Salvati Copiii Romania organizeaza Forumul National al Copiilor

Data publicării: 01-06-2011

Cea de-a XI-a ediţie a Forumului Naţional al Copiilor, desfăşurat de marţi până joi, în zona Parcului Herăstrău, are o tematică axată în principal pe prevenirea violenţei în mediul şcolar şi identificarea soluţiilor de combatere a acestui fenomen.
Temele dezbătute în grupurile de lucru de cei aproximativ 100 de copii cu vârste între 13 şi 18 ani participanţi la forum sunt: Participare activă şi voluntariat, Protecţia copiilor faţă de violenţa online, O şcoală sigură şi de calitate.
Alexandra Nemeş, coordonator de programe la Salvaţi Copiii România, a spus că elevii participanţi, veniţi din toată ţara, se împart în mai multe ateliere de lucru şi împreună cu experţi vor identifica probleme şi vor găsi soluţii. "De asemenea, vor concepe un document sinteză pe care sperăm să aibă ocazia să-l prezinte pe 2 iunie forumului superior al Guvernului", a declarat Alexandra Nemeş.
Simona Tănase, consilier în cadrul Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului şi manager al proiectului "Tinerii împotriva violenţei", a precizat că această ediţie a Forumului Naţional al Copiilor se desfăşoară în cadrul acestui proiect. "Organizaţia Salvaţi Copiii avea în mod tradiţional acest forum, dar acesta este al doilea an în care îl organizăm în cadrul proiectului 'Tinerii împotriva violenţei'", a declarat Simona Tănase.
Potrivit acesteia, proiectul naţional, demarat în 2008, se va încheia în octombrie 2011 şi este finanţat din fonduri europene. Simona Tănase a anunţat că prin acest proiect 2.750 de profesori vor fi formaţi privind prevenirea violenţei şcolare, iar 13.000 de elevi vor participa la activităţi referitoare la această tematică.
"Cred că de multe ori vorbim despre forme de violenţă pe care oamenii nu le-au perceput ca făcând parte din această categorie, este vorba de forme violenţă uşoară, forme de violenţă verbală şi de multe ori profesorii au venit de exemplu la cursuri spunând că nu au probleme în şcoală, că nu înţeleg de ce sunt la curs, doar pentru că au fost selectaţi sau pentru că li s-a părut tentant, dar după ce au lucrat cu formatorii noştri şi-au dat seama că violenţa poate lua multe forme şi că sunt situaţii cu care se întâlnesc în şcoală, deci o violenţă uşoară să o numim, dar care există şi trebuie abordată altfel", a adăugat Tănase.
Pe parcursul anului şcolar 2009 - 2010, numai în Bucureşti au fost raportate 1.987 de cazuri de agresivitate la nivelul unităţilor şcolare, potrivit datelor Inspectoratului General Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB), se arată într-un comunicat al Salvaţi Copiii România. Un număr de 662 de elevi identificaţi a avea comportament violent au fost consiliaţi individual, alţi 6.697 de elevi beneficiind de consiliere în grup. Totodată, 946 de părinţi ai copiilor identificaţi ca având comportamente agresive au fost incluşi în programe de consiliere. Potrivit statisticii ISMB, 982 de cazuri dintre cele 1.987 au fost ameliorate în urma procesului de consiliere.
Majoritatea conflictelor din şcoli au, din perspectivă individuală, drept cauze: nevoia de dominare (62%), răzbunarea (47%), invidia (43%), teribilismul (32%), relevă o analiză a Centrului Municipiului Bucureşti de Asistenţă Psihopedagogică.
Studiul Poliţiei Capitalei realizat în patru ani consecutivi (2006 - 2009) arată că numărul grupurilor de copii care se manifestau în stradă, prin comportamente predelincvente sau delincvente, în urma abandonului şcolar şi/sau familial era de circa 20/an, fiecare grup având câte 4-6 membri. În aceste grupuri se consuma frecvent alcool şi uneori droguri, iar în unele acţionau persoane care se eliberaseră din penitenciar.
Potrivit unui studiu al Centrului Municipiului Bucureşti de Asistenţă Psihopedagogică, circa 60% dinte copii sunt agresaţi deopotrivă în familie şi la şcoală. Cu toate acestea, nu există obligativitatea raportării la poliţie nici de către şcoală, nici de către sistemul medical, a cazurilor de violenţă domestică identificate sau a suspiciunilor legate de astfel de fapte, relevă Salvaţi Copiii România.
Sursa: Agerpres, 01-06-2011, Vizualizari 348
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.