Terapia medicamentoasă în nefropatia cu IgA - principii

Un studiu realizat la Juntendo University și publicat în Nephrology la data de 8 februarie 2026 a analizat modul în care integrarea markerilor clinici cu mecanismele patogenice poate ghida alegerea tratamentului în nefropatia cu IgA. Cercetarea arată că hematuria, nu doar proteinuria, trebuie utilizată ca indicator central al activității bolii și al selecției terapeutice.

Rezumat

• Nefropatia cu IgA este o boală glomerulară progresivă, cu risc de aproximativ 40% de evoluție spre insuficiență renală terminală.

• Hematuria reflectă inflamația glomerulară activă, în timp ce proteinuria izolată sugerează leziuni structurale ireversibile.

• Stadiile clinice ale bolii pot fi împărțite în:

  • Stadiul A – proteinurie + hematurie (activitate imunologică).

  • Stadiul B – proteinurie fără hematurie (leziuni cronice).

• Alegerea terapiei trebuie corelată cu aceste stadii și cu mecanismele patogenice dominante.

Context

Nefropatia cu IgA reprezintă cea mai frecventă formă de glomerulonefrită primară la nivel mondial. În ultimele două decenii, elucidarea mecanismelor patogenice – în special rolul IgA1 deficientă în galactoză (GdIgA1) și al complexelor imune asociate – a permis dezvoltarea rapidă a unor terapii țintite.

Modelul patogenic „multi-hit” include:

• producerea GdIgA1;

• formarea de autoanticorpi IgG/IgM anti-GdIgA1;

• generarea de complexe imune cu depunere glomerulară și activare complementară.

Aceste descoperiri au orientat terapiile către trei direcții majore:

• Reducerea producției de GdIgA1 și a complexelor imune.

• Controlul inflamației glomerulare mediate de complement.

• Limitarea progresiei sclerozei glomerulare și a pierderii de nefroni.

Despre studiul actual

Articolul reprezintă o analiză de sinteză care corelează:

• date patogenice moleculare;

• evoluția clinică pe termen lung (15–20 ani);

• biomarkeri urinari;

• rezultatele studiilor clinice pentru terapiile emergente.

Clase terapeutice analizate

1. Terapii care țintesc celulele B/plasmocitele

• anticorpi anti-APRIL sau APRIL/BAFF (sibeprenlimab, zigakibart, atacicept, telitacicept, povetacicept, mezagitamab, felzartamab);

• corticosteroid intestinal cu acțiune la nivelul țesutului limfoid asociat mucoasei (Nefecon);

• anticorpi anti-CD38.

2. Inhibitori ai complementului

• inhibitori ai factorului B, C3, C5 sau receptorului C5a;

• unele molecule deja aprobate clinic.

3. Medicamente pentru managementul bolii cronice de rinichi

• inhibitori ai sistemului renină-angiotensină;

• inhibitori ai cotransportorului sodiu-glucoză tip 2;

• blocanți ai receptorilor mineralocorticoizi;

• antagoniști ai receptorilor de endotelină.

Markeri surogat de eficacitate

Dezvoltarea medicamentelor a fost accelerată prin identificarea:

• reducerii proteinuriei la 9 luni;

• pantei ratei de filtrare glomerulară estimate la 2 ani
  ca indicatori validați ai prognosticului renal.

Rezultate și interpretare

Evoluția clinică și stadializarea

Boala progresează de la:

• stadiu subclinic cu depuneri IgA fără manifestări urinare;

• fază imunologic activă cu hematurie și inflamație;

• fază inactivă imunologic, dominată de scleroză și pierdere de nefroni.

Hematuria apare de obicei prima, iar proteinuria ulterior.

Relația dintre hematurie și prognostic

Analiza a aproximativ 900 de pacienți a arătat că:

• pentru același nivel de proteinurie stabilă crescută,

• riscul de scădere ≥50% a ratei de filtrare glomerulară la 4 ani este de peste două ori mai mare în prezența hematuriei.

Mai multe cohorte au confirmat hematuria persistentă ca factor de risc independent pentru insuficiență renală terminală.

Mecanismele hematuriei

• Eritrocitele au diametrul de aproximativ 8 μm, de circa 1000 ori mai mare decât albumina (8 nm).

• Hematuria macroscopică din nefropatia cu IgA implică scurgerea a aproximativ 10¹⁰ eritrocite/zi, adică:

  • de 50 ori mai mult decât în sindromul membranei bazale subțiri;

  • de 500 ori mai mult decât fiziologic.

Aceasta sugerează distrugerea rapidă inflamatorie a membranei bazale glomerulare, asociată:

• infiltratului leucocitar;

• activării complementului;

• leziunilor endocapilare și semilunelor (scorurile E și C din clasificarea Oxford).

Implicații terapeutice ale stadiilor

Stadiul A (proteinurie + hematurie)

• reflectă inflamație imunologică activă;

• necesită:

  • terapii anti-celule B/plasmocite;

  • inhibitori ai complementului, mai ales în formele rapid progresive (5–10% dintre cazuri).

Stadiul B (proteinurie fără hematurie)

• indică leziuni cronice ireversibile;

• tratamentul se concentrează pe:

  • inhibitori ai sistemului renină-angiotensină;

  • inhibitori ai cotransportorului sodiu-glucoză tip 2;

  • blocanți mineralocorticoizi;

  • antagoniști ai endotelinei.

Stadiile avansate cu boală cronică de rinichi ≥ stadiul 3

• necesită combinația ambelor strategii, deoarece coexistă inflamația imunologică și scleroza.

Obiective terapeutice

• În stadiul A: dispariția hematuriei și reducerea maximă a proteinuriei pentru încetinirea declinului funcției renale.

• În stadiul B: reducerea proteinuriei secundare sclerozei și stabilizarea ratei de filtrare glomerulară.

Concluzii

Integrarea markerilor clinici dinamici cu mecanismele patogenice redefinește abordarea terapeutică în nefropatia cu IgA.
Hematuria devine un biomarker esențial al inflamației active, diferențiind:

• proteinuria imunologică potențial reversibilă;

• proteinuria structurală ireversibilă.

Această stratificare permite utilizarea rațională a noilor terapii țintite și deschide calea către medicină personalizată în boala renală glomerulară.