Un test ADN care ar oferi informatii despre durata vietii starneste controverse

Data publicării: 20-05-2011

Cu 500 de euro, un test ADN care ar oferi informaţii despre speranţa de viaţă urmează să fie comercializat în Marea Britanie. Este o veste care a stârnit controverse, scrie site-ul maxisciences.com.

Englezii care vor să ştie cât vor trăi îl vor putea cumpăra peste un an. Testul, pus la punct de Life Lengh, o firmă spaniolă, va fi vândut în Marea Britanie, informează The Independent. Testul ar arăta, datorită ADN-ului unei persoane, dacă aceasta riscă să moară tânără sau nu.

Testul ADN al firmei Life Lengh se bazează pe lungimea telomerilor, extremităţile protectoare ale cromozomilor, care se scurtează odată cu vârsta şi din cauza stressului. Unele studii au arătat până acum că telomerii scurţi se asociau cu un risc crescut de boli legate de vârstă, cum ar fi cancere, Alzheimer sau boli cardiovasculare.

Testul propus de Life Lengh constă în măsurarea lungimii telomerilor persoanei care doreşte să-şi cunoască 'vârsta biologică'. 'Toată lumea vorbeşte de vârstă cronologică, dar mai există şi vârsta biologică, iar lungimea telomerilor sunt indici buni ai vârstei biologice', explică profesorul Shay, cercetător consultant la Life Lengh.

Chiar dacă aceste teste declanşează o dezbatere etică şi filozofică, societatea Life Lengh este convinsă că răspunde unei cereri şi că oamenii ar vrea să-şi testeze telomerii. 'Va fi foarte util ca oamenii să-şi cunoască vârsta biologică pentru a putea să-şi schimbe din obiceiuri dacă află că au telomeri scurţi', spune doctorul Blasco.

Unul din laureaţii premiului Nobel pentru medicină, pionier în acest domeniu, Elisabeth Blackburn, de la Universitatea California din San Francisco, susţine testul pe telomeri, în timp ce o altă laureată, Carol Greider, de la Harvard Medical School, este mai sceptică în privinţa avantajelor sale.

Dincolo de discuţia asupra faptului dacă este bine sau rău să se facă aceste teste, unii cercetători pun în discuţie fiabilitatea testului. Alţii merg şi mai departe, acuzând firma doctorului Blasco că vrea doar 'să facă bani'.

Dacă testul ar fi fiabil, cum ar putea servi el în societate? Dacă ar avea acces la rezultate, companiile de asigurări ar putea probabil să le folosească pentru a se hotărî dacă asigură o persoană sau nu. S-ar deschide poate şi calea unor firme fără scrupule care ar comercializa false leacuri anti-îmbătrânire şi alte elixiruri de viaţă dubioase, încheie maxisciences.com.
Sursa: Agerpres, 20-05-2011, Vizualizari 254
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.