Carbohidrații din sucuri și produse de patiserie pot influența sănătatea orală a femeilor aflate în postmenopauză
©
Autor: Teodorescu Mihai

Cercetătorii au descoperit că un aport mai mare de alimente bogate în zaharuri și cu un indice glicemic ridicat (precum produsele de patiserie sau băuturile răcoritoare) poate influența sănătatea orală precară și, probabil, rezultatele asupra sănătății sistemice la femeile în vârstă. În cadrul studiului, în care au fost incluse peste 1.200 de femei aflate în postmenopauză (anii care urmează după menopauză), cercetătorii au investigat dacă carbohidrații și zaharoza au fost asociate cu diversitatea și compoziția bacteriilor orale.
Echipa de cercetare a raportat asocieri pozitive între consumul de alimente bogate în carbohidrați sau zaharoză și streptococcus mutans, o bacterie anaerobă care se găsește de regulă în cavitatea bucală și care contribuie la cariile dentare și unele tipuri de boli cardiovasculare. Cercetătorii au observat, de asemenea, o asociere între aportul crescut de zahăr și leptotrichia buccalis, o bacterie asociată cu gingivita, o boală comună a gingiilor.
Studiul actual este primul care examinează aportul de carbohidrați și microbiomul subgingival într-un eșantion format exclusiv din femei aflate în postmenopauză. Comparativ cu alte studii similare, în care probele analizate au provenit de regulă din bacteriile salivare existente în gură, în studiul actual probele au fost prelevate din placa subgingivală. Acest lucru este important, declară primul autor al studiului, Amy Millen, „pentru că bacteriile orale implicate în boala parodontală se află în principal în placa subgingivală”.
sursa: Science Daily
foto: Meredith Forrest Kulwicki
Data actualizare: 07-04-2022 | creare: 07-04-2022 | Vizite: 617
Bibliografie
Carbs, sugary foods influence poor oral health, link: https://www.sciencedaily.com/releases/2022/04/220405102825.htm ©
Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!
Alte articole din aceeași secțiune:
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.- Sanatatea oro-dentara in Romania, un subiect lipsit de interes dar si inaccesibil gratuit
- Dinti curati-albi
- O dantura sanatoasa