Prevenția și evoluția cancerului colorectal - informații pentru pacienți

©

Autor:

Prevenția și evoluția cancerului colorectal - informații pentru pacienți

Cancerul colorectal afectează colonul și rectul, dezvoltarea bolii fiind adesea corelată cu diverși factori de risc, precum cei genetici, fumatul, consumul de alimente bogate în calorii, carne roșie și mezeluri. Anual, sunt diagnosticate în medie 20.000 de cazuri noi, fiind al doilea cel mai frecvent tip de neoplasm din România.


Cancerul colorectal se poate dezvolta din formațiuni mici localizate la nivelul mucoasei intestinale (polipi). Colonoscopia este o investigație sigură și utilă pentru depistarea și îndepărtarea acestora. Persoanele cu risc genetic crescut, dar și cele care prezintă urme de sânge în scaun, trebuie să efectueze o colonoscopie pentru a detecta și elimina orice risc asociat polipilor (1).

Factori de risc în dezvoltarea cancerului colorectal

Factori de risc identificați:

  • vârstă: aproape toate cancerele colorectale se dezvoltă după 50 ani;
  • predispoziție familială: riscul de cancer colorectal crește de 3 ori dacă pacientul prezintă o rudă de gradul I (părinți, frați) cu cancer colorectal în antecedente;
  • anumite boli ereditare ale colonului: polipoză adenomatoasă familială sau sindrom Lynch;
  • boli inflamatorii intestinale, cum ar fi boala Crohn sau rectocolita ulcero-hemoragică;
  • diabet de tip 2 și obezitate (asociat și unui aport excesiv de calorii zilnic, sedentarism);
  • lipsa expunerii regulate la soare (probabil din cauza nivelului insuficient de vitamina D din sânge);
  • fumat;
  • consum excesiv de băuturi alcoolice;
  • alimentație bogată în mezeluri, carne la grătar si produse afumate (conțin substanțe care favorizează dezvoltarea cancerelor de tract digestiv);
  • dietă săracă în fibre (consum scăzut de fructe, legume, cereale integrale) (2, 3).


În 60 până la 80% din cazuri, cancerele colorectale se dezvoltă din polipi. Aceștia se întâlnesc frecvent după 50 ani, majoritatea sunt benigni, dar pot evolua lent, în anumite condiții, spre cancer.


Poate fi prevenit cancerul colorectal?

Profilaxia cancerului colorectal presupune adoptarea unor măsuri generale, valabile pentru toate tipurile de cancer:

  • renunțarea la fumat;
  • adoptarea unei diete echilibrate, cu fibre – cereale integrale, legume, fructe;
  • evitarea sedentarismului;
  • limitarea consumului de băuturi alcoolice;
  • limitarea consumului de mezeluri, alimente procesate, carne afumată;
  • consumul de suplimente cu vitamina D toamna și iarna, ori tot timpul anului pentru persoanele în vârstă, persoanele care își părăsesc rar locuința și cele cu pielea neagră. (4)


Simptome asociate cancerului colorectal

Simptomele cancerului colorectal avansat sunt:

  • diaree sau constipație care durează de câteva săptămâni;
  • dureri gastrice și senzație de balonare;
  • dorința de a merge frecvent la baie;
  • prezența sângelui în scaun;
  • oboseală;
  • anemie;
  • scădere în greutate.


Într-un stadiu foarte avansat al bolii, pot apărea complicații precum: ocluzie, perforații intestinale, infecție.

În prezent, mai mult de jumătate dintre cancerele colorectale se vindecă, mai ales când sunt diagnosticate precoce. Screening-ul sistematic (test pentru hemoragii oculte) pentru cancerul colorectal a crescut semnificativ rata de supraviețuire. (5)

Colonoscopia ca metodă de diagnostic

Colonoscopia presupune pătrunderea în intestinul gros și în rect cu ajutorul unei sonde endoscopice flexibile, un set de fibre optice pentru iluminare și vizualizarea elementelor anatomice. Se efectuează sub anestezie generală și necesită golirea colonului de conținutul său (lavaj intestinal înainte de examinare, dietă fără reziduuri și laxative). Această examinare permite îndepărtarea polipilor, dar și prelevare de biopsii (6).

Pentru o evaluare completă, se poate efectua analiza antigenului carcinoembrionar (CEA), o substanță produsă de anumite celule tumorale, o ecografie abdominală și o radiografie a plămânilor, căutând eventuale metastaze. Realizarea unui CT este utilă pentru măsurarea extensiei tumorale, iar examinarea rectală sau vaginală contribuie la definirea dimensiunilor acesteia (6).

