Arsura solara

Arsura solara este o reactie inflamatorie cutanata care urmeaza expunerii excesive la radiatii ultraviolete-UVR. Expunerea la UVR poate proveni dintro varietate de surse, incluzind solarele, lampe de fototerapie, solare si lampe cu arc electric. Arsura solara este clasificata drept o arsura de gradul I.

Semnele si simptomele arsurilor solare apar in mod obisnuit la cateva ore dupa expunerea la soare si include durerea,  inrosirea pielii si ocazional, aparitia flictenelor (basicute cu lichid). Intrucat expunerea afecteaza de obicei portiuni intinse ale pielii, arsurile solare pot provoca si dureri de cap, febra si stari de oboseala.

Arsurile solare necomplicate se asociaza cu morbiditate pe termen scurt minima. Cele mai multe cazuri se rezolva spontan fara sechele importante. In cazuri rare, arsurile pot fi atit de severe si difuze incit determina arsuri de gradul II, deshidratare sau infectie secundara. Morbiditatea si mortalitatea asociata cu expunerea pe termen lung este primara dezvoltarii neoplasmelor cutanate, incluzind carcinomul bazal celular, carcinomul scuamos celular si melanomul malign.

Inca din 1920 o piele bronzata a fost simbolul sanatatii si a starii de bine, adesea indicind posibilitatea de a calatori in zone cu soare. Activitatile recreationale din mediu au condus la expunerea solara si astfel la cresterea riscului de arsuri. Bronzul este raspunsul pielii la leziunile produse de razele ultraviolete, un bronz sigur nu este posibil.
Folosirea de bronzuri artificiale prin solare este o practica comuna, mai ales pentru femeii, dar bronzul artificial este asociat cu acelasi risc ca si expunerea la soare. In ultimii 10 ani idea ca un bronz frumos este sanatos a pierdut din valoare deoarece este asociat strins cu cancerul de piele, imunosupresia, formarea cataractei si fotoimbatrinirea. Arsurile solare cu formare de vezicule mai ales din timpul copilariei cresc semnificativ riscul indivizilor de a dezvolta melanom cutanat.

Tabloul clinic poate cuprinde febra, stare de rau, greata, eritem care se remite in 4-7 zile, de obicei cu inlaturarea straturilor de piele arsa, formare de vezicule. , senzatie de caldura locala, edem local, sensibilitate dureroasa locala.
Cele mai multe arsuri chiar daca sunt dureroase nu sunt amenintatoare de viata, iar tratamentul este simptomatic. Agentii antiinflamatori nesteroidieni au efecte antiprostaglandinice si sunt utile pentru a ameliora durerea si inflamatia, mai ales daca sunt administrati de la inceput. Pansamentele racoritoare cu apa sau acetatul de aluminiu amelioreaza durerea temporar. Se recomanda reinlocuirea fluidelor pentru eritemul sever sau pierderile de fluide concomitente.

Daca ati suferit o arsura solara:

• Faceti o baie sau un dus rece.
• Aplicati lotiune cu aloe vera pe piele de mai multe ori pe zi.
• Nu spargeti  flictenele pentru a evita infectiile si pentru a grabi vindecarea arsurilor.
• Daca este cazul, luati un analgezic precum aspirina, ibuprofen (Advil) sau paracetamol. Nu administrati aspirina copiilor si adolescentilor, deoarece poate provoca o boala rara, dar extrem de periculoasa (Sindromul Reye).

 

Consultati medicul daca arsurile solare duc la complicatii precum eruptii cutanate, mancarime sau febra.

Patogenie

Arsurile solare sunt un raspuns inflamator intirziat cauzat de expunerea excesiva la radiatia ultravioleta, mai ales razele de tip B. Radiatia ultravioleta numara 5% din energia totala care ajunge pe suprafata pamintului. Este compuse din raze ultraviolete A, B si C. Razele A sunt impartite in UV-A I si UV-A II. Lumina solara contine intregul spectru de ultraviolete, dar doar razele A si B ating pamintul. Aproximativ 98% din radiatia ultravioleta solara la suprafata pamintului este reprezentata de raze A. Razele A pot penetra sticla, razele B nu.

Fata de razele A, toate razele C si 90% din cele B sunt filtrate de stratul de ozon de aceea razele C nu ajung de loc iar cele B doar 10% pe pamint. Expunerea la razele C poate rezulta prin expunerea la arcuri electrice, lampe bactericide si lampe cu mercur. Profunzimea penetrarii razelor ultraviolete in piele depinde de lungimea de unda, cu cit aceasta este mai lunga cu atit penetrarea este mai profunda. Aproximativ 90% dintre razele B sunt absorbite de epiderm, in timp ce 50% din razele A ating stratul bazal sau chiar tesutul adipos.
Grosimea stratului de ozon variaza cu anotimpurile. Este mai gros in timpul iernii si subtire vara. Stratul de ozon a scazut prin poluare. Componentele de nitrogen activ, halogenii si compusii de hidrogen pot distruge stratul de ozon, nitrogenul provine din numeroase surse (avioane supersonice, poluarea aerului, fertilizatori, microorganisme, clorofluorocarbonii folositi la frigidere si aerosoli, solventii si halogenii cu brom care sunt folositi la stingerea focului contribuie la depletia stratului de ozon.

