dau desteapta sau mai stiu io ce?!
Ideea e ca tre sa lupti, pana la un anumit nivel de suportabilitate eok, dar daca simptomele sunt severe nu prea merge fara medicatie si terapie.
Desigur, ramane la alegerea ta:))
Sper sa ma fi facut bine-inteleasa si bine intentionata.
Te pupic dulcic si vino mai des pe la noi, spune-ne cum mai e viata de liceean:)

Sophie, io te-nteleg ca am avut si io perioade d'astea de sufocare cu al meu. Acu mi-e mai usor ca il am si p'asta micu si dragostea s-a canalizat si catre al mic, dar desigur exista cate-un fior mic de suspiciune catedata. Insa nu-mi place pentru ca nu mi-ar place mie sa fiu controlata, tot timpul sub lupa lui.
A fost o perioada d'asta si brr moama ce urat a fost pentru mine! Nu frate, mie imi place sa nu fiu controlata. E drept ca-s cuminte si nu-mi fac de cap, dar daca m-as simti controlata as lua-o razna. Asa ca...fii mai subtila:)
Dupa cum ne-ai povestit, daca e sa se intample, se poate intampla si sub nasul tau. Totul e sa preintampini o astfel de chestie.
Roby, baiatul tau e de-o seama cu al meu:)) pupa-i mama pe ei de scumpi. Ce sa-ti zic..sanatate cat casa!!!
Poate a fost doar o mica indigestie, oricum tine-l sub lupa!
Hia reviu, ma intorc la ale mele!

Duby, ascult-o pe Prozac ca stie ce spune. Tu insa stii cel mai bine cat de suportabile sunt starile tale. Ideea este sa reusesti sa vezi cand esti inainte de punctul ala periculos si sa ceri ajutor specializat. Pana atunci te asteptam cu toatele sa ne pove din liceu.

Sophie, te inteleg, si eu ma umpleam de nervi inainte sa il am pe baiat, acu dorm ca bata. Nu ca nu ma mai intereseaza dar tre sa recunosc ca baiatul a luat primul loc in inima mea.

Roby, sper ca nu te-am suparat cu ceva ce am zis... Ai fost la medic cu baiatul? Cum este?

Io... mai pe, mai sub val... incerc tot timpul sa imi tin mintea axata pe prezent si sa nu o las sa se labartzeze in ganduri nasoale. Asa sa ne ajute Dumnezeu pe toate.

Prozac, merci de sfaturi. Nu e vorba ca-l controlez, doamne fereste! Nici dupa ce-am patit ce am patit cu fostul nu m-am transformat intr-o muiere care-si controleaza barbatul. Nu-l sun sa-l controlez, ci ca asa e normal sa se intample intr-un cuplu... Acum stiu, n-a raspuns o data, are treaba, ma suna el inapoi. De cele mai multe ori nu suna... fetelor, am ajuns sa nu mai stiu eu ce e ok sa sa intample si unde se depaseste limita... Desigur, am tendinte de exagerare ca atunci cand ma ia gargaunul, vad lucrurile mai negre decat sunt, dar nu sunt o muiere de suna intr-una.

Nu stiu cum sa explic... poate am fost obisnuita prea mult timp sa am o relatie aproape telepatica cu un barbat si gresesc acum... Mie mi se pare normal sa ne sunam in timpul zilei o data, daca se poate... daca nu, macar seara cand plec de la birou sa stiu cam ce program avem... nu, eu imi fac programul singurica pentru ca el e... nici nu stiu cum e. El spune ca e Peter Pan. Initial ma busea rasul. Acum nu ma mai buseste pentru ca eu stiu cat de grea e viata mea si cand spun ca am nevoie de sustinere ca sa pot sa ies din rahat ma gandesc la sustinerea neconditionata pe care as acorda-o eu. Dar v-am spus, nici eu nu mai stiu cum e bine sa faci...

Prozac, sa sti ca si eu am vrut sa-i sugerez lui Duby sa consulte un medic de specialitate, dar nu am avut curaj. Bine ca ai avut tu curajul!
Sophie, ai dreptate in ceea ce spui cu medicamentele. Nu merita sa ne chinuim daca nu ne este bine fara ele. Am simtit-o pe pielea mea.
Cata, eu sunt la serviciu, a fost bunica mea cu ala micu la doctor. Are rosu in gat. Ai avut dreptate, de acolo i s-a tras, acum ia dat tratament. Cum sa ma superi? Chiar iti multumesc pentru sugestii.

Roby, da un search pe google si cauta Dr. Fred Penzel, o sa te duca pe pagina clinicii lui. O sa gasesti un articol despre medicamentatie care pe mine m-a linistit foarte mult. Fetele, vant la pupa sa avem!

