Influența postului intermitent asupra compoziției corporale și performanței fizice la femeile aflate în postmenopauză

Un studiu pilot publicat în jurnalul Nutrients explorează efectele combinate ale postului intermitent (PI), comparat cu o dietă hipocalorică convențională (DHC), asociate cu antrenament de tip HIIT (High-Intensity Interval Training), asupra compoziției corporale, performanței fizice și nivelurilor de orexină-A (OX-A) la femeile aflate în postmenopauză. Cercetătorii și-au propus să evalueze cum aceste intervenții pot ajuta la combaterea acumulării de grăsime viscerală, a scăderii masei musculare și a alterărilor hormonale ce caracterizează această perioadă a vieții.
Femeile postmenopauză prezintă adesea o creștere a grăsimii viscerale și o scădere a masei musculare, probleme asociate cu inflamație sistemică, rezistență la insulină și risc crescut de sindrom metabolic. Postul intermitent (PI) a atras atenția ca strategie nutrițională, alternând perioade de hrănire cu perioade de post, având beneficii asupra flexibilității metabolice, oxidării grăsimilor și sensibilității la insulină. Orexina-A (OX-A) este un neuropeptid implicat în reglarea echilibrului energetic, pofta de mâncare și mobilizarea grăsimilor. Se știe că activitatea neuronilor orexinergici crește în condiții de deficit energetic (post) și e stimulată suplimentar de exercițiile intense, cum este HIIT. Combinarea PI cu un antrenament de tip HIIT poate amplifica răspunsurile neuroendocrine, în special prin creșterea oxidării grăsimilor, a capacității aerobice și prin potențarea activității orexinergice, aspect foarte relevant pentru gestionarea eficientă a greutății și a sănătății metabolice la femeile postmenopauză.

Metodologie

Participante și împărțire în grupuri  

30 de femei aflate în postmenopauză, repartizate egal în două grupuri, în funcție de preferințele dietetice:

• PI + HIIT: a urmat un protocol de post intermitent (16:8) și antrenamente HIIT.
• DHC + HIIT: a urmat o dietă hipocalorică convențională (fără restricții orare) și același tip de antrenamente HIIT.

Au fost excluse persoanele cu afecțiuni cardiovasculare, tulburări musculoscheletice, tratamente medicamentoase semnificative sau implicare în alte sporturi în timpul studiului.

Intervenția nutrițională  

• PI (16:8): Fereastră de alimentație de 8 ore (7:00 – 15:00), urmată de 16 ore de post. Fără restricție calorică explicită, dar participanții erau încurajați să consume alimente nutritive (proteine, fibre, grăsimi sănătoase).
• DHC: Restricție calorică (~75% din TDEE), mese distribuite uniform de-a lungul zilei, fără perioade de post.

Intervenția de antrenament (HIIT)  

Program de 8 săptămâni, 3 ședințe/săptămână, fiecare ședință de ~40 minute, cu intervale de 30 de secunde de efort intens (75–85% din HRmax), alternate cu 30 de secunde de pauză. Exerciții aerobe (sprint, burpees, etc.) și monitorizare constantă a pulsului.

Evaluări și măsurători  

• Compoziție corporală: BIA (rezistență, reactanță, unghi de fază), DEXA (cantitate de grăsime, masă slabă, grăsime viscerală).  
• Performanță fizică: test 6MWT pe bandă (distanța parcursă în 6 minute), test de forță a prizelor palmei (handgrip), test de flexibilitate (sit-and-reach).  
• Orexină-A: determinată din salivă prin ELISA (înainte și după intervenție).  
• Analize statistice: ANOVA pentru diferențele pre- vs. post-intervenție, coeficienți de corelație Pearson și calcul de efect Cohen’s d pentru relevanța diferențelor.

Rezultate

Performanță fizică  

• Grupul PI + HIIT a prezentat o îmbunătățire semnificativă a distanței parcurse la testul 6MWT (de la ~480 m la ~610 m), depășind ulterior grupul DHC + HIIT.
• VO2 max estimat a crescut mai mult în grupul PI + HIIT, sugerând o adaptare cardiovasculară mai bună la efort intens, posibil datorită combinării restricției orare cu antrenamentul de tip interval.  

Compoziție corporală  

Ambele grupuri au înregistrat reducerea masei grase și, implicit, ameliorări ale indicilor de sănătate cardiometabolică. Comparativ, postul intermitent a favorizat o oxidare mai eficientă a grăsimilor (flexibilitate metabolică sporită), în timp ce dieta hipocalorică continuă a menținut un deficit energetic susținut.  

