Uter artificial creat pentru dezvoltarea mieilor născuți prematur

©

Autor:

Uter artificial creat pentru dezvoltarea mieilor născuți prematur
Cercetătorii de la Children’s Hospital of Philadelphia au creat un uter artificial care-i poate ajuta pe mieii născuți prematur să se dezvolte pe o perioadă de până la o lună. Dezvoltarea prenatală a plămânilor la miei este asemănătoare ca la fetușii umani.

Acesta este cel mai avansat model de uter artificial de până acum și constă într-un recipient transparent din plastic umplut cu lichid și conectat la senzori și diverse aparate pentru sprijin fiziologic. Sistemul realizează un mediu ce mimează eficient condițiile din uter. Lichidul din interior este asemănător cu lichidul amniotic și ajută la dezvoltarea plămânilor ai fetușilor prematuri ce nu ar putea respira în oxigen atmosferic.

Progresele din medicină din ultimii ani au făcut posibilă creșterea ratei de supraviețuire a copiilor născuți prematur. Astfel, bebelușii născuți la doar 22-23 de săptămâni au o rată de supraviețuire de 30 până la 50%. Totuși, bebelușii care supraviețuiesc se confruntă ulterior cu o calitate redusă a vieții, iar jumătate din cazurile de paralizie cerebrală sunt cauzate de prematuritate.

„Acești copii au nevoie urgentă de un mediu care să facă legătura între uterul mamei și viața de la exterior. Dacă reușim să dezvoltăm un sistem extrauterin de susținere a creșterii și dezvoltării organelor pentru câteva săptămâni, putem îmbunătăți dramatic rezultatul nașterilor extrem de premature”, a declarat Dr. Alan W. Flake, principalul autor al studiului publicat în revista Nature Communications.

În studiul de față sistemul a fost testat pe miei prematuri, aflați la echivalentul săptămânilor 23-24 de gestație la fetușii umani. Sângele a fost pompat chiar de inima fetusului, ceea ce a eliminat necesitatea unei pompe externe; presiunea acesteia ar fi putut avea consecințe fatale. Mediul din recipient a fost steril și protejat de modificări de temperatură, presiune și lumină timp de 28 de zile. În acest timp fetușii au rămas sănătoși și s-au dezvoltat natural, la fel ca mieii din uterul oilor.

Cercetările continuă, pentru adaptarea sistemului la fetușii prematuri umani, care sunt mai mici - aproximativ o treime din corpul unui miel. Autorii speră ca peste 10 ani tehnologia să fie disponibilă și pentru bebelușii prematuri.

Surse: IFLScience, MedicalXpress

Data actualizare: 26-04-2017 | creare: 26-04-2017 | Vizite: 599
Bibliografie
1. Researchers Create An Artificial Womb To Grow Preterm Lambs, link: http://www.iflscience.com/health-and-medicine/researchers-create-an-artificial-womb-to-grow-preterm-lambs/
2. Unique womb-like device could reduce mortality and disability for extremely premature babies, link: https://medicalxpress.com/news/2017-04-unique-womb-like-device-mortality-disability.html
©

Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!

Alte articole din aceeași secțiune:

Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
  • O păturică specială pentru protejarea prematurilor împotriva bolilor pulmonare
  • Prematuritatea ar putea afecta procesul de mineralizare osoasă
  • Bebelușii prematuri alăptați la sân prezintă o dezvoltare neurocognitivă mai bună decât cei alăptați cu formulă
  • Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
    Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.
      intră pe forum
     
     
     
    Accept cookies Informare Cookies Site-ul ROmedic.ro foloseşte cookies pentru a îmbunătăţi experienţa navigării, a obține date privind traficul și performanța site-ului și a livra publicitate mai eficient.
    Găsiți informații detaliate în Politica cookies și puteți gestiona consimțământul dvs din Setări cookies.