Nu gasesc nimic in romana si engleza nu stiu.

Buna gagici,
Ma bucur ca ne intalnim din nou. Eu am fost la psiholog. si am fost putin cam intoarsa mi-a zis ca sunt dependenta. Probabil ca personalitate. In rest mi -a zis ca daca sufeream la un organ, cum era. sa accept ca am ceva la cap, adica la nervi. Asta e. Nimeni nu a murit de asta. Ca ma sprijin pe altii asta stiam, dar nu mai a sunat prea bine cand mi a zis ca s dependenta. Si am tendinta sa ma inchid. In rest a fost bine, imi da incredere in mine si ma srijina. Mie nu prea imi place sa vorbesc de mine, acum voi depasi asta
Va pup si va doresc succes sa treceti peste supararile zilnice. Si sa stiti ca si jumatatile noastre sunt la fel de incercate cum suntem si noi. Va zic din experienta. Uneori nu le iese nici lor prea bine totul. Uneori cred ca nu intamplator m am atras cu un astfel de om, ca si el are sensibilitatile lui.
In fine, poate bat campii. Minunat e ca existam pursi simplu. si ce repede uitam asta.

Robymat, articolele sunt in engleza... ma apucasem sa-ti traduc cateva fraze, dar mai bine iti fac un mic rezumat din ce scrie doctorul asta:

Care e cel mai bun medicament in tratarea OCD? Acela care ti se potriveste cel mai bine!
Din pacate medicamentelor li se ataseaza un stigmat. Daca trebuie sa le iei pentru ca pur si simplu din punct de vedere chimic, creierul tau are nevoie, asta nu inseamna ca esti mai slab decat altii. De fapt, e nevoie de mult curaj sa accepti ca ai nevoie de medicamente, iar asta este paradoxal, reactia unui om puternic. Si tot asa!

Simoten, cum adica esti dependenta? Ca n-am priceput treab asta.. a, ti-a spus ca esti dependenta de ceilalti ca sa te ajute? Ce formulare lipsita de tact daca asta a spus... Oricum, independenta se invata. Eu am facut pasi mari cu asta! Si nu e nici extrem de greu, nici catastrofic.

Simoten, cred ca e vorba de codependenta. Nu stiu exact pb tale din familie dar daca este vorba de relatiile cu ceilalti cred ca asta poate fi. Codependenta se manifesta si atunci cand - cum era in cazul meu, iti dau exemplu, am in familie pe fratele dependent de droguri; el dependent de droguri, eu de el - suni exagerat pe ai tai, starea ta de bine depinde de cat de bine le e lor, viata ta se organizeaza in functie de ce li se intampla lor, daca dispar ei nu mai ai nici tu ce sa faci etc. Poate despre asta e vorba. Daca nu, explica-ne tu.
Daca e vorba de codependenta da-mi pe privat un mesaj cu o adresa unde sa iti trimit o carte. E buna si s-ar putea sa te ajute, mi-a fost trimisa in cadrul seminarului online pe care il fac sub indrumarea Maicii Siluana.

Roby ma bucur ca nu e ceva mai grav. Sanatate multa!

Cata si eu sunt interesata de cartea aia despre co-dependenta. Te rog sa mi-o trimiti si mie.
Merci!

Da, Cata, cred ca vroia sa zica codependenta, nu ti stiu adresa privata,

Cata incercai sa te sun. Doar de hello! Deci don't worry.

Fetelor, nu v-am spus, o sa fiu bunica. Catelul meu si-a gasit iubita... am pus pe net un anunt acum un an si aseara m-a sunat cineva sa-mi spuna ca are o catelusa ca el de doi ani si vrea sa faca pui. Asa ca baiatul meu va avea urmasi. Sunt super incantata!

Am avut si eu o catelusa. Vreo 15 ani. A murit saracuta de ea de batranete. In ultimul timp se imbolnavise de diabet. Mereu mergeam cu ea la veterinar sa-i ia glicemia. Ii dadeam mancare speciala pentru regim.
A facut si ea odata 2 catei. Nu ma lasa sa ma apropiu de ei. Ce drag imi era de ei si de ea.

