Terapia cu lumină îi poate ajuta pe adolescenți să adoarmă cu aproape 90 de minute mai devreme noaptea

©

Autor:

Terapia cu lumină îi poate ajuta pe adolescenți să adoarmă cu aproape 90 de minute mai devreme noaptea
Odată cu începerea anui școlar, adaptarea la un nou program a crescut probabilitatea de apariție a tulburărilor de somn și implicit a oboselii sau a schimbării stărilor de dispoziție în rândul adolescenților. Cercetări recent publicate în revista Sleep oferă o modalitate de a îmbunătății somnul adolescenților, afectat de schimbările produse odată cu începerea scolii, prin modificarea orei de culcare.
În studiul lor, cercetătorii au testat o intervenție comportamentală de două săptămâni care vizează sistemul circadian al adolescenților și care își propunea să îmbunătățească rutina de somn a acestora. Pentru a combate privarea de somn a adolescenților, cercetătorii au utlizat terapia cu lumină puternică, care determină creierul să declanșeze trezirea mai devreme, în două dimineți de weekend, pentru un total de două ore și jumătate. O astfel de schimbare poate facilita somnul mai devreme, indică autorii.

La finalul intervenției, cercetătorii au observat o modificare a orei de culcare a adolescenților, care au dormit în medie cu 90 de minute mai devreme. De asemenea, durata somnului a crescut cu aproape o oră. Cercetătorii au descoperit, de asemenea, că adolescenții din grupul de intervenție au raportat niveluri mai reduse de oboseală, fiind totodată mai puțin iritabili. În plus, aceștia au fost mai vigilenți și au avut scoruri mai bune la testele de concentrare.

„În mod surprinzător, adolescenții cu ceasuri circadiene târzii, care în general dormeau foarte târziu, au dormit în urma intervenției chiar și cu două ore mai devreme. În schimb, în cazul celor care dormeau devreme, nu a fost necesară modificarea orei la care au dormit, ci a comportamentului, pentru a-i ajuta să își gestioneze timpul și să își mărească astfel durata somnului”, a spus autorul studiului, Stephanie Crowley, profesor asociat de psihiatrie și științe comportamentale la Universitatea Rush.

Participanții din cadrul unui studiu similar, efectuat în aceleași condiții, dar cu o cohortă semnificativă numeric, vor fi urmăriți de cercetători pentru o perioadă mai lungă de timp, pentru a determina dacă reușesc să-și mențină rutina de somn îmbunătățită.

sursa: Science Daily
foto: Rush Stories

Data actualizare: 05-10-2022 | creare: 05-10-2022 | Vizite: 210
Bibliografie
Researchers find ways to help teens get more sleep, link: https://www.sciencedaily.com/releases/2022/10/221003141357.htm
©

Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!

Alte articole din aceeași secțiune:

Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
  • Somnul poate fi de vină atunci când adolescenții își pierd plăcerea de a trăi
  • Îmbunătățirea calității somnului în rândul adolescenților
  • Somnul slab, asociat cu un risc crescut de depresie la adolescenți
  • Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
    Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.
      intră pe forum