Inhalarea nanoparticulelor de silice poate afecta rinichii

Siliciul amorf este un mineral comun, sub forma necristalină de siliciu. Acesta este frecvent utilizat în fabricarea unor produse obișnuite, cum ar fi pasta de dinți sau semiconductorii. Considerat un compus sigur pentru oameni, recent a fost publicat în American Journal of Physiology-Renal Physiology un nou studiu care descrie un efect nociv asupra rinichilor în urma inhalării nanoparticulelor de siliciu amorf.

Boala cronică de rinichi este o afecțiune renală frecvent întâlnită pe întregul glob. Din cauza faptului că numărul de cazuri de boală cronică de rinichi a crescut semnificativ, fără să existe o cauză cunoscută, o echipă de cercetători a investigat posibile ipoteze pentru etiologie. Afecțiunea, numită „boală renală cronică de etiologie necunoscută” (CKDu), a fost observată cu incidență semnificativ crescută în rândul muncitorilor din agricultură. Semnele CKDu includ: niveluri serice crescute de creatinină, inflamația și cicatrizarea țesutului renal, cu un nivel minim de proteine în urină.

În agricultură, arderea câmpurilor de trestie de zahăr reprezintă o practică obișnuită, folosită pentru îndepărtarea frunzelor moarte. Trestia de zahăr conține în mod natural silice amorfă, arderea câmpurilor eliberând în aer acest mineral. Întrucât lucrătorii din domeniu prezintă printre cele mai mari rate de dezvoltare a CKDu, cercetătorii au decis să testeze fumul inhalat de aceștia, emițând ipoteza că ar contribui la afectarea sistemului renal.

Pentru studiu, cercetătorii au împărțit șoarecii de laborator în 3 grupuri. Primul grup a fost expus la cenușa provenită din arderea câmpurilor de trestie de zahăr, în timp ce al doilea grup a fost expus la pulbere de silice cu dimensiuni asemănătoare celor din cenușă. Al treilea grup a fost martor, inhalând apă pură. Administrarea s-a realizat de două ori pe săptămână, pentru o perioadă de 13 săptămâni.

Ulterior, în săptămânile 13 și 26, cercetătorii au prelevat probe de sânge și de urină, evaluând funcția renală. Cele două grupuri de șoareci de laborator expuși la compuși de silice amorfă au prezentat leziuni renale, cu inflamație localizată specific pentru CKDu. Comparativ cu grupul martor, șoarecii expuși la silice au avut și nivel seric crescut de creatinină, alături de nivel urinar minim de proteine. Din păcate, s-a observat că, odată expuși, înlăturarea toxicului în săptămâna 13 nu a determinat diminuarea leziunilor, ci afecțiunea renală a progresat spre cicatrici semnificative în săptămâna 26.

sursa: News Medical
foto: American Physiological Society