Îmbunătățirea somnului profund

©

Autor:

Îmbunătățirea somnului profund
Într-un nou studiu al cercetătorilor de la ETH Zurich, aceștia au dezvoltat un dispozitiv portabil cu particularitatea de a reda anumite sunete menite să îmbunătățească somnul profund. Echipa a arătat că undele cerebrale caracteristice somnului profund, care se mai numesc și unde lente, pot fi îmbunătățite prin redarea de sunete sincronizate cu precizie prin căști în timpul somnului. Deși acest lucru a dat rezultate anterioare în laboratoare, deci în condiții controlate, până acum nu a existat o soluție pentru persoanele ce suferă de afecțiuni ale somnului, care să poată fi utilizate la domiciliu mai mult de o noapte.
Sistemul SleepLoop constă într-o bandă care se poartă pe tot parcursul nopții. Aceasta conține electrozi și un microcip care măsoară constant activitatea cerebrală a persoanei care îl poartă în timp ce doarme, iar datele sunt analizate autonom în timp real prin intermediul unui software special. De îndată ce persoana prezintă unde lente ce caracterizează somnul profund, sistemul declanșează un scurt semnal auditiv, ceea ce ajută la sincronizarea celulelor neuronale și la îmbunătățirea undelor lente. Unicitatea soluției, cu toate acestea, vine din faptul că persoana care doarme nu este conștientă de acest sunet în timpul somnului profund.

Studiul a implicat persoane cu vârste cuprinse între 60 și 80 de ani ce au purtat sistemul SleepLoop în timpul somnului, acesta fiind proiectat astfel încât să poată fi utilizat și de către utilizatorii cu puțină experiență tehnică. Caroline Lustenberger, lider de grup la Neural Control of Movement Lab, afirmă faptul că studiul a înregistrat un număr surprinzător de redus ale pierderilor de date, participanții declarând că dispozitivul este ușor de utilizat. Participanții au purtat dispozitivul în fiecare noapte timp de patru săptămâni, stimularea auditivă fiind utilizată timp de două săptămâni, urmând ca în celelalte două săptămâni aceasta să lipsească. De menționat este că nici participanții, nici cercetătorii nu au știut care au fost săptămânile în care au fost redate semnalele auditive.

Rezultatele studiului au arătat că a fost posibilă intensificarea undelor lente prin semnalele auditive din timpul somnului profund la majoritatea participanților. Walter Karlen, director al Institutului de Inginerie Biomedicală de la Universitatea Ulm, atenționează că dispozitivul este unul medical, deci nu poate fi confundat cu orice produs din comerț ce promite tratarea insomniilor.

sursa: Science Daily
foto: Sistemul SleepLoop dezvoltat de cercetătorii ETH emite un sunet la momentul potrivit pentru a amplifica undele lente ale creierului. (Photograph: SleepLoop)

Data actualizare: 12-04-2022 | creare: 12-04-2022 | Vizite: 316
Bibliografie
Enhancing deep sleep, link: https://www.sciencedaily.com/releases/2022/04/220408083849.htm
©

Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!

Alte articole din aceeași secțiune:

Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
  • Legătura dintre somnul profund și riscul de demență la vârstnici
  •