Grăsimea din jurul inimii este asociată cu un risc crescut de insuficienţă cardiacă

©

Autor:

Grăsimea din jurul inimii este asociată cu un risc crescut de insuficienţă cardiacă

Un studiu realizat de către Universitatea de Medicină Mount Sinai, demonstrează că grăsimea din jurul inimii (grăsimea pericardică) , este asociată cu un grad mai mare de a dezvolta insuficienţă cardiacă, mai ales în rândul femeilor.
Publicat în Jurnalul Colegiului American de Cardiologie, este cel mai mare studiu care identifică legătura dintre grăsimea pericardică şi insuficienţă cardiacă. Acesta relatează că femeile sunt de două ori mai susceptibile pentru a dezvolta această afecţiune, faţă de bărbaţi care sunt cu 50% mai susceptibili.

Cercetătorul principal, Satish Kenchaiah, susţine că pentru aproximativ două decenii, s-a considerat că obezitatea şi simpla măsurare a greutăţii şi înălţimii, pot dubla riscul de a dezvola insuficienţă cardiacă.


Prin dezvoltarea tehnicii imagistice, s-a utilizat scanarea computerizată tomografică, demonstrând că grăsimea localizată atât de aproape de inimă, creşte şi mai mult riscul acestei afecţiuni cu potenţial fatal. Acest studiu ajută la stratificarea pacienţilor atât cu risc mare, cât şi cu risc mai mic de a dezvolta insuficienţă cardiacă. Astfel, se oferă posibilitatea de a se interveni precoce şi de a preveni acest risc.

S-a folosit computerul tomograf pentru studiul a aproximativ 7.000 de femei şi bărbaţi, cu vârste cuprinse între 45 şi 84 de ani, din Statele Unite. Niciunul dintre participanţi nu au avut antecedente de afecţiuni cardiace la început de studiu. Urmărind aceşti participanţi pentru aproximativ 17 ani, s-a observat că aproape 400 dintre ei au dezvoltat insuficienţă cardiacă.

Chiar şi după ajustarea factorilor de risc, precum vârsta, fumatul, consumul de alcool, stilul de viaţă sedentar, glicemia, colesterolul ridicat sau hipertensiunea arterială, grăsimea pericardică a fost asociată cu un risc mare de insuficienţă cardiacă, atât la femei, cât şi la bărbaţi.

Grăsimea din jurul inimii a crescut riscul cu 100% sau chiar dublu pentru femei, si cu 50% pentru bărbaţi. Pentru femei, excesul de grăsime pericardică este de 70 de centimetri cubi, iar pentru bărbaţi, 120 de centimetri cubi.

Cercetătorii au raportat că grăsimea pericardică a fost slab sau moderat corelată cu indicatorii de supraponderalitate. Aceasta a fost asociată cu noi cazuri de insuficienţă cardiacă, indiferent dacă participantul a fost slab, supraponderal sau obez.

sursa: Science Daily


Data actualizare: 31-05-2021 | creare: 31-05-2021 | Vizite: 140
Bibliografie
Fat around the heart linked to increased risk of heart failure, link: https://www.sciencedaily.com/releases/2021/05/210524161834.htm
©

Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!

Alte articole din aceeași secțiune:

Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
  • Pierderea în greutate după intervenția bariatrică și efectele asupra sănătății inimii
  • Fii activ 4-5 zile pe săptămână pentru o inimă mereu tânără
  • Reducerea numărului de calorii pe zi protejează inima
  •  
     
     
    Accept cookies Informare Cookies Site-ul ROmedic.ro foloseşte cookies pentru a îmbunătăţi experienţa navigării, a obține date privind traficul și performanța site-ului și a livra publicitate mai eficient.
    Găsiți informații detaliate în Politica cookies și puteți gestiona consimțământul dvs din Setări cookies.