Studiu pe șoareci arată că motivația poate fi restabilită cu ajutorul tratamentelor țintite

Un nou studiu realizat de cercetători de la Washington University School of Medicine in St. Louis și publicat în revista Science dezvăluie o legătură directă între inflamația asociată cancerului și pierderea motivației întâlnită la pacienții în stadii avansate de boală. Cercetarea indică faptul că aceste simptome comportamentale pot fi combătute țintit, fără a influența evoluția cancerului.
În stadiile avansate de cancer, aproximativ 70% dintre pacienți dezvoltă ceea ce se numește cașexie – o stare caracterizată prin scădere în greutate, atrofie musculară și oboseală profundă. În plus față de declinul fizic, mulți bolnavi raportează apatie, lipsă de energie și motivație. Aceste simptome au fost, multă vreme, considerate doar o consecință inevitabilă a degradării generale a organismului. Cu toate acestea, noul studiu a demonstrat că există un mecanism neuroinflamator specific care le poate produce și care poate fi abordat prin terapii menite să blocheze sursa acestor semnale din creier.

Cercetările anterioare au evidențiat un rol major al citokinelor proinflamatorii, precum interleukina-6 (IL-6), în cașexia asociată cancerului. IL-6 poate atinge niveluri crescute la pacienți, contribuind la o reacție inflamatorie sistemică persistentă. Pornind de aici, autorii și-au propus să afle dacă și lipsa de motivație are la bază tot un mecanism declanșat de inflamație, precum și în ce măsură poate fi corectat.

Despre studiu

Metodologie și tehnică

• Model preclinic de cancer: Cercetătorii au implantat subcutanat celule de adenocarcinom de colon (C26) la șoareci, un procedeu deja validat pentru a induce cașexie cu pierderea accentuată în greutate și atrofie musculară.  
• Analize comportamentale: Pe măsură ce boala a progresat, șoarecii au fost supuși la o baterie de teste pentru a determina gradul de motivare. Printre acestea s-au numărat:  

• Teste „patch foraging”: evaluează disponibilitatea șoarecilor de a face efort pentru o recompensă.  
• Teste cu rată progresivă: măsoară nivelul de „efort” pe care un șoarece îl depune pentru a obține hrană.  
• Observarea activității în mediul liber și monitorizarea mișcărilor în cușcă, pentru a distinge scăderea motivației de slăbiciunea fizică.  

• Măsurători neurobiologice: S-au utilizat markeri de inflamație pentru a evalua cantitățile de interleukină-6 din fluxul sangvin și din creier, precum și tehnici de monitorizare în timp real a dopaminei în nucleus accumbens, o regiune cerebrală esențială pentru senzația de recompensă și pentru motivație.  
• Intervenții terapeutice: Autorii au încercat fie blocarea răspunsului inflamator (anticorpi anti-IL-6, metodă similară unui medicament deja aprobat pentru poliartrită reumatoidă), fie stimularea dopaminei în creier prin metode optogenetice și perfuzarea locală cu agoniști dopaminergici.

Participanți și date statistice

Studiul s-a desfășurat exclusiv pe model murin, însă rezultatele obținute pot avea implicații notabile pentru pacienții umani. Prin analiza extinsă a comportamentelor de tip apatic, echipa a demonstrat o reducere a motivației semnificativă statistic la șoarecii cu cașexie, concomitent cu nivele ridicate de IL-6.

Rezultate

Blocarea căii neuroinflamatorii a dus la revenirea motivației la șoarecii cu cașexie, chiar dacă boala și pierderea în greutate au continuat. Iată principalele concluzii:

• Identificarea unei structuri „senzor” pentru inflamație: O regiune a trunchiului cerebral, area postrema, este capabilă să detecteze nivelurile crescute de IL-6 din sânge. Această zonă face conexiune cu nucleul parabrachial, apoi semnalul proinflamator este transferat către substantia nigra pars reticulata, care acționează inhibând eliberarea dopaminei în nucleus accumbens.  
• Scăderea dopaminei și motivației: Dopamina este esențială pentru inițierea comportamentelor motivate. Studiul a arătat că, în momentul în care inflamația blochează eliberarea de dopamină, șoarecii devin apatici și refuză să depună efort, chiar și pentru recompense obișnuite.  

Strategii de intervenție:  

• Blocarea inflamației cu anticorpi anti-IL-6 a restabilit motivația, sugerând că medicații cu mecanisme similare (deja folosite în alte boli inflamatorii) ar putea ajuta la combaterea apatiei din cancerul avansat.  
• Creșterea dopaminergică prin stimulare optogenetică sau prin perfuzarea locală de agoniști dopaminergici în nucleus accumbens a dus la o revenire a comportamentelor motivate, indiferent de stadiul de progresie al tumorii.

Aceste date susțin ideea că apatia și oboseala din context oncologic nu sunt doar rezultatul inevitabil al degradării fizice și al scăderii severe în greutate, ci pot fi generate de o circuiterie neuroinflamatorie autonomă. Conform autorilor, este posibilă îmbunătățirea calității vieții prin intervenții țintite asupra mecanismelor cerebrale, chiar și în faze avansate ale bolii, când tratamentul anticancer nu mai este de succes.

Implicații clinice și viitorul cercetărilor  

• Mai multe afecțiuni inflamatorii prezintă nivele crescute de IL-6 și simptome similare de epuizare și apatie. Astfel, descoperirile actuale pot fi extrapolate la alte boli cronice.  
• Noi studii clinice ar putea valida terapiile anti-IL-6 sau metodele de stimulare dopaminergică pentru ameliorarea rapidă a apatiei și menținerea motivației la pacienții cu cancer și cașexie.  
• Abordarea propusă de cercetători subliniază faptul că neuropsihiatria și oncologia trebuie să colaboreze strâns pentru a explora tratamentul țintit al unor simptome aparent „inevitabile”, cum ar fi lipsa de interes și de energie, dar care, în realitate, au o bază neurobiologică concretă și tratabilă.

Astfel, studiul confirmă că inflamația și cașexia pot duce la deficite motivaționale independente de slăbiciunea fizică, iar blocarea căii IL-6–area postrema–dopamină reprezintă un mod promițător de redare a vitalității și de îmbunătățire a calității vieții la pacienții cu cancer avansat.