cata, prozac.fetele...sunt ok...:D ma simt bine acum.chiar destul de bine.am stat asa si miam pus mii de intrebari si o stare foarte aiurea pana cand am vorbit cu psihologul.:D mia dat de facut un exercitiu si miam revenit...sa va povestesc: a trebuit sa stau legata la ochi 5 ore fara sa ma dezleg deloc si sa dau toate cartile jos din biblioteca si sa le reasez iar pe marimi.a fost distractiv.recunosc ca am avut o data senzatia ca nu reusesc dar mam straduit.sunt atat de fericita ca mia iesit ceva si ca am putut fara sa ma intreb: da pot? da nu ametesc ? etc. am terminat mai repede decat ma asteptam de aceea nu mam dezlegat si am vrut sa vad ce pot sa mai fac.am reusit sa mananc asa, neam amuzat toti(mama, tata, prietenul) care mau si incurajat.miam dat seama ca trebuie sami propun ceva cu adevarat.doar asa voi reusi.
imi cer scuze daca vam speriat credetima ca si eu eram speriata.acum nu stiu ce sa mai fac.va spun ca nu maturasem in camera de multisor...nici praful nul stergeam.aveam o stare tare tampita.nu vroiam decat in pat.spre surprinderea mea: am maturat, am dat jos si perdeaua, praf.mai am de udat florile si totul e k..:D daca as fi asa tot timpul ar fi minunat. nu zic ca in sufletul meu nu ma gandesc :dar daca iar? dar ma simt bine acum ca sa pun accent pe asta.vreau sa traiesc clipa asta.

cata77 ma bucur ca esti bine si tu.miam dat seama ca sfaturile ma ajuta mult de asemenea si incurajarile.
prozac de multe ori cred ca am sa cedez si simt ca nu mai pot, dar nu vreau sa ma las, am un psiholog de minune care crede ca voi reusi.stie cum sa ma calmeze si sami dea buna dispozitie. daca se va ajunge la stadiul in care el nu va mai putea voi merge la medic dar trebuie sa incerc mai intai.te pup si iti multumesc pe sfaturi.

nu va faceti griji ca nu voi intelege.stiu ca prozac mia zis de bine.orice sfat de la cineva cu mai multa experienta si care a trecut prin asa ceva e binevenit. nu sunt absurda.stiu ca e o "boala" cu multe urcusuri si coborasuri.trecem noi de ea.important e ca ne avem una pe cealalta.

va puup pe toate. cata nu am uitat.maine dimineata la raport.

Pana la urma toata lumea a terminat cu bine ziua de astazii. Vom avea o seara placuta. Ne intalnim maine cu vesti bune.
Va pup.

Vin si eu cu raportul de seara (ca mai mult seara intru pe net)...azi mai bine, am inceput sa iau magneziu ca am auzit ca ajuta si la anxietate si la TOC, si, fie ca e placebo fie ca nu, mi-e mai bine. Pe maine!

Ma bucur din tot sufletul ca sunteti ok. Simo, Prozac, va voi trimite cartea.

Din pacate eu sunt jos... rau. Nu stiu sincer ce fac rau sau ce nu fac bine. Azi dimineata vorbeam in masina cu o foarte buna prietena si ea imi arata cum, in loc sa folosesc spre bine si spre ridicare experientele mele bune, eu le folosesc ca sa ma afund si mai tare. Chestia e ca in loc sa pot sa imi spun "am fost rau, m-am ridicat, deci se poate, deci voi mai reusi" eu zic "offf, iar sunt rau deci uite, tot ce am incercat nu ma ajuta". In mod constient si rational stiu dar asa cum cred ca stiti si voi, pentru a fi cat de putin pozitiv trebuie putina luminita in suflet si cand esti intunecat rau e GREU. Ieri am fost echilibrata, adik imi iesea lupta catre plus, seara insa, probabil unde am si obosit, am cazut. Si m-au luat toate temerile si n-am dormit bine, m-am trezit cu anxietate mare si speriata de ce mi se intampla.
Incerc sa prind orice moment bun ca poate reusesc sa ma sui pe val dar... inca nu mi-a iesit. Sper sa pot vb azi cu medicul, tin legatura pe mail cu terapeuta si imi mai da cate un sfat, incerc sa ma agat de orice.
Va rog sa ma iertati daca va demoralizez dar... asta este realitatea, ce pot face...

Am reinceput sa iau vitamine ca nu luasem luna asta, calciu si ginsavit, sper sa ma ajute. De mancat inca mananc... si dorm cat de cat. Sper sa fiu bine in weekend, pentru copilul meu care nu are nevoie de mine in halul asta si pt sotul meu pe care l-am simtit f aproape zilele astea si, de ce nu, si pentru sufletul meu care a obosit tare.
Incerc acum sa imi adun toate puterile si sa fac ceva ca sa ies din nebuloasa asta.
Va rog sa va ganditi la mine!

Sophie, stiu ca m-ai sunat, dar ti-am zis, de la munca nu prea pot vb si apoi am uitat ca m-am luat cu una si alta. Mii de scuze!