Spiritualitatea oferă speranță oamenilor care urmează tratamente medicale

©

Autor:

Spiritualitatea oferă speranță oamenilor care urmează tratamente medicale
Recent a fost publicat un studiu privind legătura dintre tratamentele medicale și spiritualitate. Doctorii care sar peste acest pas separă pacienții de credințele lor spirituale. (1)
Pentru acest studiu echipa de cercetători a analizat peste 9.000 de cercetări științifice legate de efectele spiritualității în lupta cu boala precum și efectele asupra sănătății. Dintre acestea, aproximativ 371 au trecut testele impuse de oamenii de știință. (2)

În urma datelor au ajuns la câteva concluzii. Pentru persoanele sănătoase activitățile spirituale comunitare, exemplificate prin participarea la slujba religioasă, sunt asociate unei vieți mai sănătoase, o longevitate mai mare și un risc mai mic de depresie, consum de droguri și suicid.

În cazul persoanelor bolnave spiritualitatea are o influență asupra rezultatelor tratamentelor și afectează deciziile luate în privința unor boli (de exemplu, o intervenție chirurgicală).

Pentru a avea rezultate cât mai puțin părtinitoare, echipa de cercetători a fost formată din persoane spirituale dar nu și religioase, atei, musulmani, hinduși, catolici și alte denominații creștine.

În concluzie, oamenii de știință propun o apropiere mai mare între personalul medical și pacient, având în vedere și aspectele spirituale ale vieții.

Fără a reduce semnificația evenimentelor religioase din viața unui om, nu putem să nu remarcăm faptul că cercetătorii nu spun nimic legat de alte forme de colaborare/întâlnire comunitară. De exemplu, pentru ajutorarea unor persoane în suferință, îngrijirea animalelor de companie când stăpânii sunt plecați, etc.

Pe de altă parte, studiul a fost finanțat de Fundația John Templeton. Această organizație finanțează mai multe studii de acest fel, însă se pare că sunt mai puțin transparente decât ar fi normal. John Horgan, un fost cercetător plătit de această fundație spune că sunt favorizați cercetătorii care obțin rezultate în favoarea religiei. Acest lucru este similar situațiilor în care o companie de bere finanțează un studiu privitor la beneficiile berii pentru sănătate și obține rezultate bune. (3, 4, 5)

sursa: Science Daily

Data actualizare: 14-07-2022 | creare: 14-07-2022 | Vizite: 316
Bibliografie
1. Spirituality linked with better health outcomes, patient care, link: https://www.sciencedaily.com/releases/2022/07/220712141303.htm
2. Spirituality in Serious Illness and Health, link: https://jamanetwork.com/journals/jama/article-abstract/2794049
3. The Templeton Foundation: a Skeptic’s Take, link: https://www.chronicle.com/article/the-templeton-foundation-a-skeptics-take/
4. John Horgan - The Templeton Foundation: A Skeptic's Take, link: https://www.johnhorgan.org/the_templeton_foundation__a_skeptic_s_take_52371.htm
5. Essays on health: how food companies can sneak bias into scientific research,link: https://theconversation.com/essays-on-health-how-food-companies-can-sneak-bias-into-scientific-research-65873
©

Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!

Alte articole din aceeași secțiune:

Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
  • Poate spiritualitatea să conducă la o sănătate mai bună?
  •