Sarcina luna II

©

Autor: Redacția ROmedic

Sarcina luna II

Mama

În luna a doua de sarcină corpul tău este supus unor transformări majore. Hormonii sarcinii determină maturizarea glandelor mamare, iar sânii au devenit moi sau dureroși. Aceiași hormoni sunt responsabili pentru grețurile matinale, de care suferă în medie jumătate din femeile gravide. Starea de greață poate avea loc și în decursul serii și poate fi sau nu însoțită să vărsături și hipersalivatie.

Pe măsură ce se accelerează metabolismul, vei descoperi că necesarul zilnic de energie (caloric) a crescut, în special necesitatea de proteine. Unele femei devin apatice dacă nu se alimentează suficient, altele, din contră, suferă de grețuri. Oboseala este de asemenea comună în primul trimestru de sarcină. Ai grijă să te alimentezi corespunzător, să consumi alimente sănătoase si să te odihnești suficient pentru a-i oferi organismului forță de care are nevoie.

Constipația este un alt efect neplăcut al nivelului crescut de hormoni - musculatura intestinală se relaxează și eliminarea materiilor fecale este încetinită. La acestea se mai adaugă și presiunea crescândă a uterului pe intestine. Încercați să consumați mai multe fibre, dar neapărat cu un aport crescut de lichide.

Volumul sangvin a crescut pentru a acoperi nevoile copilului. De asemenea, aportul de sânge la uter și vagin a crescut semnificativ, ducând la o ușoară umflare și la o sensibilatate crescută a zonei vaginale. Vei observa că secrețiile vaginale sunt mai abundente, în scopul apărării vaginului împotriva infecțiilor.

Urinările frecvente sunt un alt posibil simptom, datorat pe de o parte creșterii eficienței rinichilor, care ajută la îndepărtarea mai rapidă a deșeurilor din organism, iar pe de altă parte uterul aflat în creștere deja exercită presiune asupra vezicii. Acest efect va diminua în jurul lunii a patra, când uterul se va ridica în cavitatea abdominală.

Schimbările de dispoziție (similar sindromului premenstrual, poate mai accentuat) constituie un alt semn al sarcinii și se datorează modificărilor hormonale. Tiroida este deosebit de activă în timpul sarcinii. Dacă schimbările de dispoziție sunt deosebit de accentuate, alertează imediat medicul.


Copilul

embrion luna a douaLa sfârșitul lunii a doua, embrionul avansează la stadiul de fetus. Până atunci însă, se formează membrele superioare și inferioare, iar inima începe să bată de două ori mai repede decât a ta: mai mult de 150 bătăi pe minut! Începând cu a 8-a săptămână de sarcină, degetele se separă, fiecare conținând trei falange, cu excepția degetului mare care nu conține decât două.

Picioarele cunosc aceeași dezvoltare, dar cu o întârziere de o jumătate de săptămână. Pentru moment, capul constituie jumătate din corp, dând impresia unei disproporții, dar abdomenul va recupera rapid această întârziere. La rândul lor, se dezvoltă și organele interne: cele patru camere ale inimii devin vizibile; intestinul, stomacul și aparatul urinar își continuă evoluția. Ochii și urechile încep să se formeze, deși pentru moment nu poate vedea sau auzi nimic.

Prin urmare, toate organele și sistemele majore din organism sunt deja prezente, dar mai au mult de evoluat. Placenta ce va susține viața bebelușului este în curs de dezvoltare.

Săptămâna 7

Săptămâna 7

Mama

Controlul ginecologic a confirmat sarcina și arzi de nerăbdare să anunți vestea cea bună familiei și prietenilor. Unele femei preferă să aștepte până la sfârșitul lunii a 3-a de frica unui avort spontan. Într-adevăr, în primul trimestru riscul de a pierde sarcină este mult mai mare decât în următoarele două. Medicul ginecolog te poate sfătui să eviți călătoriile lungi cu mașina și efortul fizic.

Până acum volumul tău de sânge este deja cu 10% mai mare, iar dimensiunea uterului s-a dublat.

La nivelul colului uterin se dezvoltă un dop gelatinos care închide și izolează uterul pentru a proteja bebelușul împotriva bolilor. Acest dop va fi eliminat imediat înaintea începerii contracțiilor sau chiar cu câteva săptămâni înaintea travaliului.

Copilul

Embrionul are acum dimensiunile unui bob de orez, iar sacul gestațional are 24-27 mm.

Mâinile și picioarele își continuă dezvoltarea, dar degetele nu sunt încă formate. Începe formarea creierului, măduvei spinării și sistemul nervos, precum și a ficatului, stomacului și pancreasului.

Apar pleoapele și se profilează nasul. Pielea este foarte fină și străvezie, lăsând să se vadă toate vasele sangvine.

Sfaturi

Pregătește-te pentru vizita la medic:
  • ia cu tine o listă cu medicamentele pe care le-ai luat în ultima perioadă
  • notează-ți prima zi a ultimei menstruații (este bine să o memorezi; vei tot fi intrebată care este această dată)
  • notează-ti din timp orice nelămurire pe care o ai

Săptămâna 8

Săptămâna 8

Mama

Uterul are acum dimensiunile unei portocale iar talia începe să se îngroașe puțin. Nu ai ajuns încă în stadiul în care hainele devin neîncăpătoare, dar nici nu mai este mult până atunci.