Formarea de dioxid de carbon pastreaza caldura linga suprafata pamintului, raceste stratosfera si creste pierderea de ozon. O scadere de 1% a ozonului determina o crestere cu 1-2 % a razelor B si o cresterea secundara de 2% a cancerelor de piele. Expunerea la ultraviolete creste cu 4% pentru fiecare 300 m in altitudine, reflectarea prin nisip, trotuar, zapada si apa. umiditatea scade succebilitatea pentru arsuri solarre. Ecuatorul primeste cantitatea cea mai mare de ultraviolete in timpul unui an.

Masurarea arsurilor solare si protectia pielii

Unitatea de masurare a arsurilor solare este doza de eritem minim definita ca expunerea minima la ultraviolete B necesara pentru a produce un eritem marginat clar intro zona care a urmat unei singure expuneri. Ecranele solare de protectie sunt numerotate cu un factor de protectie solara-SPF printrun numar care reflecta mai intii protectia fata de ultravioletele B. Nu exista masuratori standard pentru cele A. Numerele SPF sunt calculate prin impartirea dozei minime de eritem cu ecran solar la cea fara ecran.

Efectele moleculare ale ultravioletelor asupra pielii

Radiatia UV-B determina cele mai multe arsuri solare si este de 1000 de ori mai eritmogena fata de cea A. UV-B induce si alterarea ADN-ului. UV-A determina 15% din arsuri dar determina reactiile fotetoxice la medicamente cele mai severe. UV-A si UV-B sunt absorbite de cromofori care rezoneaza in aceasi lungime de unda ca si ultravioletele si devin excitati degradindu-se. Cromoforii cu lungimi de unda sub 300 nm sunt acizii amino nucleici si acizii urocanici. Melanina este cromoforul cu lungimea de unda cea mai mare.

ADN-ul din keratinocitele epidermice absorb ultravioletele determinind formare de dimeri de pirimidina. Celulele cu ADN alterat pot repara ADN-ul sau pot fi eliminate prin formarea de keratinocite apoptotice si activarea genei p53. Ultravioletele determina cresterea sintezei si eliberarii de acid arahidonic metaboliti: prostaglandina E2, PG-D2, PG-F2, citokine: IL-1, IL-6, IL-8, IL-10, IL-12, factor de necroza tumoral, molecula de adeziune, histamine, kinine, oxid nitric. Speciile ractive de oxigen pot induce peroxidarea membranei lipidice si distrugerea. Consumul de alcool este asociat cu o suprafata crescuta de arsuri, durere initiala crescuta si dezvoltarea de vezicule.

Efectele celulare ale ultravioletelor asupra pielii

Expunerea la radiatia solara are efectele benefice de a stimula sinteza cutanata de vitamina D si de a incalzi corpul. Din nefericire, cind pielea este subiectul expunerii excesive la radiatii din spectrul ultraviolet pot apare efecte negative. Cel mai frecvent efect este eritemul solar sau arsura acuta.

Initial ultravioletele determina vasodilatatia vaselor cutanate determinind eritemul caracteristic. Eliberarea de citokine contribuie la o reactie inflamatorie conducind la infiltrat cu neutrofile si limfocite T. in 2 ore dupa expunere se observa leziunile asupra pielii. Keratinocitele epidermei si celulele Langerhans sufera modificari apoptotice drept consecinta a alterarii ADN. Eritemul apare la 3-4 ore de la expunere cu nivel ridicat la 24 de ore.

O expunere mai putin intensa sau de durata scurta determina cresterea pigmentarii pielii cunoscuta ca bronzat, care permite protejarea pielii fata de alte expuneri. Pigmentarea crescuta a pielii apare in doua faze, prima este pigmentarea imediata si a doua este bronzul tardiv. Pigmentarea imediata apare in timpul expunerii la soare si rezulta prin alterarea melaninei existente (oxidare, redistribuire) . Acesta poate dispare repede sau persista pentru citeva zile. Bronzul tardiv rezulta prin sinteza de melanina epidermica si necesita o perioada de timp mai lunga pentru a deveni vizibil-24-72 de ore. Prin expunerea repetata la ultraviolete pielea se ingrosa prin hiperplazie epidermica cu ingrosarea stratului cornos. Expunerea determina si supresarea imunitatii cutanate contribuind la aparitia de cancere nonmelanoame sau melanoame si infectii.