Legume organice, contaminate cu bacterii rezistente la antibiotice (experti olandezi)

Data publicării: 22-05-2011

Într-o serie de legume cultivate fără îngrăşăminte chimice în Olanda au fost descoperite bacterii patogene rezistente la antibiotice, constată un grup de oameni de ştiinţă de la Centrul medical de pe lângă Universitatea din Amsterdam, relatează sâmbătă portalul MedDaily.

Oamenii de ştiinţă au examinat 120 de probe prelevate de la legume cu frunze şi rădăcinoase. Bacterii patogene au fost găsite în şapte din probele cercetate.

Experţii presupun că bacteriile au fost aduse împreună cu gunoiul de grajd, care este folosit la cultivarea legumelor organice ca îngrăşământ natural. De asemenea, este posibil ca agenţii patogeni să provină din sol.

În acelaşi timp, specialişti de la Laboratorul Naţional pentru Controlul Calităţii din Ţările de Jos au supus criticilor mai multe preparate pe bază de plante, ale căror proprietăţi au un efect similar otrăvii. Potrivit acestora, utilizarea unor astfel de preparate poate duce la naşterea unor copii cu defecte, iar unele dintre ele declanşează creşterea sânilor la băieţi.
Sursa: Agerpres, 22-05-2011, Vizualizari 370
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.