Pierderea în greutate normalizează țesutul adipos la nivel celular

Un studiu realizat la University of Southern Denmark și publicat în revista Nature Metabolism la data de 12 ianuarie 2026 a analizat, la nivel celular, modul în care țesutul adipos uman se modifică în timpul pierderii în greutate induse prin dietă și chirurgie bariatrică. Cercetarea arată că, după o scădere ponderală majoră, țesutul adipos își recapătă în mare măsură caracteristicile observate la persoanele normoponderale, sugerând că „memoria” obezității nu este permanentă.

Context

Țesutul adipos nu este doar un depozit pasiv de energie, ci un organ metabolic activ, implicat în reglarea homeostaziei energetice și a sensibilității la insulină. În obezitate, acest țesut este infiltrat de celule imune proinflamatorii, ceea ce duce la inflamație cronică de grad scăzut și la rezistență la insulină la nivel local și sistemic. Deși beneficiile clinice ale pierderii în greutate sunt bine documentate, a rămas neclar dacă țesutul adipos își poate recăpăta complet starea „sănătoasă” sau dacă persistă modificări celulare reziduale după scăderea ponderală.

Despre studiul actual

Cercetarea a fost coordonată de Anne Loft, Jesper Grud Skat Madsen și Susanne Mandrup, membri ai Center of Excellence ATLAS, un centru dedicat studierii mecanismelor moleculare care stau la baza modificărilor ficatului și țesutului adipos în obezitate și în timpul pierderii în greutate.

Autorii au utilizat analize avansate single-cell, în special secvențierea ARN la nivel unicelular, pentru a caracteriza în detaliu populațiile celulare și profilurile de expresie genică din țesutul adipos subcutanat uman. Au fost incluși pacienți cu obezitate severă, investigați în trei momente-cheie:

• La momentul programării pentru bypass gastric.

• După o pierdere ponderală moderată de 5–10% obținută prin intervenții dietetice, înainte de chirurgie.

• La doi ani după intervenția chirurgicală bariatrică, când pierderea în greutate a fost de aproximativ 20–45%.

Această abordare longitudinală a permis compararea directă a modificărilor celulare și moleculare induse de diferite grade de scădere ponderală, în același grup de pacienți.

Rezultate

Modificări după pierderea ponderală majoră

La doi ani după chirurgia bariatrică, țesutul adipos a prezentat transformări profunde:

• Reducerea semnificativă a celulelor imune, inclusiv a subpopulațiilor implicate în inflamația cronică. Nivelurile mai multor tipuri de celule imune au ajuns comparabile cu cele observate la persoane normoponderale.

• Scăderea inflamației locale, un aspect esențial, deoarece inflamația din țesutul adipos contribuie direct la reducerea sensibilității la insulină.

• Creșterea numărului de celule endoteliale, indicând o vascularizație mai bună, cu aport îmbunătățit de oxigen și nutrienți.

• Normalizarea expresiei genice în toate tipurile celulare analizate, profilurile transcriptomice apropiindu-se de cele caracteristice țesutului adipos sănătos.

Aceste date sugerează că, după o scădere ponderală substanțială, țesutul adipos nu doar își îmbunătățește funcția, ci își modifică fundamental arhitectura celulară și moleculară.

Modificări după pierderea ponderală moderată

În etapa de scădere ponderală de 5–10%, rezultatele au fost diferite, dar relevante din punct de vedere metabolic:

• Nu s-a observat o reducere a inflamației sau a infiltratului de celule imune în țesutul adipos.

• Cu toate acestea, există o îmbunătățire cunoscută clinic a sensibilității la insulină, ceea ce indică mecanisme alternative față de reducerea inflamației.

• Analizele single-cell au arătat o creștere a unei subpopulații specifice de preadipocite și o intensificare a expresiei genelor implicate în adipogeneză.

Aceste observații sugerează că pierderea ponderală modestă poate favoriza formarea de adipocite noi, mai funcționale, capabile să stocheze lipidele într-un mod metabolic mai sigur, contribuind astfel la ameliorarea sensibilității la insulină.

Concluzii

Studiul demonstrează că țesutul adipos uman are o plasticitate remarcabilă. Chiar și o pierdere moderată în greutate aduce beneficii celulare, iar după o scădere ponderală majoră, țesutul adipos ajunge să semene, din punct de vedere celular și molecular, cu cel al indivizilor normoponderali. Aceste rezultate contrazic ideea unei „memorii” ireversibile a obezității și subliniază importanța intervențiilor de scădere ponderală pentru restabilirea sănătății metabolice.