Gorj: Expertiza medico-legala a uneia dintre victimele exploziei de la Petrila, asteptata de instanta

Data publicării: 17-05-2011

Un nou termen al procesului în care sunt judecaţi cei trei foşti directori de la Exploatarea Minieră Petrila, condamnaţi la închisoare pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă şi nerespectarea măsurilor de protecţia muncii în cazul accidentului din anul 2008 s-a judecat luni, la Tribunalul Gorj.
Avocatul Ovidiu Filipescu, apărătorul a doi dintre inculpaţii în dosar - fostul şef al sectorului aeraj şi şef al staţiei de salvare minieră, Dan Ungur şi fost inginer şef cu securitatea şi sănătatea în muncă, Gheorghe Roşu - a declarat, pentru AGERPRES, că în şedinţa de luni s-a discutat pe seama rezultatului de la Serviciul de Medicină Legală Gorj privind una dintre victimele exploziei de la Petrila care a decedat după circa un an şi jumătate de la eveniment. Filipescu a precizat că procurorii au dorit să vadă dacă există vreo legătură de cauzalitate între decesul victimei şi urmările accidentului, lucru infirmat de apărarea inculpaţilor.
"Aşteptam astăzi (luni-n.r.) răspunsul de la Serviciul de Medicină Legală, însă acesta nu a fost concludent şi instanţa a dispus expertizarea la Institutul de Medicină Legală din Craiova. Este vorba despre una dintre victimele exploziei care iniţial a fost rănită în deflagraţie şi la circa un an şi jumătate a decedat în spital, dar din cu totul alte motive decât ale accidentului. (...) Asta spunem noi, dar Parchetul a ţinut însă să aibă o părere a medicilor legişti, dacă există o legătură de cauzalitate între deces şi urmările accidentului. Aspectul acesta dorim să îl lămurim", a spus Ovidiu Filipescu.
Acesta a adăugat că magistraţii au stabilit şi o nouă dată pentru următorul termen, urmând ca rezultatul expertizei medico-legale să fie aflat în data de 13 iunie.
În data de 15 noiembrie 2008, în subteranul EM Petrila au avut loc două explozii la un interval de câteva ore în urma cărora au decedat 13 mineri şi alţi 14 au fost răniţi grav. Pentru tragicul eveniment au fost judecaţi şi ulterior condamnaţi cei trei foşti directori ai unităţii - fostul director al minei Petrila, Aurelian Necula, fostul inginer şef cu securitatea şi sănătatea în muncă, Gheorghe Roşu şi fostul şef al sectorului aeraj şi şef al staţiei de salvare minieră, Dan Ungur. Aceştia au primit condamnări de peste şase, respectiv şapte ani de închisoare, decizie pe care apărarea a contestat-o.
Sursa: Agerpres, 17-05-2011, Vizualizari 210
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.