Legătura genetică dintre inteligența din copilărie și durata vieții: dovezi moleculare noi

Un studiu publicat pe 21 octombrie 2025 în Genomic Psychiatry oferă primele dovezi genetice directe care susțin asocierea dintre inteligența măsurată în copilărie și longevitate. Acest demers reprezintă un pas major în înțelegerea mecanismelor biologice care explică de ce persoanele mai inteligente în copilărie tind să trăiască mai mult.

Context

De peste jumătate de secol, studiile epidemiologice au arătat că scorurile mai mari la testele de inteligență din copilărie sunt asociate cu un risc mai mic de mortalitate pe parcursul vieții. O meta-analiză care a inclus peste un milion de participanți a demonstrat că fiecare creștere cu un deviație standard a scorului cognitiv în copilărie se corelează cu o reducere de 24% a riscului de deces în următoarele decenii.

Aceste asocieri s-au menținut în mai multe țări (Marea Britanie, Danemarca, Israel, Suedia), fiind independente de statutul socioeconomic din copilărie sau de nivelul educațional atins la vârsta adultă. Totuși, până acum, mecanismele moleculare care explică această legătură au rămas neclare, ridicând întrebări despre cauzalitatea directă și despre posibilele influențe ale sănătății adulte asupra performanțelor cognitive.

Despre studiul actual

Cercetarea condusă de echipa din Edinburgh a utilizat date genomice la scară largă (GWAS – genome-wide association studies) pentru a investiga relația genetică dintre inteligența din copilărie și durata de viață.

Au fost analizate:

• 12.441 de indivizi pentru care existau date privind funcția cognitivă în copilărie;

• 389.166 de indivizi pentru care erau disponibile informații despre longevitatea părinților, utilizată ca indicator genetic al duratei de viață.

Această abordare a permis evitarea confuziei cauzale inverse (situația în care sănătatea precară a adulților ar putea afecta atât cogniția, cât și longevitatea), oferind o imagine mai fidelă a legăturilor genetice inițiale.

Rezultatele statistice au arătat:

• Corelația genetică dintre funcția cognitivă din copilărie și durata de viață a părinților: r = 0,35, ceea ce indică o suprapunere genetică semnificativă între cele două trăsături;

• Ereditabilitatea bazată pe SNP-uri (variații genetice comune):

  • 27,3% pentru funcția cognitivă în copilărie;

  • 28,9% pentru longevitatea parentală.

Analiza a fost realizată prin linkage disequilibrium score regression (LDSC) – o metodă care estimează corelațiile genetice prin examinarea distribuției variațiilor genetice la nivelul întregului genom. Intercepturile LDSC apropiate de 1 pentru ambele trăsături au confirmat absența influențelor majore de stratificare populațională, consolidând validitatea rezultatelor.

Rezultate și interpretare

Rezultatele obținute susțin existența unei baze genetice comune între inteligența precoce și longevitate, ceea ce oferă prima dovadă moleculară pentru această legătură observată epidemiologic.

Există două modele biologice principale care pot explica această corelație:

• Pleiotropia orizontală – variante genetice care afectează independent atât funcția cognitivă, cât și durata vieții. Aceasta susține ipoteza integrității sistemului („system integrity hypothesis”), conform căreia unele persoane au o constituție biologică global mai robustă, ceea ce le permite atât o funcție cognitivă superioară, cât și o rezistență crescută la boli și stres de-a lungul vieții.

• Pleiotropia verticală – inteligența crescută în copilărie ar putea influența durata vieții prin mecanisme intermediare: acces la educație superioară, alegeri de viață mai sănătoase și condiții socioeconomice mai favorabile, toate contribuind la o speranță de viață mai lungă.

Cercetătorii au subliniat că aceste mecanisme nu sunt mutual exclusive și că ambele ar putea acționa simultan, explicând complexitatea relației dintre cogniție și sănătate pe termen lung.

Direcții viitoare și implicații biologice

Rămân întrebări deschise privind regiunile cromozomiale implicate și sistemele biologice prin care genele comune influențează ambele trăsături. Identificarea acestor regiuni ar putea duce la:

• descoperirea de ținte terapeutice pentru promovarea longevității și a sănătății cognitive;

• explorarea interacțiunilor gen-mediu, pentru a înțelege cum factorii de viață pot amplifica sau atenua aceste efecte genetice;

• clarificarea dinamicilor evolutive care au favorizat apariția genelor cu efecte duale asupra inteligenței și duratei vieții.

Echipa de la Edinburgh consideră că aceste rezultate reprezintă un punct de plecare pentru studiile viitoare de randomizare mendeliană, menite să distingă cauzalitatea directă de corelațiile genetice mediate.

Relevanță pentru sănătatea publică

Descoperirile au implicații semnificative pentru medicina personalizată și pentru politicile de sănătate publică. Înțelegerea arhitecturii genetice comune dintre cogniție și longevitate ar putea permite:

• identificarea precoce a indivizilor cu risc crescut de declin cognitiv sau de speranță de viață redusă, facilitând intervenții timpurii;

• optimizarea strategiilor de îmbătrânire sănătoasă, prin integrarea educației cognitive și a evaluărilor genetice în programele de prevenție;

• formularea de politici educaționale care să recunoască faptul că dezvoltarea cognitivă timpurie nu este doar o chestiune academică, ci și o investiție în sănătatea pe termen lung a populației.

Concluzii

Acest studiu oferă primele dovezi moleculare directe că inteligența din copilărie și longevitatea împărtășesc o bază genetică comună, cu o corelație genetică robustă (r = 0,35) și o ereditabilitate de aproximativ 28% pentru ambele trăsături. Prin separarea clară a efectelor genetice de influențele de mediu, cercetarea semnată de Dr. Hill și Prof. Deary reprezintă o contribuție esențială la domeniul epidemiologiei cognitive și deschide noi perspective asupra relației dintre dezvoltarea cognitivă și îmbătrânirea biologică.