MIT: Traumatismul sânului duce la cancer mamar

©

Autor:

MIT: Traumatismul sânului duce la cancer mamar

FALS

Traumatismele sânului nu au o legătură directă cu formarea cancerului de sân.

Cancerul de sân apare când celule anormale din țesutul ce alcătuiește sânul se divid și cresc necontrolat. De obicei, aceste celule modificate formează o tumoare. (1)

Ocazional, dacă o persoană suferă o lovitură la nivelul sânului, poate, prin autopalpare, sau mergând la un doctor pentru control, să depisteze un cancer care era deja acolo. Astfel, se poate crea falsa impresie că există o relație de cauzalitate între traumatism și cancerul mamar. (1, 2)

Modificări apărute în urma unui traumatism al sânului

Traumatismele de orice natură (produse fie prin accidente, fie prin proceduri medicale – operații, biopsii) pot duce la ruperea unor vase de sânge din interiorul sânului.

În cazul unei contuzii superficiale apare echimoza (vânătaia). În cazul unei contuzii mai profunde, glandulare, se poate forma o aglomerare de sânge închistat, adică un hematom, care poate fi urmată și de necroza țesutului adipos din zona respectivă. Aceasta din urmă poate duce la formarea unei umflături, de regulă nedureroasă. Pot apărea și modificări ale pielii regiunii afectate – roșeață, edeme, îngroșări. Uneori necroza poate duce la retracția mamelonului. Aceste modificări, care se regăsesc sub denumirea de cito-steatonecroză, nu cresc, totuși, riscul de cancer.

În urma procesului natural de reparare, se pot constitui calcificări vizibile la mamografie, care, în timp, vor fi înlocuite de țesut cicatricial. Noul țesut o să aibă o densitate și calitate diferită de cel din jur și poate mima un cancer la investigațiile imagistice. De obicei, modificările cauzate de traumatisme se vindecă de la sine.

Hematomul este un mediu de cultură bun pentru bacterii, de aceea în urma unui traumatism poate apărea o infecție a sânului. Printre semnele unei infecții de acest fel se numără:

  • O umflătură în sân
  • Durere a sânului
  • Hipertermie locală și roșeață a pielii
  • Fluctuență (senzația de palpare a unei colecții lichidiene)
  • Febră și simptome asemănătoare unei gripe
  • Prurit
  • Tegumente păstoase, edem
  • Scurgere mamelonară care poate exprima puroi (4, 5, 6, 7)


Factori de risc pentru cancerul de sân

Există factori clar dovediți în relație de cauzalitate cu cancerul de sân, precum: vârsta, antecedentele de cancer din familie, diabetul, menarha precoce, nuliparitatea, densitatea crescută a țesutului glandular mamar. Dintre cei care pot fi schimbați se numără:

  • Obezitatea
  • Sedentarismul
  • Consumul de alcool și dieta vestică („Western-style diet”)
  • Expunerea la estrogeni, aici încadrându-se:

- terapia de substituție hormonală
- contraceptivele orale (8, 9)

Semne ale cancerului de sân

  • Un nodul nou apărut în sân sau la nivelul axilei (subrațului)
  • Schimbare în forma sânului; asimetrie marcată între sâni
  • Modificări cutanate precum apariția unor gropițe, îngroșarea și/sau înroșirea pielii
  • Secreție mamelonară
  • Erupție pe mamelon (10)


Prevenirea cancerului de sân; screening

În 2018, în toată lumea au fost aproximativ 2, 1 milioane de cancere de sân nou diagnosticate la femei și reprezintă unul din patru cazuri de cancer la femei; 630. 000 au murit din aceasta cauză. În România sunt aproximativ 10. 000 de cazuri noi pe an și peste 3. 900 de decese pe an.

Din cele 28 de state membre ale Uniunii Europene, 25 au în plan sau pun în practică un program de screening prin mamografie pentru detecția cancerului mamar în stadiu incipient. Recomandările Societății Europene pentru Oncologie Medicală (ESMO) sunt:

  • Mamografie anuală sau la doi ani pentru femeile de peste 40 de ani
  • La femeile cu antecedente de cancer de sân în familie, cu sau fără modificări in genele BRCA, pe lângă mamografie anuală, RMN anual – concomitent sau alternativ. (9)


În concluzie

Nu există dovezi care să ateste că traumatismele sunt factor de risc pentru cancerul de sân. Un traumatism poate să mimeze o patologie malignă prin apariția modificărilor imediate în regiunea mamară. Majoritatea cazurilor de traumatism se rezolvă de la sine, în câteva zile. Totuși, este nevoie de o consultație a unui medic în cazul în care durerea sau tumefacția se înrăutățesc, dacă apare febra sau dacă sânul se simte cald la atingere. (11)


Data actualizare: 08-06-2023 | creare: 08-06-2023 | Vizite: 1014
Bibliografie
1 – Definiția cancerului https://medlineplus.gov/breastcancer.html
2 - Myth: A breast injury can cause breast cancer https://www.nationalbreastcancer.org/breast-cancer-myths/a-breast-injury-can-cause-breast-cancer/
3 - Can an injury or blow to the breast cause cancer? https://www.cancerresearchuk.org/about-cancer/causes-of-cancer/cancer-myths/can-an-injury-or-blow-to-the-breast-cause-cancer
4 - Fat Necrosis and Oil Cysts in the Breast https://www.cancer.org/cancer/types/breast-cancer/non-cancerous-breast-conditions/fat-necrosis-and-oil-cysts-in-the-breast.html
5 - Fat necrosis https://breastcancernow.org/information-support/have-i-got-breast-cancer/breast-lumps-other-benign-conditions/fat-necrosis#:~:text=1.-,What%20is%20fat%20necrosis%3F,describes%20damaged%20or%20dead%20tissue
6 – Definiție hematom https://www.cancer.gov/publications/dictionaries/cancer-terms/def/hematoma
7 – Semne ale infecțiilor sânului https://medlineplus.gov/ency/article/001490.htm
8 – Factori de risc pentru cancerul de sân https://www.cancerresearchuk.org/about-cancer/breast-cancer/risks-causes/risk-factors
9 - Early breast cancer: ESMO Clinical Practice Guidelines for diagnosis, treatment and follow-up https://www.annalsofoncology.org/article/S0923-7534(19)31287-6/fulltext
10 – Semne/ simptome ale cancerului de sân https://www.cancerresearchuk.org/about-cancer/breast-cancer/symptoms
11 – Când e nevoie de o consultație? https://my.clevelandclinic.org/health/diseases/24250-breast-hematoma
©

Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!

Alte articole din aceeași secțiune:

Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
  • Aspirina în doze mici poate reduce riscul de apariție a cancerului de sân
  • Sutienul care poate detecta cancerul de sân inventat de un student
  • Interviu cu Diana Artene, specialist nutriție oncologică: „Prevenția cancerului este la fel de plurifactorială precum boala, nu există remedii minune”
  • Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
    Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.
      intră pe forum