Orexină-A și corelații  

• Nivelul de OX-A a crescut marcat în grupul PI + HIIT (de la ~53 pg/mL la ~144 pg/mL), semnificativ mai mult decât în grupul DHC + HIIT. Acest lucru sugerează o sinergie între perioadele de post și exercițiile de intensitate mare, care ar stimula neuronii orexinergici (prin mecanisme ce implică AMPK, mobilizarea grăsimilor și răspunsul la stres).  
• Analiza regresiei indică o relație pozitivă între flexibilitate (sit-and-reach) și nivelul post-intervenție de OX-A, precum și o corelație negativă între VO2 max final și orexina-A, semn că odată ce crește capacitatea aerobă, implicarea sistemului orexinergic ar putea fi reglata altfel.  
• Cohen’s d a arătat modificări semnificative pe parcursul intervenției, în special în grupul PI, unde au fost evidențiate îmbunătățiri clare la RPE (rata percepută a efortului) și VO2 max, pe lângă creșterea substanțială a OX-A.

Interpretări

• Efectele combinate ale PI și HIIT: Studiul confirmă ideea că postul intermitent îmbunătățește flexibilitatea metabolică și oxidarea grăsimilor, în timp ce exercițiile HIIT cresc stresul metabolic și stimulează eliberarea hormonilor (cortizol, catecolamine). În acest context, neuronii orexinergici răspund amplificat, favorizând arderea grăsimilor și reglarea eficientă a energiei.
• Implicarea OX-A în reglarea comportamentului alimentar și motivației pentru efort: Creșterea OX-A poate susține nu doar oxidarea grăsimilor, ci și motivația pentru activitate fizică, aspect valoros la femeile postmenopauză, unde adesea se remarcă scăderea aderenței la programele de exerciții.
• Flexibilitate și OX-A: Relația pozitivă dintre scorul sit-and-reach și OX-A sugerează că, pe lângă forță și anduranță, îmbunătățirea capacității de mișcare (ex. flexibilitatea mușchilor și a articulațiilor) se asociază cu un metabolism mai eficient.
• Implicații clinice: Strategiile care includ perioade de post pot fi integrate cu programe de exerciții de intensitate ridicată pentru a combate acumularea de grăsime viscerală, reducând riscul de boli metabolice. Aceste date sunt importante pentru elaborarea unor programe personalizate care să se plieze pe nevoile femeilor în postmenopauză.

Limitări și direcții viitoare

• Durata scurtă a intervenției: Nu s-a putut evalua cu certitudine cât de durabile sunt aceste modificări neuroendocrine și dacă există riscul apariției unui platou metabolic pe termen lung.  
• Populația studiată: Femei sănătoase în postmenopauză; rezultatele nu pot fi extrapolate direct la persoanele cu patologii metabolice avansate (ex. diabet, obezitate severă).  
• Factorii psihologici: Nu au fost evaluați exhaustiv. Fastingul și HIIT pot genera stres psihologic, care ar putea influența motivația și aderența.  
• Efectele separate ale fiecărei intervenții: Studiul a investigat efectele combinate; nu s-a izolat complet impactul independent al PI versus HIIT (sau DHC versus HIIT), ceea ce ar fi util în studii viitoare cu design multifactorial.

Concluzii

Studiul subliniază beneficiile integrate ale postului intermitent și ale dietei hipocalorice, ambele combinate cu antrenamentul HIIT, în ameliorarea compoziției corporale, creșterea performanței fizice și stimularea sistemului orexinergic la femeile postmenopauză.  

• PI + HIIT pare a fi cea mai dinamică combinație, generând efecte sinergice asupra oxidării grăsimilor, capacității cardiorespiratorii și creșterii OX-A.  
• DHC oferă, de asemenea, beneficii semnificative în scăderea masei grase, dar creșterea OX-A rămâne mai modestă față de PI.  
• Rezultatele încurajează dezvoltarea unor programe personalizate pentru femeile aflate în postmenopauză, prin combinarea unei strategii alimentare adecvate cu exerciții de intensitate ridicată, pentru a îmbunătăți atât echilibrul energetic, cât și motivația pentru activitate fizică.  

Prin extinderea perioadei de studiu și includerea unor analize suplimentare, cercetări viitoare pot aprofunda modul în care aceste intervenții susțin pe termen lung sănătatea metabolică și hormonală, precum și aderența comportamentală în rândul femeilor aflate în perioade de tranziție hormonală.