Sălaj: Laborator medical privat, realizat printr-un proiect cu finanţare europeană
Data publicării: 26-07-2013
Primul laborator de analize medicale din Sălaj realizat în cadrul unui proiect cu finanţare europeană va deveni funcţional, începând de joi, 1 august, în municipiul Zalău.
Unitatea medicală, construită prin fonduri europene, are o suprafaţă totală de 1.509 metri pătraţi, iar pe lângă analize medicale, cei interesaţi pot beneficia şi de consultaţii medicale.
Administratorul clinicii, Lucian Groza, a precizat, joi, în cadrul unei conferinţe de presă, că prin proiect au fost amenajate şi şase cabinete medicale pentru şi-au manifestat intenţia de colaborare mai mulţi medici.
Proiectul, intitulat "Dezvoltarea şi creşterea competitivităţii pe piaţa serviciilor medicale din judeţul Sălaj a firmei SC BIO-LAB SRL", s-a derulat în perioada 28 iulie 2011 - 27 iulie 2013, valoarea totală a acestuia fiind de 420.000 de euro, din care valoarea nerambursabilă a fost de 200.000 de euro.
Finanţarea a fost obţinută prin Programul Operaţional Regional Axa Prioritara 4 "Sprijinirea dezvoltării mediului de afaceri regional şi local.
În urma implementării proiectului s-a reuşit asigurarea infrastructurii necesare furnizării unor servicii medicale de calitate prin construirea unei clinici în suprafaţă totală de 1.509 metri pătraţi pentru furnizarea a două tipuri principale de servicii medicale, şi anume: analize şi consultaţii medicale, achiziţionarea de echipamente de specialitate necesare furnizării serviciilor medicale, amenajarea unui laborator de analize toxicologice şi, nu în ultimul rând, crearea de noi locuri de muncă.
