Raport ONU: Noile substanţe psihotice, 'un risc grav pentru sănătatea publică'

Data publicării: 06-03-2013

Creşterea numărului de noi substanţe psihotice şi de internări ale consumatorilor acestora la urgenţă reprezintă 'un risc grav pentru sănătatea publică', semnalează Oficiul Internaţional de Control al Stupefiantelor (OICS) în raportul său anual pe 2012, prezentat marţi la Viena, relatează AFP.

'În ultimii ani, s-a produs o creştere fără precedent a abuzurilor de noi substanţe psihoactive', numite adesea 'droguri de sinteză' sau 'substanţe euforizante legale', explică OICS, agenţie a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) cu sediul la Viena.

'În Europa, de exemplu, numărul de noi substanţe psihoactive semnalate s-a mărit de la o medie de cinci pe an, în perioada 2000-2005, la aproape de zece ori acest număr în 2011, ceea ce înseamnă o nouă substanţă semnalată aproape în fiecare săptămână', se adaugă în raport.

Experţii estimează că 'numărul total al acestor substanţe pe piaţă era de ordinul câtorva mii'.

Aceste substanţe nu sunt plasate sub control internaţional, deşi au aceleaşi efecte psihoactive ca drogurile care sunt controlate, regretă agenţia, care reclamă 'o acţiune comună a statelor pentru a preveni fabricarea, traficul şi abuzul acestor substanţe'.

Abuzul de medicamente pe bază de prescripţie este a doua problemă principală semnalată în raportul OICS. Acest flagel a continuat să se răspândească în întreaga lume, însă a cunoscut o creştere considerabilă în ultimii ani în America de Nord, Asia de Sud şi de Sud-Est, precum şi în anumite ţări din Europa şi America de Sud, 'ceea ce constituie o gravă problemă sanitară şi socială', denunţă Oficiul.

Astfel de abuzuri cresc riscul de infectare cu SIDA şi hepatita B şi C.

'Peste 6% din elevii de liceu au făcut abuz de tranchilizante, în unele ţări din America de Sud', subliniază agenţia ONU.

OICS denunţă şi problema legată de 'programele de canabis medical, care sunt autorizate de legislaţia internaţională în condiţii specifice enunţate în Convenţia unică din 1961 privind stupefiantele'.

Creat în 1968, OICS este un organ independent şi cvasi-judiciar care supraveghează şi asigură punerea în aplicare a convenţiilor ONU privind controlul drogurilor. Agenţia publică în fiecare an un raport şi face recomandări ţărilor şi organizaţiilor internaţionale asupra politicii de luptă împotriva stupefiantelor, încheie AFP.
Sursa: Agerpres, 06-03-2013, Vizualizari 529
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.