Testarea mişcărilor oculare ar putea ajuta în diagnosticul autismului
©
Autor: Costin Oana

Tulburările din spectrul autist prezintă o largă varietate de simptome prin care se manifestă, diferite de la o persoană la alta. Nu doar diagnosticul acestora reprezintă o provocare pentru specialişti, ci şi tratamentul, pentru care este necesară în primul rând identificarea cât mai corectă a fenotipului specific al tulburării.
Pornind de la informaţiile din neuroştiinţe legate de mişcările oculare şi mecanismele implicate în controlul şi procesarea stimulilor la care privim, cercetătorii de la University of Rochester Medical Center Del Monte Neuroscience Institute au realizat o serie de experimente pentru a vedea particularităţile acestora la persoanele cu autism.
În cadrul experimentelor, participanţii (persoane sănătoase şi persoane cu autism) au fost rugaţi să urmărească cu privirea un stimul visual care apărea în mai multe locuri de pe ecran. Sarcina a fost creată astfel încât să necesite o supraconcentrare vizuală asupra stimulului. Dacă la persoanele sănătoase creierul şi-a adaptat mişcările oculare pe măsură ce participanţii se obişnuiau cu sarcina, persoanele cu autism au continuat să rateze stimulul vizual, ceea ce sugerează o afectare a controlului senzorial motor de la nivelul cerebelului.
Autorii consideră că incapacitatea creierului de a-şi adapta mişcările oculare ar putea fi nu doar un semn al disfuncţiei cerebelului, ci şi o posibilă explicaţie pentru tulburările legate de comunicare şi interacţiunile sociale experimentate de cei cu autism.
Pe baza acestor rezultate, testarea amplitudinii mişcărilor oculare ar putea fi o metodă de a determina în ce măsură cerebelul este afectat în cazul persoanelor cu autism. Dacă aceste deficite sunt confirmate şi în cazul unui subgrup de copii cu autism, autorii consideră că metoda ar putea ajuta în detecţia mai rapidă a acestei tulburări.
Studiul a fost publicat în European Journal of Neuroscience.
Sursa: Medical News Today
Data actualizare: 28-07-2017 | creare: 28-07-2017 | Vizite: 1222
Bibliografie
Eye test could help diagnose autism, link: https://www.medicalnewstoday.com/releases/318605.php ©
Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!
Alte articole din aceeași secțiune:
- Unele tipuri de stres ar putea fi bune pentru funcționarea creierului
- O nouă terapie crește șansele de supraviețuire la pacienții cu tumori cerebrale
- Semințele de curmal chinezesc, o opțiune promițătoare pentru prevenirea bolilor neurodegenerative și a îmbătrânirii cerebrale
- Cât de repede vor experimenta un declin cognitiv persoanele cu Alzheimer precoce?
Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm:
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.- Raspuns urgent, va rog! Copil de 4 luni suspect de autism
- Tonotil-n si risatarun
- Baietel 16 luni - simptome din spectrul autist (TSA)?
- Tratament cu risperidona pt copil cu autism usor, note auiste
- Caz de autism?
- Autism?
- Kinetoterapie autism
- Semne de autism?
- Baietel 1an si 4luni. sunt sau nu semne de autism?
- Autism sau copil normal?