Sânii continuă să se modifice: areolele se măresc iar culoarea lor devine mai închisă. Nevoia de a urina este din ce în ce mai frecventă, datorită apăsării uterului în creștere pe vezica urinară.

Creșterea nivelului de hormoni este responsabilă pentru schimbările de dispoziție, stările de angoasă, de oboseală, etc... Nu ezita să comunici toate acestea partenerului tău și să găsești modalități de a te destinde.

Copilul

Degetele încep să se formeze; la fel și ochii, urechile, nasul și buza superioară. În acest stadiu, se diferențiază coloana vertebrală, iar canalul vertebral se închide.

Cordonul ombilical, care va asigura legătura dintre mamă și bebeluș, începe să apără. Deși nu poți simți încă, fetusul are permanent mișcări și zvâcniri spontane.

În săptămâna a 8-a embrionul crește cam cu 1mm pe zi; măsoară 8-11 mm și cântărește 1,5 grame. Sacul gestațional are 31-34 mm.

Sfaturi

Te poți orienta spre un nou tip de lectură: cărțile și materialele despre sarcină sunt extrem de numeroase!

Săptămâna 9

Săptămâna 9

Mama

Poate nu arăți însărcinată, dar cu siguranță o simți din plin.

Hormonul beta-hCG (cel care permite stabilirea diagnosticului de sarcină) atinge nivelul maxim. Drept urmare, schimbările de dispoziție sunt frecvente, iar la unele femei, dorința sexuală crește în această perioadă.

Grețurile și oboseala sunt în continuare prezente. Încearcă să bei un pahar de apă si să ronțăi o bucățică de pâine înainte de a te ridica din pat pentru a calma grețurile matinale.

Copilul

Mușchii și nervii funcționează iar bebelușul are deja reflexe și mișcări spontane. Se formează cartilajele, oasele și plămânii. Inima este împărțită în patru camere și începe „construcția” valvelor. Toracele și abdomenul sunt complet formate. „Coada” embrionului a dispărut complet. Începe osificarea scheletului, care va dura până la vârsta adultă.
Organele sexuale sunt bine formate, dar încă nu se poate distinge sexul copilului.

Embrionul înoată în lichidul amniotic care îl protejează de șocuri, de zgomote și îi furnizează sărurile minerale de care are nevoie.

În saptama a 9-a, embrionul are dimensiunea unei măsline, sau a unei boabe de strugure; măsoară aproximativ 11-17 mm și cântărește 2 grame, iar sacul gestațional are 38-41 mm.

Sfaturi

Mănâncă echilibrat și evită mesele bogate. Trebuie să-i furnizezi copilului tău toate elementele nutritive de care are nevoie, fără a lua prea mult în greutate.

Săptămâna 10

Săptămâna 10

Mama

În timpul primelor două luni, care se apropie acum de sfârșit, ai limitat la maximum expunerea la substanțe toxice și ai făcut foarte bine: în această perioadă de formare a organelor, bebelușul este foarte vulnerabil. Ține-o tot așa!

Grețurile matinale încep să scadă în intensitate, dar uneori ele pot continuă încă 2, 3 săptămâni. Volumul sangvin crește cu 40-50% iar venele devin mai vizibile și proeminente. O consecință este sângerarea gingiilor, mai puternică decât în mod obișnuit.

Copilul

Perioada embrionară de 56 zile de la ovulație ia sfârșit - începe stadiul de fetus.

Se formează articulațiile - umerii, coatele, încheieturile mâinilor, genunchii și degetele de la mâini și picioare. La bebelușii de sex masculin începe formarea testiculelor.

La sfârșitul acestei săptămâni toate organele sunt schițate. Oasele membrelor superioare și inferioare se întăresc și cresc în lungime. Este mai puțin probabil ca după a zecea săptămână de sarcină să apară anomalii congenitale.

Fetusul măsoară între 16 și 30 mm și cântărește 3 grame, iar sacul gestațional are 45 mm.

Sfaturi

Trebuie să-ți programezi prima ecografie - un moment magic, de o intensitate deosebită, care se desfășoară în general între a 11-a și a 13-a săptămână.


Data actualizare: 16-06-2014 | creare: 02-02-2007 | Vizite: 46261
©

Articol revizuit de către: Coautor: Airinei Camelia

©

Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!

Alte articole din aceeași secțiune:

Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm:
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
  • Sarcina săptămâna 2
  • Sarcina săptămâna 3
  • Sarcina săptămâna 4
  •  
     
     
    Accept cookies Informare Cookies Site-ul ROmedic.ro foloseşte cookies pentru a îmbunătăţi experienţa navigării, a obține date privind traficul și performanța site-ului și a livra publicitate mai eficient.
    Găsiți informații detaliate în Politica cookies și puteți gestiona consimțământul dvs din Setări cookies.