Tratamentul cancerului colorectal

Tratamentul cancerului colorectal include tratament chirurgical, chimioterapie înainte sau după operație și, în cazul rectului, radioterapie (6).
Tratamentul cancerului rectal se bazează în primul rând pe radioterapie, adică pe administrarea localizată de raze capabile să distrugă celulele tumorale.

În funcție de stadiul de dezvoltare, cancerul colorectal este abordat diferit:

  • stadiile 0 si I: tratamentul este chirurgical și constă în extirparea formațiunii tumorale, a structurilor adiacente (mezocolon, mezorect) și a ganglionilor limfatici; radioterapia este rar efectuată în această etapă.
  • stadiile II și III: radioterapie, apoi intervenție chirurgicală pentru îndepărtarea rectului; chimioterapia este adesea efectuată, înainte sau după operație.
  • stadiul IV: intervenție chirurgicală în funcție de localizarea și extensia tumorii, radioterapie pentru ameliorarea durerii provocate de tumoră sau metastaze, chimioterapie pentru îmbunătățirea calității vieții prin ameliorarea simptomelor. Chimioterapia poate fi combinată cu alte tipuri de tratament injectabil („terapie țintită” cu anticorpi monoclonali, cum ar fi, de exemplu, bevacizumab). (6)


În tratamentul cancerului rectal, numarul ședințelor de radioterapie este variabil. Radioterapia este de obicei administrată timp de patru până la cinci zile consecutive (o ședință pe zi), timp de câteva săptămâni. Este adesea însoțită de chimioterapie pentru a reduce dimensiunea tumorii și a sensibiliza celulele tumorale (6).


Efectele secundare generate de radioterapie pot fi:

  • oboseală, pierderea poftei de mâncare, greață și vărsături;
  • diaree și dureri de stomac, senzație de arsură;
  • hemoragie rectală;
  • infecție a tractului urinar (cistită).
  • stomatită;
  • febră, frisoane;
  • dificultăți de respirație la efort;
  • dureri de mâini și picioare.


Activitatea fizică regulată contribuie la reducerea efectelor adverse ale tratamentelor, combate oboseala și depresia și poate reduce riscul de recidivă. Multe activități sportive pot fi adaptate pentru utilizare de către persoanele cu cancer (atletism, baschet, canotaj, scrimă, fotbal, karate și tenis de masă). Pacienții care recurg la aceste activități adaptate prezintă beneficii atât fizice (asupra autonomiei și rezistenței), cât și psihosociale (lupta împotriva izolării, imaginea de sine mai bună) (6).

Urmărirea medicală a pacienților cu cancer colorectal

Persoanele care au urmat tratament pentru cancer colorectal, necesită monitorizări timp de câțiva ani, pentru a depista rapid eventualele recidive.

În general, pe parcursul a doi ani de la tratament, pacienții efectuează controale regulate (CT sau ecografie), la fiecare 3 până la 6 luni, timp de 2 ani, apoi anual pentru încă 3 ani. Se efectuează și o colonoscopie după șase luni, apoi un an mai târziu. Apoi, colonoscopiile de control se pot face la fiecare 2-3 ani (7).


Data actualizare: 06-04-2023 | creare: 06-04-2023 | Vizite: 348
Bibliografie
1. A Pilot Colorectal Cancer Study Using Fecal Occult Blood Tests and Colonoscopy to Identify the Weaknesses of the Romanian Public Healthcare System before Implementing National Screening, link: https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/36767908/
2. Genetic Risk Score, Combined Lifestyle Factors and Risk of Colorectal Cancer, link: https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/30336659/
3. Colorectal Cancer and Nutrition, link: https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/30646512/
4. Colorectal cancer development and advances in screening, link: https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/27486317/
5. Clinical Updates for Colon Cancer Care in 2022, link: https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/35729033/
6. Diagnosis and Treatment of Metastatic Colorectal Cancer: A Review, link: https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/33591350/
7. [Hereditary Colorectal Cancer: Clinics, Diagnostics and Management], link: https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/31232663/
©

Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!


Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm:
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
  • Aspirina ar putea opri răspândirea tumorilor în cancerul pancreatic și de colon
  • Factori de risc pentru cancerul colorectal
  • Ce trebuie să știi despre screening-ul cancerului colorectal?
  •